Ample lucrări de pavelare a trotuarelor şi aleilor din Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/12/2016

Trotuarele de pe 430 de străzi din municipiul Iași vor intra în reparaţii anul viitor. Plenul Consiliului Local Iași a aprobat în cadrul şedinţei sale de joi, 29 decembrie, un proiect de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea trotuarelor şi aleilor pietonale din cartiere.

pavele

Proiectul vizează refacerea a 200.000 de metri pătrați (20 de hectare) de pavaje, a 100 de kilometri de borduri mari şi 100 kilometri de borduri mici. Se prevede ridicarea la cotă a 4.000 de capace de cămine şi înlocuirea a 400 de rame de la capacele existente.

„Am demarat un amplu proces de pavelare, de modernizare a aleilor şi trotuarelor din zonele de cartier. Până în prezent, am derulat două contracte de 30.000 şi 50.000 de metri pătraţi, iar acum am scos la licitaţie un contract pentru amenajarea a 200.000 de metri pătraţi de pavele şi borduri, lucrările urmând a se derula pe parcursul anilor 2017 şi 2018. Am promis că vom interveni cu lucrări în cartiere pe suprafețe de 30-50.000 de metri pătrați pe an. Iată că promisiunea e deja depăşită”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Trotuarele care vor fi reabilitate se găsesc în toate cartierele Iaşului, fiind prevăzute lucrări în Alexandru cel Bun, Dacia, Canta-Gară, Păcurari, Păcureţi, Crucea Roşie, Copou, Sărărie, Nicolina I şi II, Frumoasa, Tătăraşi, Moara de Vânt, Aviaţiei, Centru, Cantemir-Socola, Bularga, Zona Industrială, Mircea cel Bătrân, Galata, Valea Adâncă şi Bucium.

Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 24,3 milioane de lei.

Comments

comments

Categoria: infrastructura





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*