Arhitectură turistică pe albia Bahluiului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/02/2017

Proiectul de amenajare turistică a albiei râului Bahlui, iniţiat în urmă cu un an şi jumătate, a fost reactualizat. Primarul Mihai Chirica a declarat că, după realizarea studiului de fezabilitate şi o colaborare punctuală asupra elementelor constructive avută cu experţi de la Ministerul Mediului, amenajarea arhitecturală a Bahluiului va intra în atenţia consilierilor locali în ședința de plen de marți, 28 februarie.

Investiţie cu un puternic impact estetic, dar şi economic, proiectul de amenajare arhitecturală a Bahluiului presupune, printre altele, amenajarea unui nod hidrotehnic în zona podului din Tudor Vladimirescu ce va duce la creşterea nivelului apei şi, implicit, va permite navigaţia cu ambarcaţiuni uşoare care vor beneficia de patru debarcadere. De asemenea, se are în vedere construirea a trei poduri pietonale în zonele Facultăţii de Chimie, Facultăţii de Construcţii şi Bisericii Lipoveneşti, amenajarea unor piste pentru alergare, a unor platforme de belvedere şi realizarea unui iluminat arhitectural.

Durata lucrărilor este estimată la 24 de luni, valoarea proiectului fiind de 67.132,988 mii lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*