Captură de 3Kg de produs vegetal suspect de a fi drog de mare risc

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/09/2011

În noaptea de 28 septembrie 2011, în jurul orelor 00:15, patrula de siguranţă publică din cartierul Oancea, s-a sesizat cu privire la un grup de tineri, care nu îşi justificau prezenţa la acea oră şi prin comportamentul lor s-a impus intervenţia poliţiştilor locali.

Având în vedere atitudinea persoanelor, lucrătorii Poliţiei Locale au procedat la reţinerea şi legitimarea tinerilor, ocazie cu care au constatat că se numesc Mihai P., de 20 ani, din municipiul Neamţ, Alexandru F., de 22 ani şi Gabriel Alexandru B., de 21 ani, ambii domiciliaţi în judeţul Vrancea.

Poliţiştii locali au procedat şi la efectuarea unui control corporal sumar şi control al bagajelor, ocazie cu care au constatat faptul că persoanele menţionate aveau asupra lor 3 kg de produs vegetal de culoare verde-oliv suspect de a fi drog de mare risc, trei filtre pentru confecţionarea ţigărilor artizanale, un briceag multifuncţional, un şpray paralizant şi mai multe lame de catere, care prezentau urme de tăiere a produsului vegetal. În urma verificărilor efectuate, persoanele au declarat faptul că sunt studenţi în Iaşi şi doreau să se întâlnească cu prietenii pentru a găsi cazare.

Întrebaţi cu privire la produsele găsite în bagaje, aceştia au declarat faptul că nu aveau cunoştinţă despre conţinul lor, fiind primite de la un prieten care le-a spus că sunt articole de îmbrăcăminte.

Având în vedere aspectele constatate, atat persoanele, cât şi produsele găsite asupra lor au fost predate Inspectoratului General al Poliţiei – Brigada de Combatere a Criminalităţii Iaşi, pentru continuarea cerecetărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*