Birturile de odinioară de pe Strada de Sus

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/07/2015

Actualul bulevard Independenţei păstrează puţine dintre clădirile ce au făcut faima Străzii de Sus de altădată. În Iaşul astăzi dispărut facem o călătorie la librăria „Cuibul Păsărilor”, la magazinul de cafea al familiei Măgârdician şi amintim de birtul generos „La Viorică”, vizitat şi satirizat la vremea lui de celebrul umorist Constantin Tănase.

„Cuibul Păsărilor”
Pe Strada de Sus, dincolo de vestiţii pitari Klein şi Sacmari, un mare sufletist, L. Goldner, a deschis cea mai iubită librărie – papetărie a şcolarilor de altădată. Se numea „Cuibul Păsărilor” şi era prăvălia în care şi ţâncii de-o şchioapă erau primiţi cu multă bineţe de librar şi stolul său de papagali, scatii şi canari, dresaţi să întâmpine vizitatorii cu un adevărat concert. Luându-şi în primire piticii încă de la intrare, bătrânul librar îi conducea prin faţa şirului de cuşti colorate cu un popor de păsăruici jucăuşe, le arăta „canarul nemţesc” – un fel de flaşnetă – cu care-i provoca pe cântăreţii mai leneşi şi apoi îi întreba ca pe cine ştie ce personaje respectabile: „Ce doriţi dumneavoastră, domnule Ştefănel ?”, căci între timp îi aflase numele, „Un plumb de placă? Grozav! Am unul special adus pentru dumneavoastră, de la Viena, aurit şi ascuţit ca să vă iasă buchiile frumoase”.

Deferenţă şi pentru cei mici
Părinţilor intrigaţi de curtoazia aceasta, după ei exagerată pentru nasul mucoşilor, le şoptea separat: „Domnule, ascultaţi-mă pe mine, copiii învaţă de la cei mari şi vor face mâine întocmai ce facem noi astăzi”. În preajma războiului, la „Cuibul Păsărilor” vindea Milu Goldner care a murit la pogrom, spunea cutremurat un fost vecin, Arşag Măgârdician, ce avea în apropiere, în acea vreme, un magazin de cafea. Dar câte nu mai erau pe Strada de Sus. Alături de librărie, îşi amintea inginerul Moise Cerneş, a locuit într-o casă bătrânească familia doctorului şi publicistului Ştefan Stâncă, membru al Academiei Române şi militant, încă de tânăr în Cercul Socialist de la „Contemporanul”. Mai încolo, spre locul unde este parcul cu statuia Independenţei, farmacistul Iulian (Iustin) Adacea ridica cel mai pompos bloc al străzii, în care şi-a mutat străvechea spiţerie „La Ştefan cel Mare”, înfiinţată încă de la 1858 în Uliţa Păcurarilor.

La muntele Ararat
Pe partea cealaltă a străzii, a apărut în perioada interbelică şi faimoasa boltă şi cea mai modernă policlinică a Iaşilor anilor 1930, construită de Casa Asigurării Meseriaşilor şi ocupată acum de facultatea de stomatologie a Universităţii de Medicină. Alături, într-un şir de dughene se aciuase o cafenea cu numele „La crucea de aur” (1932). Câteva uşi mai încolo, în clădirea cu faţada încrustată de la numărul 23, număr ce îl purta în ultimele zile dinainte de demolare, se afla, din 1928, parfumatul magazin cu bunătăţi tropicale şi cafea „La muntele Ararat” al fraţilor Măgârdician. Acolo, au poposit adesea mulţi dintre cărturarii timpului, M. Sadoveanu, G. Topârceanu, M. Codreanu, Sofia Teodoreanu, ademeniţi de aroma cafelei tocmai prăjită. Parfumatul miros ieşea pe uşă şi adia până departe, învăluind mesele cu verdeţuri, fructe, lăptărie şi peşte din întinsa piaţă Sfântul Spiridon, numită în graiul timpului Medean.

Versuri pentru proprietar
George Topârceanu, care a fost un timp chiriaşul cafegiului în casa ce o avea pe strada Buna Vestire, era şi oaspetele frecvent la o cafeluţă în sanctuarul oriental din Strada de Sus a lui Arşag Măgârdician, căruia îi închinase versurile: „Ce vorbă pot eu spune oare,/Cu greutate la cântar?/Să-ţi crească clientela mare/Iubitul meu proprietar/Copiii veseli să-ţi trăiască/Cu sănătate şi noroc/Şi preţul mărfii să sporească!/Chiria mea să stea pe loc”. L-am vizitat (Ion Mitican – n.r.) pe bătrânul cafegiu în 1984, în locuinţa sa de pe strada Buna Vestire, unde stătea cu fiul său Jemir de 60 de ani. Purta nestins în suflet dorul meleagurilor din Armenia turcească, unde se născuse în 1900. Adus la Iaşi prin 1918 a lucrat în magazinul „La muntele Ararat”, deschis de tatăl său, pe care l-a păstrat cu veneraţie până la naţionalizarea din anul 1948. Preluat de stat, prin 1983 adăpostea cafeneaua „Cafe intim”. Apoi, a fost demolat odată cu şiragul clădirilor vecine.

Birtul lui Viorică
În timpul primului război mondial, pe Strada de Sus a căpătat faimă Birtul lui Viorică. Şi-a deschis porţile între locantele brutarului Niculi Volos şi cea a negustorului de cafea şi năut prăjit Diacran Arterian. În primul război mondial, aici avea să oficieze faimosul Gheorghe Gheorghiu, zis Viorică, grec de origine. În „birtul” lui „popular”, se găteau meniuri ieftine pe care clienţii, mai ales artiştii şi studenţii săraci, le apreciau şi le comandau cu voce tare: „O porţie la masa numărul 1” sau „O jumătate de porţie la masa 2”, dar şi „Nica… la mesele 5…,6…,7…”. Clienţii ştiau că şi atunci când nu comandau nimic („Nica”) tot sosea o farfurie de ciorbă groasă din partea lui Viorică şi un coltuc de pâine de la vecinii săi pitari. Adesea erau aşa de numeroase comenzile cu meniul „Nica”, încât unul dintre noii muşterii, fără probleme financiare, socotea că e cel mai gustos şi îl cerea şi el. Era însă un meniu pentru studenţii săraci, nu pentru muşterii cu dare de mână, îi explică mai apoi Viorică.

Şirul de clădiri a fost demolat în 1986. A fost păstrat doar imobilul construit de Asigurarea Meseriaşilor în anii 1930

Şirul de clădiri a fost demolat în 1986. A fost păstrat doar imobilul construit de Asigurarea Meseriaşilor în anii 1930

Imaginea actuală a locului ocupat altădată de clădirile în care au funcţionat birtul lui Viorică şi magazinul de cafea „La muntele Ararat”.

Imaginea actuală a locului ocupat altădată de clădirile în care au funcţionat birtul lui Viorică şi magazinul de cafea „La muntele Ararat”.

Şi Constantin Tănase
Pe vremea primului război mondial, în odăile aglomerate ale birtului, au poposit înfometaţi artiştii refugiaţi Constantin Tănase, Niculescu Buzău, Mărioara Cinski, bucuroşi să capete porţia de fasole, „preparată în toate felurile posibile” (I. Masoff, Tănase). Popularul actor umorist Constantin Tănase va include mai târziu birtul într-unul din cupletele sale, de la care, spuneau unii, i s-a tras şi falimentul locantierului. Tănase întreba sala: „Asta-i viaţă, măi bădie?/Toată ziua cu iahnie/Şi iepure de pisică/De la birtul Viorică?”. Spectatorii s-au tăvălit de râs, dar şi birtului i-a mers buhul, iar după război, oricât a spus Tănase că a fost doar o rimă, ieşenii, bănuitori că nu iese „fum fără foc”, au cam uitat drumul generoasei locante, lăsând-o doar cu studenţii, urmând falimentul. Viorică şi-a mutat afacerea la Bucureşti deschizând o locantă similară celei de la Iaşi pe strada Racovei, dar nici acolo nu a avut noroc. Ironie a sorţii, mai apoi, s-a lipit chiar de trupa lui Constantin Tănase, ca bucătar şi după un timp a plecat pentru totdeauna în Grecia.

Demolări
Locanta de pe Strada de Sus a fost preluată de Anastasie Gheorghiu, zis Taşcă, care a păstrat profilul de restaurant ieftin. După al doilea război mondial, birtul a trecut ca unitate de stat şi aici a funcţionat patiseria „Pati Bar”, celebră printre studenţii şi elevii care se opreau adeseori pentru o macedonie şi un pahar de lapte bătut. Patiseria a fost păstrată până în 1986 când, în afară de Asigurarea Meseriaşilor, toate clădirile din şir au fost puse la pământ. Pe locul lor, astăzi este parcarea din faţa parcului Mitocul Maicilor. (de Ion Mitican)

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*