Campionatul Mondial de Şah Şcolar, o reuşită pentru Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/05/2012

Campionatul Mondial de Şah Şcolar a ajuns la final. Rusia a ocupat primul loc în clasamentul pe naţiuni, Kazahstan locul 2, iar pe 3 s-a plasat România, la egalitate de puncte cu Turcia şi Azerbaidjan.

Participare record

După aproape doi ani de muncă şi speranţe, Iaşul a reuşit să organizeze cea mai importantă competiţie şahistică şcolară la nivel mondial. La această ediţie au participat un număr record de ţări – 34 – de pe 4 continente (Asia, America, Europa şi Africa), dar şi un număr record de participanţi – 503 (anul trecut în Polonia au fost 370).

Numărul lor putea fi mai mare însă câteva probleme de ultim moment (delegaţia Boliviei a pierdut avionul, câteva ţări nu au primit viza pentru spaţiul european etc) au făcut să fie la start 36 ţări, un record în această competiţie, comparând mai ales cu ediţia din 2011, din Cracovia când au fost 345 jucători din 27 de ţări. Directorul Executiv al FIDE – David Jarrett, preşedintele ISCU Alexander Kostyev, Elisabeta Polihroniade, Ion Dobronăuţeanu – vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Şah, invitaţi de onoare ai turneului, au observat această îmbunătăţire fiind surprinşi mai ales de numărul de participanţi.

Anul viitor, o nouă competiţie mondială la Iaşi

Două mari plusuri pentru Campionatul Mondial organizat în Iaşi au fost şi festivităţile de deschidere – în Piaţa Unirii şi decernarea premiilor care au fost peste aşteptările tuturor invitaţilor. Toţi participanţii au fost foarte mulţumiţi, încântaţi de oraş, promiţând că vor reveni în capitala moldavă ori de câte ori vor avea ocazia. În plus, mai mulţi oameni de afaceri din Asia, însoţitori ai delegaţiilor, doresc să stabilească relaţii cu firmele româneşti pentru creearea unor colaborări, în special pe industria medicamentelor, lemnului şi vinului. Aşadar, şahul ieşean a reuşit să aducă o imagine foarte bună oraşului nostru, ţării noastre şi nu în ultimul rând copiilor noştri ce practică acest sport minunat în şcoli. Ce urmează? În 2013, începând cu 21 aprilie până pe 30, Iaşul va organiza Campionatul Mondial de Amatori, una dintre cele mai importante competiţii mondiale şi de unde avem o amintire foarte frumoasa din 2009 când sportivul ieşean Ştefan Pârlog a câştigat titlul suprem, în Salonic – Grecia. Rezultatele competiţiei, imagini foto şi video, rezultatele la campionatul de blitz precum şi multe alte informatii pot fi găsite pe: www.wscc2012.ro, www.ajsiasi.ro.

“Mulţumim tuturor colaboratorilor noştri, dar în special Primăriei Iaşi şi domnului primar Gheorghe Nichita care s-a implicat foarte mult în organizarea acestui campionat, din toate punctele de vedere (imagine, logistică, premii etc.), fără acest sprijin, organizarea şi buna desfăşurare a campionatului având cu siguranţă de suferit” – Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi.

Cele mai bune rezultate obţinute de sportivii români au fost:

  • Loc II: Bighiu Rares, Open 7 ani (Cl Sp Sergentul Vaslui)
  • Loc II: Gavrilescu David, Open 9 ani (CS Sah Club Oltenia Craiova)
  • Loc III: Stoleriu George, Open 11 ani (CS Sfinxul Iasi)
  • Loc II: Obada Ema, Fete 7 ani (ACS Philidor Iasi)
  • Loc III: Lehaci Miruna Daria, Fete 9 ani (CS Micul Sahist Iasi)

Alte rezultate notabile au fost obţinute de sportivii:
Cristache Ana Maria (CS Argesul 1 Decembrie), Lupascu Diana Elena (CS Micul Sahist Iasi), Ognean Mihnea Ionut(CSS Targu Mures), Costachi Mihnea (CSS 1 Timisoara), Cusmuliuc Elena(CS Politehnica Iasi), Morea Georgiana Steluta (CS Politehnica Iasi), Bida Mihai Eugen(CS Universitatea Craiova).

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*