Balul Primăverii, în premieră la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/03/2017

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în parteneriat cu Primăria Iaşi, Fundaţia Star of Hope Romania, Asociaţia Pro Ruralis şi Rotary International organizează, în premieră la Iaşi, Balul Primăverii – ediţia I Vivaldi. Evenimentul va avea loc vineri, 24 martie a.c. la Hotel Astoria, Sala Eminescu, de la ora 18.00.

„Va fi o seară unică, exclusivistă, dedicată oamenilor de succes. O seară în care cifrele se relaxează şi fac loc poveştilor frumoase. Delicatesele culinare şi băuturile alese vor da gust acestei seri speciale în care invitaţii vor reîntâlni prieteni şi vor descoperi noi oportunităţi, în acorduri vivaldiene şi ambient baroc, îmbinate inedit cu ritmurile muzicale ale trupei PROCONSUL. Un eveniment din care nu vor lipsi surprizele plăcute, precum suveniruri-unicat şi o tombolă cu premii atractive.” a declarat Paul Butnariu, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Alături de reprezentanţi ai mediului de afaceri local, evenimentul va beneficia şi de prezenţa unor oameni de afaceri din Suedia, Norvegia, Marea Britanie şi Franţa, ai autorităţilor publice locale, precum şi preşedinţi ai camerelor de comerţ şi industrie din regiune. De asemenea, invitaţii au fost trimise şi către reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat în România. „Suntem onoraţi de implicarea în acest demers cu scop caritabil, alături de noi, a Primăriei Municipiului Iaşi. Se înscrie pe linia bunei colaborări instituţionale, dovedită ca şi cu alte ocazii, în beneficiul comunităţii locale.” a declarat Paul Butnariu, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Fondurile strânse în urma organizării acestui eveniment vor fi direcţionate în totalitate către două organizaţii neguvernamentale alese de către Camera de Comerţ pentru implicarea de care au dat dovadă în domeniul social în anul 2016: Fundaţia „Star of Hope” România şi Asociaţia „Pro Ruralis”.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*