Aventuri în ținutul lui Thor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/04/2018

După experienţa în exotica Aruba, studentul ieşean Ionuţ Şorea a făcut un stagiu de practică de trei luni şi jumătate într-un hotel din Islanda, o altă insulă cu particularităţi excepţionale. Am selectat câteva fragmente din povestea tânărului bursier Erasmus, relevante pentru atmosfera islandeză.

Cu o populație de sub 150 000 de persoane, dar cu o suprafață construită foarte mare (de aici și incidența scăzută a blocurilor), Reykjavik-ul este capitala situată cel mai aproape de Cercul Polar de Nord. „Într-una din zile, am luat feribotul și am mers pe Heimaey, insula principală din arhipelagul Vestmannaeyjar, un grup de insule din sudul Islandei. Motivul principal al vizitei noastre a fost să vedem puffinii, niște păsări asemănătoare unor rățuște, dar cu cioc colorat și capabile să zboare. Ajunși pe insulă, primul contact a fost cu mirosul puternic de pește și cu vântul extrem de intens. Insula nu era foarte mare, dar cum aveam să învățăm pe parcurs, deși distanța poate fi mică, să fie ea ușor de străbătut? Nici gând. În Islanda, să iei autostopul nu e o raritate și nici nu te costă vreun ban. Mai ales turiștii fac asta, islandezii având una, două, trei mașini personale (am fost surprins să văd multe Dacia Duster acolo). Dacă stau să mă gândesc, nu era nemaîntâlnit să aibă chiar patru mașini. Nu mai spun că familia proprietarului avea cincisprezece”, povesteşte Ionuţ. „Mergând spre Reykjavik, aproape că vedeam mereu numai iarbă sau mușchi. Mușchii – și ei doar pe câmpurile de lavă întărită. Pe ici pe colo mai zăreai și o pensiune, un teren de golf sau o proprietate privată. Dar aproape peste tot vedeai cai, vaci și oi, trăind liniștite, fără a fi deranjate de om. Caii islandezi sunt recunoscuți ca fiind rasă pură, aceeași de pe timpul vikingilor. Legislația islandeză nu permite de altfel să se aducă alte rase de cai de pe continent tocmai din această cauză. Desigur, caii sunt folosiți și ei ca resursă turistică de când turismul a explodat în Islanda”, explică studentul ieşean.

 

Plajele cu nisip negru

Într-una din zile, Ionuţ a mers în apropiere de capitală, în Hveragerdi, un oraș mic, ca toate de pe insulă de altfel. “Orașele pot fi așa mici încât poșta, supermarketul și banca să fie în aceeași clădire. Vorbim astfel de un nivel surprinzător de mic. Totuși, chiar și un orășel de acest gen avea propria piscină olimpică, lucru indispensabil pentru orele de sport de la școală”, arată Ionuţ.

„Să nu uit să vă povestesc și de plajele cu nisip negru pe care am mers. Una din ele, cea pe care vreau să insist, se numea Solheimasandur și avea un avion american prăbușit prin anii `70. La vremea respectivă nu s-a înregistrat nicio pierdere umană, dar avionul nu a mai putut fi refolosit de armata americană, așa că a rămas acolo ca martor al nefastului eveniment. Drumul de la șosea până la locul epavei era de o oră și era parcurs de o gloată întreagă de turiști. O oră ne-a luat și nouă, iar ajunși acolo n-am plecat fără să intrăm în cabina piloților și desigur să ne urcăm pe avion. Dacă vedetele în videoclipuri se dau cu skate-ul pe el, noi ne-am „mulțumit” doar să nu cădem de pe fuzelaj. În apropiere, la Vik, cel mai sudic oraș al Islandei, exista o altă plajă cu nisip negru, poate chiar mai renumită.

Mereu m-am raportat la experiența din Islanda ca la o experiență ce m-a îmbogățit atât pe plan personal, cât și profesional. A fost pentru prima dată când mi-am câștigat proprii bani, când am plecat așa departe de casă, când am învățat să mă descurc singur în atât de multe situații. Ar mai fi multe momente ce au rămas în mintea mea, dar cum toate au un sfârșit, și povestirea mea e nevoită să și-l găsească acum”, încheie Ionuţ relatarea sa din îndepărtata Islanda.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*