Cartierele Mircea cel Bătrân și Dacia, în atenția Poliției Locale

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/07/2019

După o serie de vizite făcute de primarul Mihai Chirica în cartierele Mircea cel Bătrân și Dacia, unde edilul a preluat o parte dintre solicitările locuitorilor, agenții Poliției Locale și-au concentrat atenția pe aceste zone în prima jumătate a lunii iulie.

Astfel, în perioada 2 – 14 iulie în cele două cartiere au fost mobilizate Serviciile 1 și 6 și Serviciul de Poliție Locală Călare. În total au fost legitimate 657 de persoane și au fost aplicate 386 sancțiuni, în valoare totală de 73.240 de lei.

Cele mai multe sancțiuni, 116, au fost aplicate în baza Legii 61 /1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniștii publice. În top, cu 97 de sancțiuni, au fost și cele acordate în baza Hotărârii Consiliului Local 172 / 2022 privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în Municipiul Iaşi, cele în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, anume 43, și cele în baza Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, respectiv 42. De remarcat că Serviciul Poliția Locală Călare a dat nu mai puțin de 31 de sancțiuni.

Cele trei servicii ale Poliției Locale au făcut 168 de patrule, fiind avute în vedere persoanele cu un comportament suspect, cele care se abat de la normele de conviețuire socială, cele fără adăpost și cele care apelează la mila publicului. Totodată, s-a urmărit identificarea minorilor care tulbură ordinea și liniștea publică, supravegherea parcurilor de joacă și a mobilierului stradal, identificarea problemelor de ordin administrativ și relaționarea cu cetățenii în vederea cunoașterii problemelor din zonă.

Astfel de acțiuni au loc și în celelalte zone ale orașului.

Comments

comments

Categoria: Politia Locala





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*