Andrei Şerban: “Vin la Iaşi pentru că mă simt acasă”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 25/02/2016

În această săptămână, Curierul de Iaşi îl are ca invitat pe maestrul Andrei Şerban, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi regizori de teatru ai lumii. Apropierea sa de Iaşi s-a făcut tot mai simţită prin montarea spectacolelor de succes „Troienele”, „Indiile galante” şi „Lucia di Lammermoor”, urmând ca, în toamna acestui an, să pună în scenă „Văduva veselă”, de Franz Lehar. Cu un discurs fascinant şi o dezinvoltură relaxantă în dialog, Andrei Şerban cucereşte prin libertatea spiritului pe care o insuflă celor din jur, generând optimismul şi încrederea absolut necesare vindecării oricărui neajuns sufletesc.

Serban

Curierul de Iaşi: – La un concert prilejuit de deschiderea stagiunii Operei Naţionale din Iaşi şi susţinut într-o seară, în aer liber, în faţa Teatrului Naţional, v-am văzut printre sutele de spectatori anonimi aflaţi pe aleile parcului, privind totul în picioare, discret. Nu aţi ales primul rând de scaune. Cum e să fii unul dintre cei mai mari regizori de teatru ai lumii şi, totuşi, să priveşti scena de departe, din mijlocul spectatorilor?

Andrei Şerban: – În general, îmi place să mă mişc, prefer să văd un spectacol din diverse unghiuri. În aer liber e mai uşor, concentrarea e alta, e o atmosferă mai liberă, nu deranjezi vecinul dacă te scoli, copiii se joacă şi dacă se plictisesc nu se sinchisesc s-o arate. La acel concert mi-am dat seama de ce copiii au întotdeauna dreptate. Ca şi ei… şi eu mă plictiseam. Concertele festive sunt deseori o pacoste din punct de vedere al calităţii artistice. De aceea, după jumătate de oră m-am făcut invizibil şi m-am pierdut prin aleile parcului…Ce să-i faci, nu-mi plac galele !

C.I.: – Fără îndoială, venirea doamnei Beatrice Rancea la conducerea Operei Naţionale Române din Iaşi a revitalizat puternic o insituţie culturală nu foarte frecventată de public cu ceva vreme în urmă. Astăzi, Opera a devenit capul de afiş al vieţii culturale ieşene, la această ascensiune contribuind substanţial şi domnia voastră, prin spectacolele montate aici. Chiar acum pregătiţi “Văduva Veselă”, cu premiera în această toamnă. Cum priviţi colaborarea cu doamna Beatrice Rancea şi ce vă determină să reveniţi la Iaşi?

 

A.Ş.: – Beatrice a insuflat o energie cu totul nouă în Operă, şi ieşenii sunt fericiţii beneficari, în special publicul tânăr. Ba nu, chiar şi cei mai vârstnici întineresc când vin la Operă. E un spirit dinamic care molipseşte. Mă bucur dacă am contribuit puţin şi eu în acest sens. Vin la Iaşi pentru că mă simt  acasă cu acest colectiv foarte simpatic şi plin de entuziasm, pe care Beatrice l-a format. Dar în primul rând vin pentru Beatrice.

C.I.: – Începutul de an v-a adus titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi. Pe de altă parte, prin cariera dumneavoastră, desfăşurată pe parcursul a peste 45 de ani şi pe toate meridianele, aţi devenit un cetăţean universal. Cât de mult înseamnă această distincţie venită din partea unui oraş poate nu foarte important pe harta artistică a Europei, dar a cărui respiraţie pare a depinde exclusiv de cultură?

A.Ş.: – Această distincţie mă flatează şi îmi dă încredere că eforturile noastre artistice ajung la ţintă, care e, desigur, publicul ieşean! Văd bucuria pe  feţele oamenilor când ies de la un spectacol şi sunt mişcat să-i observ cum pleacă acasă cu un optimism, o vibraţie nouă, pe care nu o aveau. Deci avem mărturia că arta are un efect direct şi pozitiv. Nu are nici o importanţă unde se află un oraş pe hartă, dacă este viu artistic, asta e ce contează.

C.I.: – Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi a păşit într-un an al marilor aniversări, sărbătorind, printre altele, 200 de ani de la prima reprezentaţie a unei piese în limba română, 120 de ani de la inaugurarea superbei sale clădiri, dar şi 140 de ani de la înfiinţarea primului teatru evreiesc din lume. Prin urmare, o istorie copleşitoare. Cum vedeţi viitorul celei mai vechi instituţii teatrale din România? Cum vi se pare eventualitatea reînfiinţării unui teatru evreiesc la Iaşi?

A.Ş.: – Sunt două întrebări diferite. Teatrul Naţional e în sine o bijuterie unică, începând de la arhitectură. E trist însă că două instituţii (teatrul şi opera) se bat ca să-l aibă. Această hârjoană de-a şoarecele şi pisica nu face bine artei. Ar trebui oare să se construiască o sală nouă pentru Operă? Ar fi cea mai bună soluţie şi ambele instituţii şi-ar spune din nou bună ziua, în loc să-şi arunce vitriol. Şi da, ar fi minunat să se reînfiinţeze teatrul evreiesc la Iaşi. O tradiţie a unei culturi vechi ce ar onora oraşul !

C.I.: – Venind des la Iaşi, probabil că aţi început să simţiţi tot mai profund stilul de viaţă local. Fiecare oraş are un parfum anume, anumite tabieturi, un anumit ritm. Iaşul încearcă să iasă din stările unui anumit complex de inferioritate. Ce credeţi că ar trebui să facem noi, ieşenii, pentru a deveni ceva mai încrezători în noi înşine? Cultura poate fi un “medicament” în măsură să ne vindece de angoasele noastre provinciale?

A.Ş.: – Eu mă simt bine la Iaşi şi, credeţi-mă, provincialismul ieşean e mult mai dulce şi mai inocent decât “provincialismul” unei capitale în care unii se cred sofisticaţi şi plini de ei, dar asta e doar o aroganţă goală. De ce? Când ajung, de exemplu, de la New York la Bucureşti, îmi ia ceva timp să mă acomodez snobismului şi pretenţiilor unor “deştepţi” care cred că ştiu totul.

La Iaşi e mai uşor, oamenii sunt mai molcomi, mai la locul lor, încă mai au simţul umorului. Cât despre încredere, nu-i ştiu direct decât pe cântăreţii ieşeni. Contactul cu ei e plin de încredere şi voie bună. Ei nu par să aibă complexe de inferioritate că nu se numesc Callas sau Pavarotti. Faptul că îşi văd de treabă şi iubesc ce fac e medicamentul cel mai eficient.

Serban 2

Carieră prodigioasă

Născut la Bucureşti în 21 iunie 1943, Andrei Şerban a absolvit Institutul de Teatru şi Cinematografie în 1968. Ca regizor, a pus în scenă spectacole de teatru şi operă în peste 40 de ţări. Timp de 20 de ani, începând cu 1970, numele lui Andrei Şerban este asociat cu marile companii teatrale din SUA, printre care La MaMa Theatre, Yale Repertory Theatre, New York City, Seattle şi Los Angeles Opera. În Europa, a lucrat pentru Opera din Paris, Geneva, Viena şi Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Teatrul Naţional Bucuresti (1990-1993, ca director), La Comédie Française. De asemenea, a montat spectacole în Japonia şi Coreea de Sud. Andrei Şerban a fost şi este profesor la numeroase şi prestigioase universităţi, precum Yale School of Drama, Harvard University, Le Conservatoire de Paris, Stockholm Dramatic School, Theatre School of Tokyo, University of California – San Diego, Pittsburgh Theatre Institute, San Francisco State University, Carnegie-Mellon etc. În 2012 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, pentru ca, la începutul acestui an, să fie distins cu titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*