Ample lucrări de reabilitare a infrastructurii urbane

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/06/2016

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Mihai Chirica a făcut un scurt bilanţ al lucrărilor din cartiere pe care le desfăşoară municipalitatea în prezent.

Primul subiect abordat a fost cel al asfaltărilor. „De astăzi s-a început asfaltarea pe strada Vişani, primele lucrări începând în timpul campaniei electorale. Sperăm ca în mai puţin de 2 luni să le finalizăm. În prima decadă a lunii august vreau să reinaugurăm această stradă. Tot de astăzi s-au amplificat lucrările pe strada Profesor Ion Petru Culianu. Personal am fost în şantier ieri dimineaţă. Toată zona cuprinde 3 tronsoane de stradă, toate foarte importante: strada Petru Culianu, cea care de fapt e axa principală a cartierului, cu o lungime de aproape 650 de metri, şi două ramuri, una va face legătura cu strada Crizantemelor, spre Rediu, cu o lungime de circa 450 de metri, şi una, Aleea Petru Culianu, cu o lungime de 500 de metri. Acum se lucrează pe Aleea Petru Culianu, iar mâine ApaVital va începe o extindere a reţelei de canalizare pe strada care va face conexiunea cu Rediu. Sperăm să finalizăm toate lucrări până la jumătatea lunii septembrie”, a afirmat Mihai Chirica.

 

Modernizări în cartiere

Edilul a adăugat că vor continua şi lucrările de reparaţie ale trotuarelor şi aleilor dintre blocuri. „Avem mai multe echipe care lucrează în această perioadă în zona cartierului Cantemir, paralel cu strada Decebal. Sunt 2 echipe care lucrează la aleile dintre blocuri, la sistematizarea verticală. Se mai lucrează la complexul alimentar Podu de Piatră, la parcul de vizavi de Sala Sporturilor şi pe străzile Nicoriţă, Strămoşilor, la ieşirea dinspre bulevardul Dacia, şi Milcov. Vom continua lucrările în tot oraşul. Avem contractaţi aproximativ 35.000 de metri pătraţi de bordură mare şi 28.000 de metri pătraţi de bordură mică. De asemenea, vom ridica la cotă aproximativ 1.100 de cămine de canalizare. Va urma înlocuirea bordurilor şi trotuarelor pe strada Cucu şi strada Arcu, mai exact zona de legătură dintre Piaţa Unirii şi bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Vom profita şi de traficul mai puţin intens, datorită vacanţelor”, a mai declarat primarul.

Un alt anunţ a fost cel privind înfiinţarea a cinci echipe care se vor ocupa de reparaţia treptelor. Primele lucrări au fost demarate în cartierele Alexandru cel Bun şi Nicolina, la rondul vechi, precum şi pe bulevardul Anastasie Panu.

Comments

comments

Categoria: infrastructura





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*