Ambasadorii proiectului Iaşi Capitală Europeană a Culturii 2021

Publicat de Curierul de Iasi la data de 25/09/2015

Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană lansează campania Ambasadorii Iaşi 2021. Peste 15 personalităţi din domenii diferite (business/antreprenoriat, teatru, muzică, literatură, arte vizuale) susţin candidatura oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

„Suntem foarte bucuroși să primim sprijinul acestor mari personalități, este o adevărată onoare pentru noi! Suntem convinși că această campanie va întări mesajul că Iașul dispune de oamenii, de resursele și de valorile culturale necesare pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021”, a declarat Iulian Boia, directorul executiv al Fundaţiei Iaşi – Capitală Culturală Europeană.

„Am plecat de la ideea de a nu avea foarte mulţi ambasadori. Nu e o chestiune de cantitate, cât de relevanţă şi, în măsura în care a fost posibil, de oameni care nu sunt din Iaşi, dar care cunosc si iubesc acest oraş, dar şi de oameni plecaţi din Iaşi în diaspora. Am încercat să prindem pe fiecare segment figuri cu adevărat reprezentative şi ne bucură faptul că au răspuns cu entuziasm la rugămintea noastră”, a declarat Florin Cîntic, directorul artistic al proiectului Iaşi – Capitală Europeană a Culturii 2021.

În fiecare săptămână vor fi anunţaţi câte trei ambasadori şi testimonialele lor pentru Iaşi – Capitală Europeană a Culturii 2021.

lungu_finalDirector al Muzeului Literaturii Române din Iaşi şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, Dan Lungu (foto sus) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai titraţi scriitori români, cărţile sale fiind traduse în 11 limbi. A absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie, secţia Sociologie – Politologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi a urmat studii postdoctorale la Sorbona. A fost redactor al revistei „Au Sud de L’Est” din Paris şi redactor-şef al revistei de cultură „Timpul”. De asemenea, a colaborat şi cu alte reviste culturale, precum „Hyperion”, „Convorbiri literare”, „Cuvântul”, „Luceafărul”. În prezent, Dan Lungu este conferenţiar la Catedra de Sociologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Cărţile sale, „Sunt o babă comunistă! ” (2007), „Cum să uiţi o femeie” (2009) şi „In iad toate becurile sunt arse”  (2011), au devenit bestseller-uri imediat după apariţie. Opera scriitorului mai cuprinde eseuri şi piese de teatru. Pentru activitatea sa literară, Dan Lungu a fost distins cu numeroase premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Societăţii Junimea pentru activitatea literară pe 1993, Premiul Editurii Nemira pentru proză scurtă (1997) şi Premiul „Vasile Pogor” al Primăriei Municipiului Iaşi pentru activitatea literară (2007).

caramitru_finalCu o carieră impresionantă în teatru și film, Ion Caramitru este Președinte al UNITER din 1990 şi director al Teatrului Național din București din anul 2005. A fost Ministrul Culturii între anii 1996 – 2000, iar în anul 2014 a fost desemnat Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi. Este deţinătorul a numeroase premii şi distincţii, printre care amintim: Premiul Revistei Cinema pentru Interpretare (1976), Premiul Asociaţiei Cineaştilor (1980), Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (decorat în 1995 de către Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord), Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor (Franţa 1997), Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce (2000), Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi (2008).

visniec_finalCu un palmares impresionant, poetul si dramaturgul roman Matei Vişniec este cunoscut în întreaga lume în special pentru scrierile sale în limba franceză. Devine, după anul 1989, autorul cel mai jucat în România, la radio și la televiziune, piesele sale, traduse în peste 25 de limbi fiind jucate, de altfel, pe toate continentele. Matei Vişniec este deţinătorul a numeroase premii şi distincţii acordate în ţară sau în străinătate: Marele premiu de teatru radiofonic al Societăţii Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franța pentru piesa „Povestea urșilor panda povestită de un saxofonist care are o iubită la Frankfurt” (1994), Premiul de Dramaturgie al Academiei Române (1998), Premiul Național de Dramaturgie acordat de Ministerul Culturii (2002), Premiul EUROPEAN acordat de Societatea Autorilor și Compozitorilor Dramatici din Franța (2009), ş.a.m.d. În prezent locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale și colaborează la diferite alte reviste franceze.

Dosarul de candidatură al Iaşului va avea ca temă principală şi ca slogan formula „Switch On” şi va fi depus la Ministerul Culturii la data de 10 octombrie 2015. „Switch on este expresia a ceea ce ne dorim să obţinem prin acest proiect, respectiv să schimbăm faţa oraşului, să comutăm pe Iaşi, aceasta fiind şi tema întregului dosar. Vrem ca 2021 să fie momentul în care transformăm Iaşul în centrul de interes al fluxurilor intelectuale, culturale, democratice europene”, a precizat Florin Cîntic, directorul artistic al proiectului Iaşi – Capitală Europeană a Culturii 2021. Programele care stau la baza proiectului sunt: „Punţi creative/ Creative Bridges”, „Celebrând diversitatea spirituală/ Celebrating Spiritual Diversity”/ „Dor şi călător/ Longing and Belonging”, „Puncte puncte…/ Connecting Dots”, iar „ariile de acoperire ale conceptului”: „Memorie responsabilă”, „Cultură vie”, „Spiritualitate implicată” şi „Creativitate angajată”.

Comments

comments



1 Comentariu

  1. mihai

    Frumos si promitator.
    Poate ar trebui pus mai mult accent in dosarul de candidatura pe conexiunea Iasiului cu Grecia, tara cu care Romania va co-organiza Capitala Europeana a Culturii. La Iasi s-a dat semnalul miscarii de eliberare a Greciei, prin celebrul discurs al lui Ipsilanti de la Trei Ierarhi. Si exista si o piata a prieteniei romano-elene, unde tocmai a fost dezvelit un bust al unei personalitati greco-cipriote, dupa o lunga perioada in care soclul a fost gol. Ar trebui potentata colaborarea Iasiului cu orasele candidate din Grecia.
    S-ar putea ca si acest aspect sa cantareasca in sustinerea candidaturii Iasiului




*