Alte 9 blocuri vor fi reabilitate termic la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/07/2010

În total, lucrările de reabilitare termică presupun investiţii de aproximativ 13 milioane lei, din care jumătate ar urma să vină de la bugetul central.

Consilierii locali municipali au aprobat, în şedinţa din 5 iulie, indicatorii tehnico-economici privind reabilitarea termică a 9 blocuri din Iaşi. Este vorba de blocul Q2 din str. Ciurchi nr 121C, blocul I6 din str. Vasile Alecsandri nr. 15, blocul X1 din str. Titu Maiorescu nr. 4, blocul nr. 2 din Piaţa Unirii nr. 2, blocul V1, blocul V2 şi blocul V3 din str. Ţepeş Vodă nr. 2, nr. 3, respectiv nr. 1, blocul Tarom din str. Arcu nr. 3 şi blocul Tarom din str. Arcu nr. 5.

Lucrările de reabilitare presupun, printre altele, termoizolarea pereţilor exteriori cu polistiren expandat de 10cm, schimbarea tâmplăriei de lemn, acolo unde este cazul, cu tâmplărie PVC cu geam termoizolant, hidro şi termoizolarea terasei, izolarea termică a pereţilor interiori pe casa scării, termoizolarea planşeului peste subsol, înlocuirea ţevilor uzate de distribuţie pentru încălzire şi apă caldă, spălarea corpurilor de încălzire, refacerea trotuarelor din perimetru.

Conform proiectelor de hotărâre, durata de execuţie a lucrărilor va fi de 4 luni pentru toate blocurile enumerate mai sus.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*