Călătorie în trecut: printre negustorii de pe Lăpuşneanu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 04/08/2014

Pe celebra stradă de promenadă a Iaşului era casa Valter, ieşind în evidenţă din şirul de clădiri. La sfârşitul secolului XIX, la parter erau magazine franţuzeşti de mobilă şi galanterie, dar şi o renumită librărie a Iaşului vechi. Clădirea a dispărut sub buldozerele anilor 1960 care au lărgit şi au transformat bulevardul Independenţei.

Comercianţi francezi
În partea de sus a străzii Lăpuşneanu erau casele înalte, cu parter şi două caturi numite Valter. La etajul acestora a funcţionat, de prin 1880, atelierul meşterului croitor francez Carol Valter sau Walter de la care clădirea a împrumutat numele. De altfel, o perioadă, clădirea a fost ocupată doar de comercianţi francezi, atât în prăvăliile de la parter cât şi în încăperile de la primul etaj. Al doilea cat al clădirii era rezervat apartamentelor, aici, dintre oamenii de marcă ai Iaşului, a locuit o perioadă istoricul A.D. Xenopol, dar şi profesorul Neculai Leon.

Libraria D.P. Ornstein lansa, pe la 1900, colecţia „Souvenir din Iaşi” ce cuprindea ilustrate cu fotografii colorate

Libraria D.P. Ornstein lansa, pe la 1900, colecţia „Souvenir din Iaşi” ce cuprindea ilustrate cu fotografii colorate

Ilustrate colorate
La parter, în rând cu celebrele magazine franţuzeşti de mobile, galanterie, parfumerie Poiteven şi Darmet, s-a instalat nu mai puţin renumita Librărie D. P. Ornştein. Deşi activitatea i-a încetat de mult, numele îi persistă peste veac, fiind editoarea, pe la începutul anilor 1900, a unor gingaşe ilustrate – cu imagini colorate – ce încântă şi astăzi ochii privitorilor şi tulbură liniştea cartofiliştilor doritori să le aibă în colecţiile de rarităţi. Editori pricepuţi, au lansat colecţia „Souvenir din Iaşi” ce cuprindea ilustrate cu imagini multiple. S-au bucurat de mare succes, fiind printre primii care au lansat ilustrate colorate rivalizând cu vederile comercializate şi editate de fraţii Şaraga. Printre iniţiatorii ilustratelor colorate ale Iaşului sunt şi editorii P. Iliescu şi D. Grossu, care în anii 1890 au lansat o serie de imagini desenate. În cadrul colecţiei lor au apărut, pe lângă imaginile clădirilor importante, şi vederi de ansamblu ale oraşului.

Casa Valter era situată în partea de sus a străzii Lăpuşneanu şi a fost demolată în cadrul lucrărilor de lărgire a bulevardului Independenţei

Casa Valter era situată în partea de sus a străzii Lăpuşneanu şi a fost demolată în cadrul lucrărilor de lărgire a bulevardului Independenţei

Librărie renumită
Librăria a sosit în clădirea Valter în ultimii ani ai secolului XIX, noua adresă fiind anunţată în ziarul Opinia din iulie 1897. Generaţii de elevi ieşeni i-au trecut pragul, fiind renumită pentru produsele de papetărie venite de peste mări şi ţări. În plină activitate în 1927, librăria a fost descrisă în romanul „Turnul Milenei” al lui Ionel Teodoreanu în ipostaza de aprovizionare cu trompete de hârtie a trupei pictorului boem Ion Ion, pornită la o plimbare triumfală pe strada tuturor libertăţilor: Lăpuşneanu.

Vadul îl întemeiase Haifler, librarul de înaintea lui Ornstein, care atrăsese lumea prin reclame cu anunţul incitant: „La librăria Haifler se leagă toate cărţile, în mod gratuit”. Lumea venea buluc. Şi, cu adevărat, înainte de a înmâna clienţilor cărţile cumpărate, librarul le împacheta elegant şi le lega cu sfoară, spunând zâmbitor: „Vedeţi că m-am ţinut de cuvânt. V-am legat cărţile cu sfoară, în mod cu totul gratuit”. Deşi clienţii se aşteptau la nişte lucrări de cartonaj şi o legătorie artistică, primeau gluma cu voioşie şi îl vizitau în continuare. O altă atracţie a librăriei erau oglinzile „schimonositoare” (concave şi convexe) puse pe pereţii prăvăliei pentru ademenirea curioşilor şi care, vrând – nevrând, cumpărau măcar un creion sau o peniţă. Tot librarul Haifler procura şi reviste germane, ducându-le abonaţilor acasă, fiind socotit primul care a introdus în Iaşi livrarea la domiciliu a ziarelor. (Rudolf Şuţu, Despre librarii şi librăriile vechi din Iaşi).

„Cartea Românească”
Toate fiind trecătoare, deasupra aceloraşi vitrine, lărgite şi preschimbate la dorinţa stăpânilor vremelnici, se întindea, peste vreo 30 de ani, pe la 1934, firma noii librării – Cartea Românească. Condusă de Mina Ornştein şi Vasile Lăzărescu, librăria era furnizoarea întregului arsenal pentru învăţat, desenat şi scris, inclusiv renumitele maşini Remington şi toate cele trebuitoare meseriei de dactilografă – visul domnişoarelor din anii premergători războiului. Librăria, păstrată în cadrul familiei Ornştein, dar cu alţi asociaţi, şi-a mai schimbat numele, purtând trecător firma de Librăria Moldova sau Hachette.

Casa emigranţilor
Casa Valter a fost părăsită de renumita librărie în anii celui de-al doilea război mondial când spaţiul a fost repartizat CFR-ului pentru Secţia a III-a de Poduri CFR. După 1944, aici a funcţionat o cantină, un comitet PCR cu rol ceferist, urmat de Serviciul Paşapoartelor în anii ‘50. Clădirea era asaltată de mulţimea candidaţilor la emigrare, printre cei mai numeroşi fiind foştii negustori evrei. Prinşi de vântul plecărilor, negustorii rămaşi fără prăvăliile ce fuseseră naţionalizate sau finanţiştii şi avocaţii, ba chiar şi unii intelectuali care propovăduiseră noul regim încercau să-şi lichideze bunurile de la Iaşi. Umpleau străzile cu măsuţe – puse în faţa locuinţelor – pe care înşirau cărţi, haine, perne, plapume, tacâmuri şi felurite alte obiecte casnice scoase la vânzare. Văzându-i pe foştii activişti politici cu „casele” pe mese, acei rămaşi glumeau zicând: „Săracii, după ce ne-au adus fericirea, acum pleacă”.

Bodega lui Podgoreanu
În perioada interbelică, puţin mai sus de casa Valter, se aşezase faimoasa bodegă a lui Muţu Podgoreanu. Deşi nu avea vechime printre locantele de pe Lăpuşneanu, a căpătat rapid vad împlinind orice poftă de băuturi locale ori străine. Bodega oferea câteva duzini de vinuri româneşti, aduse din toate podgoriile şi dosite în tainiţele catacombelor de sub prăvălie şi strada – bortelită mai ceva ca un muşuroi de furnici. Slujită de vreo doi „vinologi” talentaţi şi niciodată treji, nu-i era greu să înnobileze mesele abia geluite cu cele mai alese licori. Oferea ieşenilor sau călătorilor însetaţi vinuri din podgoriile de la Cetăţuia, Bucium sau Galata, dar aducea şi renumitul Cotnari. Funcţionând în perioada de criză economică din anii ‘30, ca să-şi poată păstra clienţii, se zvonea că proprietarul nu rareori boteza sau chiar prepara vinul în beciurile de sub prăvălie. (Ion Mitican)

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*