Autorizații de construire pentru importante proiecte municipale

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/01/2019

Primăria Municipiului Iași a eliberat în cursul lunii decembrie mai multe autorizații de construire și certificate de urbanism necesare demarării unor obiective de investiții care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și a liniilor de tramvai, precum și continuării amenajării terenurilor de sport ale unităților de învățământ din oraș.

O autorizație de construire a fost emisă pentru proiectul „Reabilitarea Infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”, vizate fiind calea de rulare de pe str. Aurel Vlaicu (porțiunea cuprinsă între intersecția cu str. Vasile Lupu și limita cu intravilan Iași), precum și reabilitarea Podului Ciurchi II peste pârâul Ciric. Municipalitatea ieșeană așteaptă avizul favorabil din partea Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în ceea ce privește accesarea de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 – Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. Proiectul constând vizează și crearea a opt noi stații de transport public, reabilitarea de trotuare (9.350 metri), reabilitarea de spații verzi (1.775 metri pătrați) și achiziționarea a patru tramvaie. Valoarea totată a investiției se ridică la 104.022.632 lei, cu TVA.

Autorizate au fost și lucrările de continuare a modernizării străzilor Tănăsescu, Iancu Bacalu, Sf. Andrei, acestea fiind incluse într-un program de modernizare mai amplu.

Autorizații de construire au primit și două terenuri de sport ale unităților de învățământ. Astfel, lucrările de amenajare a terenului de sport de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” vor continua cu reabilitarea structurii existente, împrejmuire, protejarea suplimentară a gardului din spatele porților, iluminare nocturnă. Al doilea teren de sport pentru care se vor executa lucrări de modernizare se află la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” din strada Mușatini nr. 53. Cele două terenuri de sport fac parte dintr-un pachet care include și terenul de sport din cadrul Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”. Firma care execută lucrările este SC Atlas Company SRL din Târgu Mureș, valoarea contractului de lucrări fiind 766.185,5 lei, fără TVA.

Certificate de urbanism

În altă ordine de idei, au fost eliberate certificate de urbanism pentru proiecte care urmează să fie finanțate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 – Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, precum „Construirea și echiparea unei grădinițe cu nouă grupe în cartierul Bucium” (5.464.931 lei, cu TVA) și „Reabilitarea și dotarea Grădiniței cu Program Prelungit nr.13” (2.964.685 lei cu TVA).

Certificate de urbanism au primit și obiective de investiții precum „Reabilitare, reamenajare căi acces auto și pietonale în incinta Cimitirului Sf. Treime Iași”, „Proiectare și execuție lucrări de folosință generală locuințe colective în zona Grădinari și racorduri utilități pentru cele patru tronsoane de bloc aflate în execuție”, „Modernizare chioșcuri – structuri cu caracter provizoriu amplasate pe teren Rond Tg. Cucu” și „Înlocuire rețele de distribuție în cartierul Tătărași, pe aliniamentul str., șos. și str-la Ciric, str. și str-la Fântânilor, str. Deliu, str.V. Mărăcineanu, str. Panțel, str. Petre Ispirescu, str. Stejar, str. Dr. Savini, str. Ion Creangă, str. Dudescu, str. Vasile Lupu, str. Aurel Vlaicu, str. Han Tătar, str. Ciurchi, str. Oancea, str. Ciornei, str. Meteor, str. și fnd. Călărași, str. și str-la Gălăteanu, str. Rojniță, str. Ateneului, str. Vânători, str. Bălușescu, str. Răchiți, alei, trotuare și spații verzi aferente arealului (SC Apa Vital SA)”.

În plus, mai multe asociații de locatari au primit certificate de urbanism pentru a intra în legalitate cu șarpantele. Este vorba de asociațiile din str. Orientului nr. 23, bl. 821, sc. C, str-la Gradinari, nr. 21, bl. B5, sc. B, str. Toma Cozma, nr. 73, bl. 573, str. Toma Cozma, nr. 105, bloc 569, str. Neculau, nr. 13, bl. 574 și str. Toma Cozma, nr. 91, 93, bl. 571.

Listele complete ale autorizațiilor de construire și certificatelor de urbanism eliberate în decembrie pot fi consultate aici: http://www.primaria-iasi.ro/imagini-iasi/fisiere-iasi/1547473062-AC_dec_2018.pdf și aici: http://www.primaria-iasi.ro/imagini-iasi/fisiere-iasi/1547472963-CU_dec_2018.pdf.

 

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*