Agenţi economici sancţionaţi de municipalitate

Publicat de Curierul de Iasi la data de 21/12/2016

În perioada 5 – 16 decembrie, inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit 23 de procese verbale de contravenţie. Amenzile acordate au fost în sumă de 34.570 lei. Cele mai multe dintre acestea, 12, au fost acordate pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare ale unităţilor de alimentaţie publică în vederea comercializării de produse alimentare şi nealimentare şi prestării de servicii, precum şi nerespectarea obiectului de activitate autorizat. Celelalte sancţiuni au vizat lipsa contractelor de folosință pentru amplasarea modulelor sau vitrinelor frigorifice, nerespectarea unor somații de ridicare a unor autovehicule de tonaj mare sau avariate, staționate pe domeniul public, expunerea mărfurilor în afara spațiilor de vânzare, lipsa graficului de execuție a unei lucrări la rețeaua publică de gaz, nerespectarea unei somații de ridicare a unor materiale depozitate pe spațiul verde administrat de asociația de proprietari și nerespectarea unei somații de salubrizare a unui teren. În aceeaşi perioadă au fost acordate şi 29 de somaţii. Cele mai multe, 19, au fost somații pentru ridicarea unor autovehicule de mare tonaj sau autoturisme avariate, abandonate pe domeniul public. Restul au fost somații de prezentare a actelor de funcționare ale unor agenți economici, respectiv pentru refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua de apă, ridicarea unor materiale depozitate pe spațiul verde administrat de o asociație de proprietari și salubrizarea unui teren.

 

Comments

comments

Categoria: Special





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*