Casa copilăriei, în amintirea poetului Dimitrie Anghel

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/06/2011

Într-o zi, întorcându-se acasă din migrările sale pe căi străine, „poetul florilor” Dimitrie Anghel trăia tulburătoare ceasuri de aducere aminte pe care le nota în paginile volumului „Fantome” (1911):

„Urmez o stradă cunoscută (Sfânta Vineri), pe care am străbătut-o atâţia ani de zile, şi fără să mă gândesc la năvala anilor care au curs peste mine, de când trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiaşi pomi, la geamuri aceleaşi figuri cunoscute. Oprit lângă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curţi şi nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat şi-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerşetor. Şi totuşi, stând afară, mă strecor cu gândul înlăuntru, urc scările, trec uşurel prin ganguri şi intru în odaia unde am copilărit. Cu puterea amintirii aşez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori şterse, iconostasul în firida din părete, rânduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcându-mă copil, îngenunchez o clipă şi, aducându-mi braţul spre rugăciune, cerc să-mi aduc aminte pioasele cuvinte spuse altădată.

Mă ridic în urmă şi trec în altă odaie. Pe fereastră se văd clopotniţele vechi cu cruci strâmbe ale bisericii Barnovschi, şi un clopot a prins să răsune şi să se tânguiască prelung…

Într-o încăpere alăturată o „revede” pe bunica, care îl crescuse, mama pierzându-se când era mic.

„Pe genunchii strânşi unul lângă altul, stă o evanghelie deschisă şi tăcerea din odaie se înfioară din când în când, la fiecare întoarcere de filă. Eu m-am alăturat uşor privind în carte şi acum o mână pală şi tremurătoare a luminat parcă în aer şi mi s-a aşezat binişor pe creştet. Şi cum a stat din citit bătrâna, deodată, sub golul unui glob de sticlă, un ceas a prins să bată. Şi în sunetul unei muzici line, ca venită de departe, din altă odaie, din ceasornicul vechi ce închipuia un castel, o arcadă s-a deschis şi un alai de nuntă, îmbrăcat în haine tiroleze, un alai de păpuşi de porţelan, cu ghirlănzi de flori în mână şi panglici la pălării, a apărut în rama arcadei, a defilat încet şi a dispărut din nou cu ultima notă cristalină, sub umbra altei porţi ce i s-a închis pe urmă ca trasă de o mână nevăzută.. Şi pasul meu a sunat din nou în golul altor încăperi.

Şi brusc, o tobă a sunat rupând canavaua visului meu, şi toată ograda, ca prin farmec, s-a umplut de figuri răpitoare. Canaturile uşilor s-au deschis brutal într-o parte, şi pe scările vechi au dat năvală înăuntru nepoftiţii oaspeţi.

Erau creditorii părintelui veniţi să recupereze lucruri valoroase în contul datoriilor pe care le făcuse pentru marile sale culturi agricole, lovite de criza economică.

„Mâni lacome s-au întins, zăpada albă a giulgiurilor de pe mobile, ca luată de vânt, a fost dată într-o parte, jilţurile vechi au întins milos braţe sfâşietoare, oglinzile s-au mirat parcă de atâtea chipuri necunoscute, urme murdare de paşi s-au întipărit pe luciul parchetelor, şi portretele triste au prins o viaţă stranie în ramele lor… Mâinile lacome se întindeau neîndurate, mutau din loc mobilele neclintite în ungherele lor de ani de zile, deschideau dulapuri, cotrobăiau prin saltare… O mână curioasă împinsese un resort, şi de sub golul globului de sticlă prăfuită, din ceasul străvechi ce sta cu minutarele neclintite de când murise bunica, o poartă s-a deschis, şi alaiul acela de nuntă, îmbrăcat în haine tiroleze, alaiul de păpuşi de porţelan cu ghirlănzi de flori în mână şi panglici la pălărie apăru, defilă încet şi dispăru din nou cu ultima notă cristalină, târând după el sub umbra portalului ce i s-a închis pe urmă toată lumea aceasta de vedenii evocată de puterea amintirii mele.”

„Tata”

Emoţionat de întâlnirea cu casa copilăriei în care nu mai avea acces, aparţinând altui stăpân, o descria şi în paginile intitulate „Tata”, amintind epopeea omului care, uitând de sine şi de cei din jur, s-a zbătut pentru dezvoltarea unei agriculturi moderne în Moldova: „Tu care erai cel mai conştient dintre oameni că lucru mai fluid şi mai călător decât banul nu poate să fie, tu a cărui casă era schimbată într-o bursă, unde o goană eternă de negustori venea împinsă necurmat de dimineaţă şi până seara, cu dreapta întinsă ca să ofere şi cu stânga ca să ia înapoi. Mâncările cu cifrele la un loc le mestecai, căci fiecare venea cu cifre, fiecare vorbea de sume fantastice, toţi veneau să te îmbie cu ceva. Necontenit pe drumuri şi între două trenuri, acum aci şi acum aiurea…; neodihnit şi zbuciumat, pretutindeni călător, precum călător e de-a pururi şi banul. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minţii tale a ars fără preget, ca vâlvătăile de foc? Ce te împingea pe tine, căci din înfrângeri şi dureri, ca la mulţi alţii, a crescut energia ta. N-ai avut amoruri triste de uitat, nici patimi care să te dezguste… O clipă de răgaz n-ai avut să-ţi mângâi copiii?

Prin voinţa ta lanuri verzi şi holde blonde au ieşit pretutindeni; sute şi mii de braţe s-au ridicat ca să arunce sămânţa şi să coboare sapa. Pământului încă nou ce ar fi rodit, scrijelat de simplul fer de plug, tu i-ai adus complicate pluguri cu aburi, ca să facă arătura adâncă. Gestul sămănătorului l-ai înlocuit cu acela al maşinilor, al vechii săceri învârtite ca un crai nou, secerătoarele ce se mişcau prin lanuri cu aripele lor fantastice şi multicolore. Nimic nu era cu neputinţă pentru tine, şi cum ai adus maşini, ai adus şi oameni, ai golit cartierele din Santa Lucia şi Neapolul ca să-i aduci la noi; ai vrut să interverteşti climele şi să schimbi grâul în orez, pilaful cu mămăliga; nimic nu te-a oprit în truda ta, şi pentru ce toate acestea? Himera, eterna himeră care ne poartă pe toţi şi ne momeşte de a fi cum n-a mai fost altul…. Ai şovăit o clipă, boala te-a doborât, flacăra marelui incendiu, după care se ascundea mintea ta, a început să pâlpâie, ai lăsat-o să se stingă şi te-ai dat învins.”

Tribunalele scoţându-i la mezat recoltele şi moşia din Corneşti, pe care o câştiga un datornic, pierzând şi casa din Uliţa Sfânta Vineri, tatăl lui Dimitrie Anghel se îmbolnăvise de durere decedând în iulie 1888.

{i poetul încheia cu cuvintele: „Şi astăzi cine-şi mai aduce aminte de tine, cine mai ştie câte pământuri ai avut sub soare, câte lanuri au rodit prin voinţa ta, câte guri au avut ce să mănânce, câtă viaţă şi energie ai cheltuit în căutarea strălucitorului aur?”

Casa poetului a dispărut, a rămas doar amintirea

Peste 3 ani de la publicarea volumului Fantome, la 13 februarie 1914 se pierdea şi poetul.

Casa din strada Anastasie Panu (Sfânta Vineri), urmând parcă destinul familiei, deşi avea încă din octombrie 1970 o placă de marmură în amintirea scriitorului, cu toate intervenţiile intelectualilor vremii (între care poetul George Lesnea [i profesorul Gh. Băileanu) pentru păstrarea ei, nu avea iertare. Aşa cum s-a arătat în numărul precedent, a intrat în planurile sistematizării la realizarea bulevardului.

Ca şi creditorii din anul 1888, într-un zori de zi, în curte năvălea un stol de oameni încruntaţi care, cu scule şi funii metalice, se urcau în pod, le legau de căpriori şi după ce se îndepărtau o voce striga, tunătoare: „Trage!” Răspunzând, mornăind, un buldozer din stradă le smuncea cu forţa sutelor sale de cai, prăvălind la pământ acoperişul, într-un nor de praf cu pagini de vechi jurnale, reviste, cărţi, registre şi fel de fel de lucruri urcate în pod de foştii locatari. Alţi lucrători cu târnăcoape prăvăleau străvechiul grilaj al curţii şi începeau spulberarea zidurilor centenare.

Astfel, cuibul copilăriei nostalgicului poet, din strada Anastasie Panu nr. 18, dispărea, rămânând doar amintirea sa sub forma unui carou în planurile nemiloase ale sistematizării păstrate în Arhive, ca şi în paginile romanticului Iaşi. Cum vor rămâne şi alte vechi zidiri, cuprinse de valurile nestăvilite ale modernizării – precum casa copilăriei lui Ionel Teodoreanu, romancierul care a închinat Iaşului vreo 20 de volume şi străzii Zlataust, nemuritoare pagini.

Ion Mitican

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*