Amenzi de 69.000 de lei aplicate de inspectorii Primăriei

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/06/2016

În perioada 30 mai – 10 iunie, Serviciul Corp Control Primar a întocmit 26 de procese verbale de contravenţie. Valoarea totală a amenzilor este de aproape 69.000 lei. Cele mai multe amenzi, 16, au fost acordate din cauza lipsei autorizaţiilor de funcţionare ale unităţilor de alimentaţie publică, în vederea comercializării de produse alimentare şi nealimentare sau prestării de servicii sau nerespectarea obiectului de activitate autorizat. Suma totală a amenzilor la acest capitol a fost de 42.400 lei. O amendă de 1.000 lei a fost emisă pentru nerespectarea unei somații de refacere a fațadei unui imobil de pe strada Gavril Musicescu, alte trei amenzi, în sumă de 5.000 lei, pentru lipsa contractelor de folosință a domeniului public (terase sezoniere) şi o amendă de 370 lei pentru nerespectarea unei somații de ridicare a unui autoturism avariat, abandonat pe domeniul public. Totodată, au fost emise şi 17 somaţii: 15 somații pentru ridicarea unor autoturisme avariate abandonate pe domeniul public, una pentru salubrizarea spațiului verde din administrarea unei asociații de proprietari şi o somație pentru refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua publică de gaz.

 

Comments

comments

Categoria: diverse,Special





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*