Bugetul orașului pe 2016, decis de ieșeni

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/02/2016

În cadrul unei conferinţe de presă susținute luni, 8 februarie, primarul interimar Mihai Chirica a prezentat rezultatele dezbaterilor publice privind bugetul municipiului Iaşi pe anul 2016. Desfăşurate pe parcursul a peste două săptămâni, consultările cu cetăţenii au inclus întruniri publice (organizate în Sala Mare a Primăriei), completarea de chestionare distribuite la Centrul de Informații pentru Cetățeni și la cele cinci centre de cartier, dar şi posibilitatea depunerii de sugestii online (emailuri), petiţii, scrisori etc.

oras blocuri

A fost un exerciţiu unic în cei 26 de ani de democraţie ieşeană. Este pentru prima dată când bugetul este făcut «invers», adică de la nevoile ieşenilor către Primărie. Cred că dacă vom continua cu astfel de acţiuni vom avea rezultate din ce în ce mai bune pentru întregul oraș şi cetăţenii acestuia. Noul proiect de buget va include, în cea mai mare parte, toate propunerile ieşenilor. Toate discuţiile au fost libere. Nu am vrut să induc nicio idee în dezbatere. Până acum a lipsit comunicarea cu societatea civilă, dar şi aceste întâlniri cu cetăţenii. Lucrurile care au reieşit au fost formidabile”, a declarat Mihai Chirica.

Principalele proiecte reieșite în urma dezbaterii publice

În urma consultărilor cu cetăţenii, din fondul de rezervă de 10 milioane de lei propus iniţial de Primărie, s-a decis suplimentarea cu 1 milion lei, până la 2 milioane de lei, a capitolului Cultură, recreere şi religie; cu 925 mii lei, până la 1 milion de lei, a fondului destinat acţiunilor de tineret; cu 250 mii lei, până la 2,37 milioane de lei, a Centrului de promovare turistică şi a proiectelor culturale municipale; cu 1,5 milioane de lei, până la 1,75 milioane lei, în vederea achiziţiei şi montării de mobilier urban; cu 250 mii lei, până la 400.000 de lei, a cheltuielilor în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale; în fine, cu 2 milioane de lei a capitolului privind amenajarea şi modernizarea de parcări ecologice. Ca atare, din fondul de rezervă inițial de 10 milioane de lei a fost utilizată o sumă de 5,925 milioane lei pentru finanțarea proiectelor rezultate în urma dezbaterilor publice.

Ce au dorit ieșenii

Amendamente aduse de cetăţeni în urma dezbaterilor publice organizate de Primărie:

–         În ceea ce priveşte infrastructura a fost relevată necesitatea realizării proiectelor de reabilitare/modernizare ale străzilor Bârnova, Alba Iulia, Aeroport, Ion Câmpineanu, George Coşbuc, Dumbrava Roşie, Alexandru Vlahuţă, Grăniceri, Grigore Ghica Vodă, strada şi aleea Strugurilor şi străzile din cartierul Crucea Roşie. De asemenea, au fost solicitate lucrări de reparaţii şi modernizare ale străzilor Timpului, Gloriei şi Poienilor. Au mai fost solicitată amenajarea şi/sau reabilitarea de alei pietonale/trotuare din zona de case din Bucium (după postul de control) şi pe strada Clopotari.

–         S-a creionat ideea realizării unor parcări ecologice (realizate prin dale pe spaţiile verzi, astfel încât creşterea vegetaţiei să nu fie blocată) în spaţiile virane dintre blocuri. S-a propus alocarea unei sume de 2 milioane de lei pentru achiziţia materialelor şi a cheltuielilor de amenajare a primelor parcări ecologice. La acestea se adaugă lucrările pentru amenajarea şi modernizarea altor parcări. Totodată, ieşenii au semnalat lipsa sau insufiecienţa locurilor de parcare şi necesitatea unei taxe speciale pentru investitorii care nu reuşesc să asigure numărul de locuri de parcare prevăzut în reglementările în vigoare.

–         Mai mulți ieșeni au solicitat creşterea bugetului destinat achiziţiei de mobilier urban şi alocarea unei sume pentru lucrări de semnalistică stradală şi a monumentelor istorice şi de montare a panouri la intrările în oraş, suplimentarea fiind de 1,5 milioane de lei.

–         Discuțiile au relevat și necesitatea implementării unui program extins de informare şi de educare a cetăţenilor cu privire la protecţia bicicliştilor care folosesc arterele rutiere din municipiu, realizarea unui plan strategic al circulaţiei cu bicicleta în municipiu şi amenajarea unor parcări de biciclete.

Alte probleme mai importante au vizat înfiinţarea unui parc public în zona Bucium, modernizarea reţelei de termoficare din cartierul Nicolina, realizarea unui program de construire a unor toalete publice în municipiu, necesitatea extinderii reţelelor de canalizare, apă şi iluminat public, necesitatea extinderii sistemului de supraveghere publică, extinderea şi modernizarea Pieţei agroalimentare Nicolina, mutarea staţiilor de betoane din cartiere, realizarea unui sistem de antifonare în zonele liniilor de tren, toaletarea de copaci, construcţia de săli de sport, promovarea Spitalului Clinic de Recuperare drept Centru Regional de Recuperare, necesitatea fluidizării traficului rutier în zona Pasajului Socola şi cea a rondului Podu Roş, înfiinţarea unei pieţe agroalimentare de gros şi a unei pieţe de peşte şi, nu în ultimul rând, necesitatea intensificării acţiunilor de promovare turistică.

În urma dezbaterilor avute cu reprezentanţii organizaţiilor civice, cultural-artistice şi de tineret, s-a solicitat acordarea de subvenţii la transportul public pentru elevi şi studenţi (un astfel de Proiect de Hotărâre de Consiliu Local fiind deja în dezbatere publică), necesitatea sporirii finanţării ONG-urilor pe proiecte sociale, suplimentarea finanţării proiectelor culturale, necesitatea aplicării (pentru prima dată) a Legii 350/2006 şi a constituirii unui fond de tineret (separat de bugetul alocat mediului asociativ), crearea unor regulamente dedicate finanţării ONG-urilor pe proiecte sociale, culturale şi de tineret, şi jurizarea proiectelor culturale de către o comisie formată şi din specialişti (nu doar din consilieri locali), înfiinţarea unei structuri independente în cadrul Primăriei care să contracteze servicii sociale de pe piaţă (conform Legii asistenţei sociale nr. 292/2011), identificarea de spaţii pentru funcţionarea ONG-urilor culturale, implicarea actorilor culturali din Iaşi în cadrul proiectelor proiectele culturale strategice ale instituţiei, precum Centrul Cultural European Braunstein sau Centrul de Artă Contemporană Baia Turcească, implicarea mai intensă în problematica populaţiei de etnie romă şi necesitatea organizării de întâlniri trimestriale cu sectorul asociativ, pentru o corelare a acţiunii administraţiei locale cu ONG-urile active

O parte din doleanţele ieşenilor nu au vizat direct activitatea Primăriei. Printre acestea se numără: necesitatea amendării Legii Energiei Electrice nr. 13/2007 (bunurile plătite de persoanele fizice şi juridice să nu mai intre în proprietatea furnizorilor de electricitate), amendarea Legii Poliţiei Locale 155/2010 (insuficienţa personalului Poliţiei Locale Iaşi), finalizarea construcţiei Bazinului Olimpic din zona Grădinari şi necesitatea realizării proiectului Autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş.

Ce au scris ieșenii în chestionare

Ieşenii au putut trimite şi chestionare completate la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni şi la celalalte 5 centre de cartier. În cadrul acestui proces au fost completate 461 de chestionare, din care 161 chestionare la Centrul de Informații pentru Cetățeni, 73 chestionare la Centrul de Cartier Alexandru cel Bun, 85 de chestionare la Centrul de Cartier Tărăraşi, 60 de chestionare la Centrul de Cartier Nicolina, 57 de chestionare la Centrul de Cartier Frumoasa şi 25 de chestionare la Centrul de Cartier Păcurari.

În urma analizarii propunerilor s-a constatat un număr mai mare de solicitări în următoarele domenii:

–         sprijin pentru sănătate, educaţie, învăţământ, cultura şi sportul ieşean (în 228 de chestionare);

–         modernizarea, reabilitarea si repararea străzilor, aleilor şi trotuarelor, piste de biciclete sigure (în 195 de chestionare);

–         dezvoltare urbană (în 125 chestionare);

–         modernizarea transportului în comun (în 97 chestionare);

–         amenajarea de spaţii verzi noi, punerea în valoare a celor existente şi crearea de locuri de joacă pentru copii (în 98 de chestionare);

–         gestionarea câinilor fără stăpân, salubrizarea oraşului (în 54 de chestionare);

–         sporirea gradului de siguranță publică (în 48 de chestionare);

–         problema locurilor parcare (în 25 de chestionare).

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*