Amintirile Unirii din 1859

Publicat de Curierul de Iasi la data de 17/01/2011

Aflându-ne la mijlocul iernii, iar săptămânile dintre 3 şi 24 ianuarie având deosebită importanţă pentru istoria ţării noastre, amintind alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza pe tronul Moldovei şi al Ţării Româneşti, se cuvin câteva aduceri aminte.

Clădirea unde colonelul Cuza a fost propus la domnie şi care adăpostea Cabinetul de Istorie Naturală, numit odinioară „Cabinetul Elefantului” – a cărui tradiţie o duce peste veacuri prestigiosul Muzeu de Istorie Naturală din bulevardul Independenţei nr. 16, are un istoric bogat.

Începe de pe la 1830 când un grup de cărturari din ţara Moldovei, observând cât de greu ajungeau la Iaşi revistele ştiinţifice şi medicale europene, fiindcă nu erau librării, hotărau să alcătuiască un cerc şi prin contribuţie comună să le poată procura şi citi împreună. Astfel, la 11 ianuarie 1830, se alcătuia „Cercul ieşan de cetire medicinală”, „cea întâi societate literară-ştiinţifică” din Principate. Membrii săi, în număr de 21, depunând câte 3 ruble de argint, în fiecare trimestru, se puteau face 12 abonamente la publicaţii în limba germană şi în franceză.

Pentru citire şi discuţii, doctorul Iacob Cihac (Czihak), secretarul cercului, oferea locuinţa sa aflată „în ungherul” străzilor de azi N. Bălcescu (fost Muzelor) şi V. Conta, unde este acum Policlinica Mare. De remarcat că, între membrii cercului, alături de medicii iniţiatori Mihail Zotta şi Iacob Cihac, se aflau şi Gh Asachi, inginer şi literat cu studii la Viena şi Roma, logofătul Alexandru Ghica – tatăl viitorului domnitor Grigore Ghica – şi alţi „doftori” al căror nume aveau să-l ia mai târziu străzile sau locurile în care au trăit, precum: Anton Abrahamfi, Ion Pădure, Eustatie Rolla (strada Rola numită acum Conta), Ion Lochman – tatăl farmacistului care a înfiinţat străvechea spiţerie pe colţul străzii C. Negri, spulberată după ridicarea „Casei pătrate”.

În 1833 se înfiin]a „Societatea Doftoricească Moldo-Romanica”

Cercul bucurându-se de interes, la sfârşitul anului 1832, Mihail Zotta, protomedicul Moldovei, Iacob Cihac (Czihac), medicul şef al Miliţiei (armatei) Moldovei, şi aga Gheorghe Asachi, eforul şcolilor, propuneau fondarea unei Societăţi literare a medicilor şi naturaliştilor.

Întocmindu-se statutele şi înaintându-se Ocârmuirii, la 18 martie 1833, „Societatea Doftoricească Moldo-Romanica” primea aprobarea „Departamentului Ministeriei Pricinilor din Lăuntru”, semnată de logofătul Costachi Conachi.

Lărgindu-i-se atribuţiile, devenea „Soţietatea Medico-Istoriei Naturale în Moldova”, prescurtat „Societatea de Medici şi Naturalişti”, fiind prima instituţie ştiinţifică cu caracter medical şi naturalist din Principate. Îşi propunea „înflorirea şi sporirea ştiinţelor, care până acum, mai de tot, au zăcut în întuneric”.

Totodată se înfiinţa şi un muzeu sau Cabinet – istorico natural – cu secţii de mineralogie, de zoologie şi bibliotecă, instalat pentru început într-o sală din casa agăi Alecu Balş de pe uliţa Podu Verde (Copou) – acum Casa Armatei, care se deschidea duminică 4 februarie 1834. Participau membrii aşezământului, public numeros şi generalul Conte Paul de Kisseleff, care a fost primit membru onorific al Societăţii. Cuvântul de deschidere îl rostea doctorul Mihail Zotta arătând necesitatea înaintării ştiinţelor de sănătate, descoperirea „odoarelor” ţării şi dezvoltarea agriculturii şi industriei, ca în toată Europa. Muzeul prezenta relicve şi bogăţii „pământene şi subpământene ale Moldovei şi din alte părţi ale lumii”, la început dăruite de membrii societăţii, boieri luminaţi şi de mitropolitul Moldovei (oase de mamut şi rinocer găsite în Râşca – Fălticeni).

Şedinţele se ţineau odată pe lună, seara pe la şase, în casa lui Asachi din Copou, din martie 1834 muzeul primind o alocaţie de 6000 lei.

Urmau apoi cercetări febrile ale faunei florei şi mineralelor ţării, se făceau achiziţii şi schimburi cu muzee din Paris, Frankfurt, Freiburg şi alte centre străine, vreo 40 oameni de ştiinţă de peste graniţe devenind din primul an (1834) membri ai Societăţii (precum savantul Alexander von Humbolt), numărul lor crescând în anii următori.

Secţiunea Agronomică prezenta metode pentru cultivarea rodnică a grâului, a viţei de vie, întreţinerea pomilor îmbunătăţirea rasei oilor, „Buletinul Societăţei de Medici şi Naturalişti”, iniţiat încă din anul 1851 de doctorul Const. Vârnav şi editat din 1887, în limbile română şi franceză, publicând materiale din domeniul medical şi natural şi făcând cunoscute şi „odoarele ţării” precum apele minerale sau antichităţile de la Cucuteni.

Povestea scheletului elefantului Gaba

Fiindcă muzeul procurase şi expusese scheletul elefantului „Gaba”, adus la Iaşi de circul „Luzatto”, decedat în 1835 şi montat prin 1840, ajunsese să capete porecla „Cabinetul Elefantului”. Achiziţionarea scheletului a fost dificilă. Societatea nereuşind să adune cei 135 galbeni – circa 5000 de lei, cât ceruse proprietarul pentru cadavrul animalului, deşi plătise 10 casapi „pentru scoaterea chelii elefantului”, 3 arnăuţi pentru pază (unde murise), 3 cărăuşi pentru căratul resturilor la Bahlui, efectuase tăbăcirea pielii, achitase transportul „ciolanelor” la cabinetul de pe Copou, dând şi unele sume lui „Luţato”, prin noiembrie 1835 acesta se declara nemulţumit. Cerea înapoi, ultimativ, scheletul şi pielea. Urma să le dea domnitorului Mihail Sturza care îi promisese suma cerută. Încheindu-se, „parţial”, înţelegerea, domnitorul, vechi membru al societăţii, ceda scheletul muzeului care, procurând „sfredele de bortelit ciolanele” şi „şuruburi” pentru fixare, îl monta, cum povesteşte N. A. Bogdan, în „Istoricul Societăţii de medici şi naturalişti”.

Pielea recuperându-se de pe coperişul unei case din Ciurchi, prin anul 1858, după vreo şase luni de muiere în apă, se aşeza pe un stelaj de preparatorul Martin Kieser, Gaba rămânând astfel pentru posteritate sub două înfăţişări.

Muzeului fiindu-i necesar un spaţiu mai mare, vornicul Costache (Costăchel) Sturza, preşedintele societăţii, oferea casa soţiei sale Agripina Sturza, primită ca zestre de la părinţi – logofătul Vasile Roset şi soţia Safta. Se afla pe locul alteia mai vechi, „cu pivniţă de chiatră” în fosta uliţă a Hagioaei, vândută pe la 1726 de cronicarul Ion Neculce. Avea 9 odăi la etaj, 7 odăi la parter, gherghir, pivniţă, cuhne, grajd, şura, hambar, fânărie şi nelipsita fântână.

Preţul fiind 3000 de galbeni – mai puţin cu vreo 500 galbeni decât preşăluirea, se iniţia un împrumut cu 100 de acţiuni a 30 galbeni, ce urmau a fi cumpărate de membrii Societăţii şi alţi binefăcători. Reuşindu-se a se strânge mare parte din sumă, cu ajutorul Visteriei, în 30 Ghenar 1844 se cumpăra imobilul din „Uliţa Târgului de Sus” cu întăritura „vremelnică” a Divanului din 1 februarie 1844 şi „statornică” din 31 octombrie 1844.

Muzeul instalat la parter, cu chirie, în locul Visteriei, încă din 1841, adus de la Academia Mihăileană unde fusese mutat prin 1838, se putea extinde la etaj. Fiind necesare fonduri, pentru dezvoltare, unele odăi se închiriau, ca şi curtea prefăcută în piaţă publică pentru desfacerea produselor agricole, potrivit aprobării „Departamentului din Lăuntru” din 16 aprilie 1844.

Mai târziu, piaţa închizându-se, profesorul Dr. Dimitrie Brândză, curatorul Muzeului, o transforma în grădină botanică (1873) – din care se păstrează şi acum doi falnici stejari, monumente ale naturii.

Trecând, adesea, prin dificultăţi financiare, în anii Unirii (1859) îi săreau în ajutor omenii politici ai vremii precum: C. Negri, V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, C. Rola, Iancu Ralet, V. Mălinescu, N. Istrate, domnitorul Al. I. Cuza, episcopul Kalinic Miclescu şi alţii, donând câte 222 lei sumă apreciabilă la vremea aceea, când custodele muzeului primea 148 lei pe lună. Societatea dorind să înfiinţeze un observator astronomic pentru publicul larg, prin februarie 1844, Costache Conachi oferea un împrumut de 2.000 galbeni, fără dobândă, promiţând să-i lase şi telescopul său, procurat de la Viena cu 1.000 galbeni.

Singura zidire în stil neoclasic cu boltă

Colecţiile Muzeului, mereu îmbogăţite, aveau de suferit în anii ultimului război purtat între martie şi 20 august 1944 la marginile Iaşilor, când clădirea a fost avariată, geamurile s-au spart iar borcanele cu formol au îngheţat, pierzându-se o mare parte din zestre. Reamenajat cu multă trudă, se deschidea abia prin anul 1950, după repararea clădirii (1947).

Din anul 1953, trecând sub auspiciile Universităţii „Al. I. Cuza”, Societatea de Medici şi Naturalişti rămânea să-şi ducă mai departe activităţile ştiinţifice, în istoricele sale încăperi de la stradă, sub bolţile bicentenare cu obloane la ferestre şi figurile marilor înaintaşi în jur, organizând comunicări ştiinţifice, dezbateri, simpozioane. Editează vechiul buletin cu numele „Revista Medico- Chirurgicală”, în care medicii îşi publică cercetările, întreţine biblioteca de actualităţi organizată împreună cu Spitalul Universitar şi păstrează ca nici o altă instituţie tradiţiile, străvechea bibliotecă şi atmosfera emoţionantă şi creativă de odinioară.

Clădirea făcută la finele secolului al XVIII-lea, în stil neoclasic cu boltă pentru trăsuri şi parterul boltit pe arce, cum se construiau odinioară casele boiereşti, este singura zidire care mai păstrează, neschimbată, amintirea fostului Iaşi, greu încercat de război, de sistematizare şi de indiferenţa „dregătorilor” care au lăsat să se piardă preţioase moşteniri imobiliare, strămoşeşti.

În spaţiul bogatului muzeu din zilele noastre – cu peste 300.000 piese şi colecţii impresionante -, la etaj, se află sala unde a fost propus pentru domnie colonelul Alexandru Ioan Cuza, în noaptea de 3/15 ianuarie 1859.

Ion Mitican

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*