„ASISTEL”-servicii gratuite de asistență psihologică și juridică pentru persoanele vulnerabile

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/06/2018

Asociația „RE: START România” amintește persoanelor interesate punerea la dispoziție a unor servicii gratuite de asistență psihologică și juridică, în contextul unor situații dificile din viață. „RE:START ROMÂNIA” este o organizație non-guvernamentală care derulează o serie de proiecte sociale menite să răspundă unor probleme existente în societatea românească, posibile datorită implicării voluntarilor și sponsorilor care cred în misiunea organizației. Din conducerea acestei organizației fac parte omul de afaceri Dante Stein (fondatorul și președintele organizației) și actrița Oana Pellea (membru fondator).

„Daca treceți printr-un moment dificil al vieții voastre, pierderea cuiva drag, abuz familial, dependență de orice fel,  anxietate, atacuri de panică, depresie, divorț sau prin alte situații în care este necesar sprijinul psihologic sau juridic, proiectul «ASIS:TEL» poate fi primul pas în găsirea celei mai bune soluții. Sunați la numărul de telefon 075 RESTART (0757 378 278), de luni până vineri, între 9:00 și 13:00, pentru a intra în legatură cu un reprezentant «RE:START ROMÂNIA». În funcție de detaliile oferite, acesta vă va putea redirecționa către unul dintre specialiștii implicați în acest program. Serviciile sunt dedicate persoanelor ale caror venituri sunt mai mici sau egale cu salariul minim pe economie, în mod gratuit”, arată reprezentanții „RE: START România”.

Proiectul „ ASIS:TEL” este disponibil în Cluj și București, urmând a fi extins și în alte orașe din țară.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*