Aproape 100 de parcuri de joacă vor fi modernizate în doi ani

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/03/2017

În următorii doi ani Primăria Municipiului Iaşi ar putea finaliza modernizarea a 93 de locuri de joacă. Joi, 9 martie, a avut loc deschiderea ofertelor în cadrul licitaţiei pentru execuţia lucrărilor.

Având în vedere numărul mare de amplasamente propuse, procedura a fost împărţită în două loturi. Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 16.884.396 lei, inclusiv TVA.

„La licitaţia pentru primul lot de parcuri au participat 10 firme, pentru cel de-al doilea licitând alte nouă firme. Vrem să începem lucrările de modernizare chiar din acest an. De altfel, deja am prevăzut în buget suma de 6 milioane de lei special pentru acest scop. Datorită volumului mare de lucrări, acţiunile de modernizare se vor desfăşura şi în cursul anului viitor”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Suprafaţa totală a celor 93 de amplasamente care vor fi modernizate este de 31.552 metri pătraţi, din care suprafaţa terenurilor de sport este de 2.834 metri pătraţi. Printre acestea se numără grădiniţe, creşe şi locuri publice unde deja funcţionează locuri de joacă. Cel mai mare astfel de parc care va fi modernizat este pe şoseaua Nicolina, nr. 27, bl. 958 (1.210 metri pătraţi), urmat de cel de pe şoseaua Nicolina, nr. 46 – Grădiniţa PP1 (938 metri pătraţi) şi de pe strada Canta, nr. 56, bl. 549 (767 metri pătraţi).

Pe lista Primăriei se află spaţii de joacă pentru copii aflate în toate zonele oraşului, printre acestea numărându-se Podu de Piatră, Cantemir, Oancea, Copou, Centru, Tătăraşi, Baza 3, Bularga, Nicolina, Cetăţuia, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Canta şi Păcurari. Pe aceeaşi listă se află şi locurile de joacă ale grădiniţelor cu program normal nr. 1 şi 20, ale grădiniţelor cu program prelungit nr. 1, 6, 12, 13, 26, 27 şi „Sf. Sava” şi al creşei nr. 6 din aleea Decebal, precum şi Grădina Copou şi Esplanada Oancea.

În proiectul bugetului local pentru acest an este prevăzută o sumă de 6 milioane lei pentru finanţarea lucrărilor la 50 din cele 93 de spaţii de joacă. În municipiul Iaşi sunt 220 de locuri de joacă, majoritatea fiind reparate cel puţin o dată în ultimii cinci ani.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*