Ateneul Național din Iași vă invită la FOI, ediția a III-a

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/05/2019

În perioada 20-24 mai 2019, Festivalul Operelor Independente, aflat la cea de-a treia ediție, vă invită la 9 spectacole extrem de interesante și de bine realizate, care au trecut de preselecțiile concursului pe care FOI îl implică, precum și la Recitalul Extraordinar al baritonului Florin Estefan și la Gala de premiere.

Spectacolele care vor fi jurizate în cadrul FOI 2019 sunt: CASTING, adaptare după Der schauspieldirektor de W.A. Mozart (Compania CRISTAL OPERA din Iași), LA FINTA GIARDINIERA de W. A. Mozart (Academia de Muzică G. Dima din Cluj), DIRECTORUL DE TEATRU de W. A. Mozart (Opera Comică pentru copii – București), THE OLD MAN AND THE TIEF de Gian Carlo Menotti (Academia de Muzică G. Dima din Cluj), AMORUL DOCTOR de Pascal  Bentoiu (Universitatea Națională de Muzică din București), CARMEN, o tragedie andaluză Experimental (Universitatea Națională de Muzică din București), VOCEA UMANĂ de Gian Carlo Menotti (Universitatea de Vest din Timișoara), COCOȘATUL DE LA NOTRE DAME de Alexandru Neș (Universitatea Ovidius din Constanța) și AMINTIRI DIN COPILĂRIE  de Sorin Oancea (Teatrul Muzical „Șapte” din Galați).

Conform regulamentului 2019 vor fi zece premii acordate anul acesta. Ateneul Național din Iași poate selecta dintre participanții la Festivalul Operelor Independente, ca Premiu special, posibilitatea cooptării în distribuția unei producții viitoare de teatru muzical, realizată de către Ateneul ieșean.

Cu peste 100 de participanți, această ediție FOI vă invită la spectacole de opera de luni până vineri, la orele 11.00, 14.30, 18.00 sau 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași și la Recitalul Extraordinar al baritonului Florin Estefan, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, joi, 23 mai, ora 18.00.

Puteți achiziționa bilete accesând site-urile  https://www.ateneuiasi.ro/calendar/ și https://www.foifest.ro/ sau de la casieria Ateneului Național din Iași, în intervalul orar 10.00 – 16.30.

Prețul unui bilet este de 10 lei!

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*