Viaţa şi activitatea lui Alexandru Ioan Cuza înaintea Unirii

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/01/2014

În galeria părinţilor fondatori ai statului naţional modern român o poziţie aparte o ocupă cel intrat în istoria noastră sub numele Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza. Faptele şi purtările sale, gesturile din viaţa publică ca şi cele din viaţa privată, reformele din epoca sa, dar şi tribulaţiile corupţiei şi venalităţii unora dintre cei apropiaţi lui, prieteniile şi adversităţile politice din ţară sau din afara ei, toate acestea, i-au marcat posteritatea şi l-au coborât sau urcat pe scara aprecieri istorice în diferite momente care s-au scurs de la scurta sa domnie de şapte ani. Nici chiar astăzi luminile şi umbrele domniei sale nu au fost pe deplin lămurite sub lupa scrutătoare a istoriei. Alexandru Ioan Cuza are încă critici şi uneori delatori, dar are şi o mare majoritate de admiratori şi adulatori chiar. Dincolo de disputele şi pasiunile ivite în încercare de plasare convenabilă a personalităţii sale în contextul istoriei naţionale, figura sa, opera sa legislativă şi reformatoare, viaţa sa tumultuoasă şi, de ce nu, destinul său tragic se cuvin mereu aduse aminte contemporanilor noştri. În cele ce urmează, vom rememora principalele evenimente din tinereţea lui Alexandru Ioan Cuza încercând a creiona un profil al celui care avea să devină la 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan I, Domnul Principatelor Unite.

Studii la Iaşi şi Paris
Copilăria lui Alexandru Ioan Cuza nu este încă bine documentată şi cunoscută în amănunt. Ştim însă că a învăţat până în anul 1831 în pensionul francez Sachetti la Galaţi, iar apoi, la Iaşi, în pensionul condus de francezul Victor Cuenim. Aici i-au fost colegi Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz şi Anastase Panu. Îşi continuă apoi studiile, din vara anului 1834 – ca mai toţi prietenii şi moldovenii cu stare din acea vreme – la Paris unde obţine diploma de bacalaureat în litere în anul 1835. După acest moment se înscrie la medicină, apoi la drept, nefinalizând însă cursurile acestor facultăţi. Atras de economie va deveni membru al Societăţii economiştilor din Paris aşa cum ne relatează în faimoasa sa scriere dedicată lui, marele istoric A. D. Xenopol. Revenind în ţară, după moda vremii, se înrolează cadet în armată (septembrie 1837) de unde îşi va da demisia trei ani mai târziu. În paralel îşi continuă studiile în Iaşi „învăţăturile matematice” pentru ca din noiembrie 1837 şi până în primăvara lui 1839 să se afle din nou la Paris. Amintindu-şi de acea epocă plină de efervescenţă, Vasile Alecsandri nota: „Pe plaiul străinătăţii trimişii din ambele Principate dovedeau adevărul zicerii populare: sângele apă nu se face! Ei se legau împreună la cea mai iute vedere ca nişte fraţi buni ce s-ar întâlni după mulţi ani de despărţire; trăiau întrun loc încurajându-se la studii, ajutându-se la nevoi şi deprinzându-se astfel la ideea mântuitoare a Unirii româneşti”.

După întoarcerea din străinătate, Alexandru Ioan Cuza petrece următorii doi ani (1839 – 1841) la Iaşi locuind împreună cu vărul său Nicolae Docan la Eugen Alcaz, aghiotant al domnitorului Mihail Sturdza. Se bucură acum de boema ieşeană cu toate avatarurile ei, participând la viaţa protipendadei, dar şi la întrecerile belicoase – duelurile aflate la mare modă în epocă. În februarie 1840 demisionează din armată şi după doar doi ani, în 1842, la vârsta de 22 de ani ocupă postul de preşedinte al judecătoriei din Covurlui. Activitatea sa în această funcţie îi aduce rangul de agă în 1843.

Revoluţia de la 1848
Alegerile din 1847 pentru Obşteasca Adunare (campania, prieteniile şi afinităţile politice) ca şi participarea lui Alexandru Ioan Cuza la revoluţia de la 1848 unde a jucat un rol major sunt alte argumente care trebuie luate în calcul atunci când încercăm conturarea acţiunii politice a Domnului Unirii în acei ani plini de efervescenţă revoluţionară.

Să amintim doar că Alexandru Ioan Cuza a fost prezent la evenimentele din Moldova (unde a şi fost arestat), din Transilvania (Adunarea de la Blaj din 3/15 mai), a fost la Pesta şi Viena, a făcut parte din conducerea Comitetului revoluţionar moldovean. Bogata corespondenţă revoluţionară a epocii, Al. I. Cuza semnând unele din aceste scrisori, cunoaşte formule radicale precum: “dacă nu avem putere singuri, putem dobândi puterea prin înţelegerea cu toţi românii”, “Trăiască Daco-România, să dea Dumnezeu ca după puţin timp Bucovina şi Ardealul să se unească cu noi” ş.a.m.d. ca şi legăturile cu revoluţionarii din ţările vecine şi Occident pot întregi profilul său politic. Prezent în rândul celor peste o mie de revoluţionari moldoveni reuniţi la 27 martie 1848 la hotelul Petersburg din Iaşi, Alexandru Ioan Cuza ia cuvântul şi semnează ”Petiţia proclamaţiune a boierilor şi notabililor Moldovei”, document care în cele 35 de puncte ale sale sintetizează aspiraţiile modernizatoare şi democratice ale unei părţi a elitei vremii. În faţa represiunii ordonate de domnitorul Mihail Sturdza,  Alexandru Ioan Cuza, aflat în casa Mavrocordat alături de alţi revoluţionari, îşi îndemna astfel camarazii, după mărturia lui Gheorghe Sion: „Dar, fraţilor! Să murim! … Cu moartea noastră trebuie să deschidem un viitor naţiei noastre vrednic de mărirea trecutului strămoşilor noştri. Români! Astăzi toate naţiile învie, trebuie să învie şi a noastră”. În înfruntarea care a urmat, viitorul domnitor a fost rănit.

Exilul
Alexandru Ioan Cuza a făcut parte din grupul celor treisprezece revoluţionari socotiţi drept cei mai periculoşi pentru regimul lui Mihail Sturdza şi ca urmare a fost arestat şi trimis spre deportare. Cu ajutorul Elenei Cuza şi a soţiei lui Iorgu Ghica, şase dintre revoluţionari, printre care şi personajul nostru, au reuşit să se refugieze la viceconsulul englez de la Brăila, evitând astfel deportarea şi anchetarea lor în Imperiul otoman, puterea suzerană de atunci. Cu vaporul pe Dunăre, însoţit de alţi revoluţionari, va ajunge la Pesta şi mai apoi la Blaj, în Transilvania. Aici ia parte la marea adunare a românilor din 3/15 mai 1848 după care merge la Viena. În timpul scurtului surghiun, Alexandru Ioan Cuza se afirmă ca unul din liderii Comitetului revoluţionar moldovean alături de Costache Negri, Zaharia Moldoveanu, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu. Acesta din urmă, din însărcinarea Comitetului, va redacta şi publica la Cernăuţi – loc unde va ajunge şi Alexandru Ioan Cuza – Dorinţele partidei naţionale în Moldova, document fundamental al Revoluţiei de la 1848 în care vor fi reluate chestiunile enunţate în Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei. Acum se va suda şi legătura lui Alexandru Ioan Cuza cu viitorul domnitor Grigore Alexandru Ghica precum şi cu o întreagă pleiada a revoluţionarilor munteni şi transilvăneni. Aceste legături şi realităţi l-au făcut pe Nicolae Bălcescu să rostească cuvintele profetice: „România noastră va exista! Este orb cine nu o vede”.

Funcţii în armată şi administraţie
După un lung şi uneori traumatizant periplu la Pesta, Viena, Paris şi Constantinopol, Al. I. Cuza revine în ţară în iulie 1849 şi serveşte noul domn adept al Unirii şi reformelor – Grigore Alexandru Ghica. Evenimentele conexe anului 1848 vor marca definitoriu generaţia lui Alexandru Ioan Cuza cu o amprentă care va fi vizibilă pe tot parcursul activităţii politice şi publice ale acesteia. Enunţarea marilor obiective sociale şi naţionale în aceste momente va însemna practic angajarea într-un proiect naţional major a marii majorităţi a elitei româneşti. După venirea ca domnitor a lui Grigore Alexandru Ghica, Alexandru Ioan Cuza va ocupa succesiv posturile de preşedinte al Judecătoriei Covurlui, director al Ministerului de Interne şi pârcălab al ţinutului Covurlui. Bine apreciat de superiori şi cu un nume bun în rândul opiniei publice a vremii, Alexandru Ioan Cuza devine acum un bun cunoscător al problematicii administrative a ţării. Mai mult, se implică şi în învăţământ şi sănătate. Ca un semn a valorii sale şi a dedicaţiei cu care şi-a îndeplinit misiunile publice asumate, Alexandru Ioan Cuza primeşte în mai 1855 rangul de vornic.

Lupta unionistă
Numit în 1856 pârcălab al ţinutului Covurlui, el se îngrijeşte nu numai de treburile curente ale ţinutului, ci desfăşoară şi o activitate unionistă considerabilă. Astfel, legătura sa cu domnitorul Grigore Alexandru Ghica care se pregătea pentru expatriere în condiţiile externe tulburi de atunci – evenimentele conexe Războiului Crimeii şi ocuparea Principatelor – devine mai puternică, ambii fiind înfocaţi unionişti şi reformatori. Eduard Grenier, viitor secretar al lui Cuza, descriind momentul plecării domnitorului Grigore Alexandru Ghica de pe pământul Moldovei nota: „El, pârcălabul ţinutului, poruncise să se ilumineze oraşul în cinstea călătorului voievod, deşi ştia că-şi pune situaţia în joc şi că noul guvern nu era să-i ierte frumosul său gest. Seara venise să ne însoţească pe vapor. Vodă, foarte mişcat, îl sărută din toată inima … Cuza a fost cel de pe urmă român care l-a văzut pe Ghica pe pământul Moldovei şi mi s-a părut mai târziu că prin această sărutare îi trecuse pe frunte coroana lui voievodală”. După plecarea lui Grigore Alexandru Ghica, personaj cu destin tragic – se va sinucide un an mai târziu (1857) la Paris – Alexandru Ioan Cuza îşi va înainta demisia în septembrie 1856 caimacamului Teodor Balş, personaj cunoscut prin atitudinea sa ostilă faţă de cauza Unirii. La moartea lui Teodor Balş devine caimacam un alt antiunionist, Nicolae Vogoride care, din dorinţa de a-şi asigura popularitate şi prieteni îl numeşte din nou pe Alexandru Ioan Cuza pârcălab al ţinutului Covurlui. Sfătuit de amicii săi unionişti, Cuza acceptă numirea şi cere şi reintegrarea în armată. În această perioadă numele lui Alexandru Ioan Cuza este tot mai des vehiculat în cercurile elitei vremii el devenind cunoscut şi mediilor externe în calitate de bărbat vrednic şi personaj important al Moldovei.

Demisie de onoare
Activitatea unionistă şi celebrul scandal al alegerilor pentru Divanul Ad-hoc din anul 1857 îl fac pe Cuza să demisioneze din administraţia caimacamului Nicolae Vogoride. Într-o circulară a Comitetului Unirii din Iaşi din vara lui 1857 se specifica: „dumnealui vornicul Alecu Cuza şi-a dat demisia motivată, care a făcut mare senzaţie şi a dat însemnător sprijin protestaţiei generale ce s-a trimis la Bucureşti (locul unde se aflau consulii Marilor Puteri – n.ns)”. Aşa cum bine se ştie, în cele din urmă aceste alegeri au fost anulate şi noile alegeri pentru Divanul Ad-hoc au dat un covârşitor câştig de cauză taberei unioniste. După deschiderea lucrărilor acestui important for, la 22 septembrie 1857, la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza şi-a dovedit constanţa şi consistenţa politică în numeroasele dezbateri la care a participat activ. El a susţinut desfiinţarea privilegiilor de clasă, s-a pronunţat pentru rezolvarea chestiunii agrare – problema ţărănească – aşa cum o susţinea Mihail Kogălniceanu şi Costache Negri.

06 cuzaUna din primele imagini cu Al.I. Cuza. Litografie de Josef Kriehuber, 1861

Comandantul armatei moldovene
Nicolae Vogoride – mânat şi de calcule personale – îşi va revizui atitudinea faţă de Alexandru Ioan Cuza  pe care îl va avansa colonel în august 1858 în rândurile armatei. La puţină vreme, Alexandru Ioan Cuza va deveni ajutorul hatmanului Miliţiei moldovene şi, mai apoi, în octombrie 1858 – în timpul căimăcămiei de trei, Catargiu, Sturdza şi Panu – va ajunge hatman. În această calitate, Cuza era practic comandantul armatei moldovene, post de mare importanţă în vremurile ce aveau să urmeze. În cadrul Adunării Elective – cea care urma să aleagă noul domnitor al Moldovei şi în care unioniştii din cele două Principate îşi puseseră atâtea speranţe – Alexandru Ioan Cuza a fost ales vicepreşedinte alături de Petre Mavrogheni. Am ajuns practic în imediata vecinătate a evenimentului care avea să-l propulseze pe Alexandru Ioan Cuza în prim planul istoriei, momentul dublei sale alegeri (5 şi 24 ianuarie 1859) şi avea să-l consacre în posteritate cu generosul atribut de Domnitor al Unirii.

de prof. dr. Cătălin Turliuc

Comments

comments



Stiri similare

  1. Alexandru Ioan Cuza, reformatorul statului român
  2. Centenarul statuii lui Alexandru Ioan Cuza
  3. [Special] Portretele lui Alexandru Ioan Cuza
  4. [Special] Discursul lui Alexandru Ioan Cuza la împărţirea steagurilor militare
  5. [Special] Reformele lui Alexandru Ioan Cuza


Trackbacks / Pings