Arhiepiscopul Kyprianos, simbol al prieteniei româno – elene

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/09/2015

Miercuri, 23 septembrie, în Piaţa Prieteniei Româno-Elene a avut loc dezvelirea bustului Episcopului Kyprianos, realizat cu sprijinul Ambasadei Ciprului în România, în cadrul unui parteneriat aprobat de Consiliul Local Iaşi.

Oficialitati 2

Efort comun româno – cipriot

Din partea municipalităţii, la eveniment au participat Mihai Chirica, viceprimar cu atribuţii de primar al Municipiului Iaşi, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Excelenţa Sa Dimitris Hatziargyrou, Ambasador al Republicii Cipru în România. Statuia din bronz a fost realizată de către sculptorul Ioan Ladea, cu sprijinul Ambasadei Ciprului, Ministerului Educaţiei şi Culturii din Cipru, Arhiepiscopiei şi Camerei de Comerţ şi Industrie România-Cipru. Amplasarea la Iaşi a statuii Arhiepiscopului Kyprianos este privită de autorităţile locale ca o ocazie de a pune în evidenţă prietenia ce leagă municipiul Iaşi de Cipru, dar şi un motiv de strângere a legăturilor, de încurajare a turismului religios la Iaşi şi de promovare a oraşului ca destinaţie istorică şi culturală. „Între Iaşi şi Cipru, între Iaşi şi cultura şi civilizaţia elenă, în general, există numeroase elemente comune, printre care, cea mai importantă, este împărtăşirea aceleiaşi credinţe ortodoxe. Sub semnul acestei credinţe ne aflăm astăzi, cinstind memoria Arhiepiscopului Kyprianos şi sperând în sporirea lucrărilor de cooperare şi colaborare între oraşele şi ţările noastre”, a declarat Mihai Chirica, viceprimar cu atribuţii de primar al Municipiului Iaşi.

 

Bust Kyprianos

Kyprianos, legendă a Ciprului

Arhiepiscopul Ciprului Kyprianos este o personalitate emblematică în istoria ecleziastică şi culturală a ţării sale. Numele său leagă Iaşul de Nicosia, dar leagă şi România de Cipru şi de spaţiul elen. Ieromonahul Kyprianos (1756-1821), călugăr al Mânăstirii Mahairas, soseşte în 1783 în capitala Moldovei, unde a trăit 18 ani. Aici s-a bucurat de preţuirea domnului Moldovei, Mihail Suţu – devine preot paroh al bisericii domneşti, desăvârşindu-şi studiile la Academia Domnească. Revenit în Cipru, este ales arhiepiscop (1810-1821) şi fondează la Nicosia Şcoala Greacă, după modelul celei ieşene. A sprijinit lupta grecilor pentru independenţă şi a plătit cu viaţa, fiind spânzurat la 9 iulie 1821. Sfârşitul său tragic a constituit o sursă de inspiraţie atât pentru literatura cultă, cât pentru cea populară, cea mai cunoscută operă literară fiind poemul dramatic “9  Iulie 1821 la Nicosia” compus de Vasilis Mihailidis.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*