Capgemini și-a extins birourile. Numărul angajaților va crește

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/02/2014

capgemini (10)

Compania Capgemini, unul din principalii investitori şi angajatori de top din municipiu, a inaugurat în această săptămână noul spaţiu de birouri în care va funcţiona la Iaşi. Compania şi-a stabilit sediul în cadrul complexului Palas, pe o suprafaţă de 2.400 metri pătraţi în care vor funcţiona birourile pentru cei aproximativ 300 de angajaţi. „Acum patru ani, când am deschis prima reprezentanţă Capgemini în Iaşi era foarte dificil să ajungi aici din cauza infrastructurii. Multe s-au schimbat în bine de atunci. Acum poţi aduce în Iaşi cu mare uşurinţă orice mare partener al companiei. Suntem extrem de mulţumiţi de calitatea sistemului educaţional din universităţile ieşene”, au precizat reprezentanţii firmei. Mutarea sediului se înscrie în planurile conducerii companiei de a extinde reprezentanţa de la Iaşi, inclusiv prin recrutarea de noi angajaţi. Echipa va fi mărită în viitorul apropiat cu cel puţin 50 de noi experţi în domeniul financiar.

Capgemini este una din cele mai importante companii care oferă consultanţă, tehnologie şi externalizare de servicii în domeniul economic. Prezentă în 40 de ţări şi cu peste 120.000 angajaţi, compania se prezintă ca un ajutor pentru firme în integrarea tehnologiei în afaceri pentru a face faţă provocărilor actuale.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*