După avizul primit în Comisia de circulaţie luna trecută, Citadin a primit sarcina de a executa lucrările la noul rond din Păcurari, aflat la intersecţia bulevardului cu şoseaua Rediu.
În zilele următoare urmează ca partea centrală a străzii să fie închisă, iar circulaţia se va desfăşura pe zonele din partea exterioară a viitorului rond, unde a fost deja extinsă partea carosabilă.
“Se lucrează la foc continuu. A fost trasată configuraţia sensului giratoriu, s-au desfăcut cele două alveole şi urmează să se aducă la cotă cu un strat de asfalt. Apoi vom lucra la interiorul rondului, unde vom extrage o porţiune de asfalt şi vom monta bordură, astfel că maşinile vor trebui să ocolească rondul şi vor folosi porţiunile pe care le asfaltăm acum. Intrarea în rond va fi preselectată”, a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al primăriei municipiului Iaşi.
Rondul va avea un diametru de peste 20 de metri.
” Va fi un rond similar celui de acces către complexul Era. Sperăm ca lucrările să fie gata până la sfârşitul acestei luni”, a completat Mihai Chirica.
Stiri similare
- Încep lucrările de asfaltare la tronsonul Gară – Podu de Piatră
- RATP demarează lucrările de modernizare ale rondului din Târgu Cucu
- A început concursul internaţional de vioară „Ion Voicu” – ediţia a III-a
- Joi seara se dă din nou cu soluţie împotriva ţânţarilor
- Coridorul “Green Light” pentru autobuze va fi gata luna aceasta



