Asociația Volunteer for Life lansează, la Iași, seria evenimentelor de promovare a expediției umanitare Nepal for Life Medical 2018

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/03/2018

Volunteer for Life invită ieşenii marți, 3 aprilie 2018, începând cu ora 18.00,  la evenimentul de promovare și strângere de fonduri pentru expediția umanitară ”Nepal for Life Medical 2018”. Evenimentul va avea loc la Fab Lab Iași (Str. Rândunica nr. 2) și este organizat de Asociația Volunteer for Life în parteneriat cu Fab Lab Iași și cu sprijinul Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași.

Expediția umanitară “Nepal for Life Medical 2018” este organizată de Asociația Volunteer for Life (România) și se va desfășura în Nepal în perioada 3-22 iunie 2018. La aceasta va participa o echipă de cca. 20 de voluntari cu diverse profesii: medici, profesori, ingineri, studenți. Pe baza observațiilor și experiențelor din anii precedenți proiectul din anul acesta va include: acordarea de consultații și tratamente stomatologice de bază în două localități (Kavre, Dhading) și la o școală din Kathmandu; înființarea primului cabinet stomatologic din Satul Kavre, care va deservi o populație totală de cca. 20.000 locuitori (sunt incluși aici și cei din satele din zonă); înființarea a două centre de învățare în Kavre și Dhading astfel încât ulterior să se poată administra singure. Minim 85% din echipamente, consumabile etc. care vor fi duse în Nepal vor fi procurate din România ca donații în obiecte primite de la sponsori – companii sau persoane fizice -, fie prin achiziționare pe baza donațiilor în bani atrase. Expediția umanitară se derulează în parteneriat cu Cold Feet Adventure și Cold Feet Foundation (Nepal).

La evenimentul din 3 aprilie vor participa trei dintre voluntari – Sorin Doru Ipate, Ionela Lazăr și Alina Petcu – și președintele asociației, Ionuț Ursu, care vă vor prezenta detaliile proiectului expediției umanitare. De asemenea, in cadrul evenimentului va fi proiectat un film cu experiențele anterioare in Nepal, iar pentru strângerea de fonduri asociația a pregătit și o expoziție foto cu vânzare.


Expedițiile umanitare în Nepal au debutat în anul 2015, imediat după cutremurul devastator care a lovit Nepalul, prin acțiunea individuală a lui Ionuț Ursu, președintele Asociației Volunteer for Life. Atunci a mers în Nepal să acorde îngrijiri medicale, să ajute oriunde era nevoie; a simțit pe viu un alt cutremur, aproape la fel de puternic ca primul, a scos oameni de sub dărâmături, a fost chiar și mamoș! Văzînd că oamenii de acolo au nevoie de mult mai mult ajutor, a promis că revine!
În 2016, împreună cu colegul de la asociație, Adnan Zecheria, a mers din nou. Încărcați cu donații (echipamente medicale) pentru Manmohan Memorial Community Hospital din Kathmandu, au organizat camp-uri medicale în sate și au cunoscut și mai bine realitățile și nevoile oamenilor de acolo. Din nou, Ionuț a promis că revine!

În 2017 Asociația Volunteer for Life a organizat prima expediție umanitară în Nepal cu un grup de voluntari. O echipă de 14 oameni s-a deplasat în sate, a înființat primul cabinet stomatologic din Districtul Dhading care deservește cca. 330.000 locuitori (și care acum s-a extins de către managementul spitalului și s-a transformat în departament), s-au acordat consultații stomatologice gratuite în sate și au fost multe interacțiuni cu copiii. Copiii și nevoile localnicilor i-au impresionat atât de tare încât…. Au promis că revin și în 2018! De data aceasta cu o echipă nouă și cu un proiect mai complex.

Asociația Volunteer for Life a luat ființă în primăvara anului 2016 și până în prezent a derulat campanii umanitare în România (ecologizare, ajutorare a oamenilor străzii ș.a.), Grecia (2016, 2017) și Irak (trei campanii în 2017).  Puteți vedea în timp (aproape) real care este activitatea asociației pe pagina de Facebook a acesteia,

https://www.facebook.com/miscareainvoluntariat/.

Comments

comments

Categoria: Societatea civila





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*