Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, proiect strategic pentru România

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/12/2014

“Iaşul are puternice argumente geostrategice, economice şi istorice pentru a fi conectat prin intermediul unei autostrăzi cu restul ţării”, a declarat Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, 9 decembrie 2014, la Palatul Roznovanu.

Raţiuni geostrategice şi economice

Primarul Gheorghe Nichita a detaliat rezultatele întâlnirii avute cu membrii Guvernului,  luni, 8 decembrie 2014,  în care a prezentat necesitatea construirii autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş. “Cred că Guvernul trebuie să analizeze strategic proiectul autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş. Ea va uni provincii, nu judeţe. Argumentele noastre geostrategice sunt diverse. În primul rând, nu putem rămâne indiferenţi la soarta românilor de peste Prut, care doresc integrarea în Uniunea Europeană. Lipsa autostrăzii ar duce la o izolare atât a Moldovei de dincoace de Prut, cât şi a Basarabiei. În al doilea rând, autostrada este foarte importantă pentru deschiderea spre pieţele din est. De altfel, reţinerea companiilor străine de a investi în zona Iaşului ţine strict de lipsa unei infrastructuri moderne de transport”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

 Autostrada

 Argumente istorice

În continuare, edilul s-a referit la considerentele istorice care fac necesară autostrada către Transilvania. „În 2018 aniversăm 100 de ani de la Marea Unire. Prin această autostradă, unim nu numai Moldova de Transilvania, ci şi Republica Moldova de România şi întreaga Europa. Iaşul s-a sacrificat încă din 24 ianuarie 1859, cu promisiunea că va fi recunoscut şi compensat pentru pierderea rangului de Capitală. Iaşul nu este un oraş oarecare, ci este un simbol al naţiunii române şi trebuie să-şi recapete recunoaşterea cuvenită”, a subliniat primarul Iaşului, care a declarat că, în perioada următoare, Primăria va iniţia, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Episcopia Romano – Catolică, marile Universităţi ieşene, mediul academic şi de afaceri, redactarea unui document cuprinzător prin care va fi amplu argumentată necesitatea ca Iaşul să aibă o autostradă care să facă legătura cu restul ţării, material ce va fi depus la Guvern, Parlament, Preşedinţia României şi Comisia Europeană.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*