Bătaia cu flori de pe Lăpuşneanu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 24/11/2014

Vara, în anumite duminici, asociaţiile feministe şi Primăria organizau zile dedicate tineretului, socializării, aşa numitele „zile de vedere”, în care cavalerii şi domnişoarele oraşului se cunoşteau şi înfiripau poveşti de iubire.

În cântecul fanfarelor
Încolonate, sute de fete curajoase, din oraş şi chiar de prin satele megieşe, defilau voioase de la Traian până în Grădina Copou, în cântecul fanfarelor şi sub privirile fascinate ale cavalerilor. Îmbrăcaţi de sărbătoare şi înşiraţi pe trotuare, cu braţele pline de flori, aceştia puteau să se apropie de „aleasa căzută cu tronc”, să se recomande politicos, să-i ofere flori şi, dacă primea acceptul domnişoarei, putea să o însoţească mergând alături, să-i propună o întâlnire şi chiar să o „răpească” din coloană. Fetele puteau, de asemenea, să-şi arate atracţia faţă de prinţul inimii prin înmânarea unei flori. La asemenea petreceri era şi haz, unii părinţi, mai glumeţi sau mai dornici să-şi mărite fata, îşi urcau odraslele în care cu boi, pline de covoare şi zestre, alţii scriau şi dota pe o pancartă la vedere. Fiind Sărbătoarea Tinereţii, magazinele de veşminte scoteau la defilare orchestre şi manechine, mirese, miri şi nuntaşi îmbrăcaţi în cele mai frumoase costume ale firmei. Nu erau mai prejos magazinele de cadouri, care umpleau mesele cu pachete şi pacheţele care mai de care mai atrăgătoare. Cadourile erau pregătite şi pe tematici, pentru: prietene, iubite, mirese, naşi, supărare, iertare şi împăcare.

Vagoane de bere
Petrecerea se încheia c-o veselă bătaie cu flori, între fete şi băieţi, în hazul părinţilor şi curioşilor care priveau de pe margine. Apoi, răpitorii şi răpitele, părinţii şi martorii – târgoveţi veniţi la spectacol luau cu toţii cu asalt locantele, cofetăriile şi terasele străzii Lăpuşneanu. Anume pregătite de negustori, prăvăliile aveau muzici, ringuri de dans şi vagoane de bere şi butoaie cu vin pentru sărbătorirea perechilor nou formate şi alungarea tristeţii celor care nu-şi găsiseră alesul. Găseai la mese atât părinţi mulţumiţi cât şi taţi care înainte de a ciocni halbele îi spuneau nevestii: „Lasă, că mai este panaramă şi la anul!”. Seara, toată lumea era încântată privind fascinată bogatul foc de artificii, candele şi rachete ce împânzeau înaltul cerului.

Profit şi pentru negustori
La asemenea evenimente, florarii îşi vindeau marfă cât pentru întreg anul, unii dintre părinţi scăpau de grija „pietrelor în casă”, locantierii făceau vânzare mare, deşi vindeau cu preţuri anume scăzute, iar tinerii petreceau minunat, încântaţi de noile cunoştinţe. Lăpuşneanu era pe atunci atracţia întregului tineret. Descriind mulţimea ieşită la plimbare într-o seară din vara anului 1897, un gazetar tendenţios de la „Opinia” scria: „Era o oardă (mulţime – n.r.), oardă mare, nesfârşită, care venea, venea din jos, venea grămadă, venea desordonată, venea în haine de sărbătoare… Şi erau perechi şi erau copii, erau calici, erau vânzători de gazete, era mulţime de norod… urcând în deal, urcând fără număr… Venea de jos de pe malurile Bahluiului, ale Calcainei, ale Nicolinei, aducând o atmosferă înăbuşitoare în mirosul de săpon, un aer de mizerie în aparentele haine de sărbătoare… Şi am revăzut Iaşul un moment, cu toată trista lui sărăcie” (Opinia, 13 iulie 1897). Era aici, pe Lăpuşneanu, la aceste sărbători, tot Iaşul… Iaşul celor câteva mii de oameni cu oarecare stare, dar şi al zecilor de mii de nevoiaşi, din mahalalele sărăcăcioase. Pentru aceştia din urmă, ieşirea de sâmbătă seara pe strada Lăpuşneanu reprezenta bucuria vieţii.

Cuibul radiofoniei
Strada teatrelor de vară, a cinematografelor, a atelierelor fotografice (cinci în numai câteva sute de metri), a magazinelor muzicale (trei prin 1926) a uimit târgoveţii prin anii ’30 ai secolului trecut cu o noutate a tehnicii acelor vremi – radioul. Cutiile cântătoare, meşterite să prindă muzica din „cer” prin nişte sârme numite antene, au poposit în vitrinele a vreo trei mari magazine specializate în articole tehnice, electrice şi radio: Magazinul General ce era la nr. 35, Radio-electrice de la nr. 40 şi La Sportul Modern de la nr. 26. Pe lângă acestea, radiourile zbârnâiau şi în alte magazine mai mici, oploşite prin pasajele curţilor interioare. Lăpuşneanu era şi cuibul radiofoniei. Alături de patefoane, gramofoane şi chiar minifoane, gramofoane de buzunar,  a apărut şi un nou neam de cutioare, ivite parcă din altă lume: Supradine, Tetradine, Superhetrodine purtând numele firmelor Philips, Standard, Telefunken, Volvo. Erau cu acumulatoare, baterii, cu lightantene – antene legate la priza electrică printr-un mic condensator sau antene cadre – singurele care păreau mai pământene căci semănau cu vârtelniţele bunicilor.

Radioul Gloria Lumophone era, la începutul anilor 1930, noua vedetă a magazinelor de pe Lăpuşneanu.

Radioul Gloria Lumophone era, la începutul anilor 1930, noua vedetă a magazinelor de pe Lăpuşneanu.

Noutate tehnică
Noua aparatură a stârnit curiozitatea ieşenilor ce se plimbau pe Lăpuşneanu, iar negustorii se întreceau în reclame, publicate în ziare sau pe pancarte la magazin pentru a-i convinge să ia o cutie cântătoare acasă. Glăsuiau reclamele: „În 3 minute, Europa întreaga în vorbitor prin Lumophon”, un cufăraş rotunjit la capete. Avea 4 butonaşe şi o crăpătură triunghiulară prin care se iţeau posturile scrise pe un disc rotitor. „Nu cumpăraţi la întâmplare ci alegeţi de-a dreptul un electro-dynamic Voce de Aur”, spunea reclama pentru o cutie verticală având vârful asemănător căciulii turnului de la Sfântul Spiridon… „Numai la magazinul Phoenix, din Lăpuşneanu găsiţi aparate Blaupunkt, Marconi, Orion, Columbia cât şi plăcile de patefon Odeon şi His Master`s Voice”, era o altă reclamă ce a apărut la Iaşi prin 1937. În 1941, a existat promisiunea: „Aparatul de radio Braun, portabil, cu lămpi metalice vă aduce la picioare întreaga lume”. Era vorba de o valijoară nemţească, lungă de vreo 30 de centimetri şi înaltă de vreo 20 de centimetri, înzestrată cu o baterie anodică, de 90 de volţi şi alta pentru filament de 1,25 volţi. Putea cânta oriunde pe masă, pe stradă, în tramvai. Într-un cuvânt, era o adevărată minune germană a anilor ’40. Mai târziu au apărut şi radiourile autohtone de la Fabrica Electronica (1965) şi de la Tehnoton Iaşi, radioul de buzunar Cora.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*