Ada Lupu: „Dacă vine cineva după spectacol și-mi spune că e tulburat, înseamnă că exist. Cred că tulburarea e primul semn al viului din noi”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/07/2018

Ada este o Balanță în căutarea echilibrului, înclinată mai mult înspre talerul Iubirii și al Frumosului, un paradox uman de 53 de kg și 1.75 m înălțime care vede viața prin doi ochi verzi de copil jucăuș. C.V.-ul ei e prea complex pentru a-l etala într-o simplă  pagină de ziar. Așadar  amintim pe scurt câteva din „grozăviile” ei: e actriță la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, a primit premiul pentru „Cea mai bună actriţă în rol secundar“ cu rolul „Fiica“ din spectacolul „Măcelăria lui Iov“ de Fausto Paravidino în regia lui Radu Afrim. Aștigat Marele Premiu „Ștefan Iordache” la Gala HOP în 2014, a jucat în filme (Afacerea Est), în serialeTV, a fost model la agenția First Models România și scrie texte care devin spectacole de teatru ce tulbură și impresionează publicul.  Fiind o fire ludică, mereu în mișcare browniană, nu mi-a fost ușor să o claustrez în plasa fermă a unui interviu demult așteptat. 

La prima vedere o copilă aeriană, ulterior un adult cu ambiții de nestăvilit

„Ies în fața oamenilor pur și simplu ca să-mi împărtășesc sentimentele și iubirea.  Eu vreau să ofer și totodată să și primesc. Caut întâlniri între mine și ceilalți prin tot ce fac atât în viața de zi cu zi cât și prin arta mea. De aici și dorința mea de a scrie la un moment dat. Nu erau suficiente doar gândurile altora. Cumva sună egoist, dar mi-am dat seama că oamenii poate mă apreciază mai mult decât merit sau mai mult decât e cazul pentru că eu nu sunt un fel de erou care se dăruiește doar celorlalți și face lucruri doar pentru bucuria celor din jur, ci fac foarte mult pentru că asta e nevoia mea. Cumva totul pleacă dintr-un egoism și cred că în general manifestarea artistică e în primul rând nevoie și act egoist! Iar eu recunosc asta!”

Cu nume de mamifer prădător, Ada Lupu ne destăinuie adevăratul ei caracter:

„M-am tot gândit la asta. Am simțit întotdeauna că am ceva sălbatic în mine și un simț al proprietății care nu se manifestă ca la lupi pe teritoriu, ci pe suflet. Am un fel de a mă autoîngrădi sufletește și asta mă duce către mamiferul al cărui nume îl port. Dar apropo de prădători și vânătoare, mi-ar plăcea să am ceva superinteresant de povestit dar mi-am dat seama că n-am practicat niciodată răul conștient. Inconștient am făcut rău. Am făcut rău existând. În anumite contexte și în viețile anumitor oameni. În privința faptelor bune, da! Sunt atentă cu oamenii din jur, sunt atentă cu oamenii pe care îi iubesc, ajut oamenii de pe stradă, iau copii acasă pentru o zi, nu agresez animale niciodată, pur și simplu încerc să exist, să nu deranjez și să nu fac rău…Încă nu sunt la nivelul practicării Binelui la care îmi doresc să fiu. Dar sper să ajung.”

A fi sau a nu fi…matur

Uneori maturitatea precoce e trambulina care te aruncă cu câțiva metri de viață înaintea celorlalți la nivel de înțelepciune. Ada se încadrează în ambele zone.

„Lucrurile se compensează. Sunt matură intelectual, așa am fost dintotdeauna dar emoțional sunt imatură. Atunci când îmi permit. Recunosc asta. Dar dacă însumez, sunt un om normal.  Dar când mă conectez intelectual și emoțional la altă sursă umană, o fac fără paratrăsnet, fără împământare, fără izolație, fără plasă de siguranță! Astea mi se par cele mai tari experiențe din viață! În schimb sunt foarte puțini oameni care te îndeamnă la a te arunca. Am mai căzut în gol, dar a meritat. Și de fiecare dată m-am ridicat. Am aripi. Și un phoenix tatuat pe spate. ”

Despre roluri din viață și de pe scenă

„Eu fac totul conștient, mă las în procesul de lucru, mă arunc în personaj dar totodată sunt conștientă că eu fac rolul , am controlul și nu cred în actorii care spun că și-au pierdut contactul cu realitatea, că erau pesonajul. Asta se poate întâmpla doar pentru câteva secunde. Eu cred că actoria e un act artistic conștient și relatia cu personajul e practic o invenție pe care o duci până la capăt cum vrei tu.”

Fire revoltată, dar împăcată

Coborând în zona telurică, ne-am întrebat dacă Ada are ceva de reproșat predecesorilor. Sau de apreciat.

„Nu mă simt înrădăcinată undeva, mă simt oarecum fără rădăcini. Știu doar că sunt foarte liberă. Mi-aș fi dorit o altă educație, m-ar fi ajutat. Dar am avut repere morale și întâmplări senzoriale care nu s-ar fi putut întâmpla în alt context. N-am avut totul, nu sunt perfectă, îmi pun multe întrebări, dar cred că a fost bine să se întâmple așa. Și mai cred că suntem puși unde trebuia să fim puși.”

Într-un mic test imaginativ, am derulat imaginea Adei pe repede înainte, pe o bancă în parcul Copou, întrupată într-o bunicuță ninsă de ani care e înconjurată de niște nepoței curioși.
”Sper să ajung o bătrânica cool, superprietenoasă,  aș vrea să fiu ceva frumos pentru ei, să fie bine pentru ei că eu am existat. Așa voi fi superresemnată. Am să mă concentrez pe ceilalți și pe ce va veni după mine. Deja fac asta.”

Ne scăldăm în ape tulburi sau limpezi?

Fiind un suflet învolburat, cu multe întrebări fără de răspuns, Ada ne răspunde nonșalant despre efectul ei „devastator” de pe scena:
„Îmi place să le tulbur apele, nu-s masochistă, dar dacă vine cineva și-mi spune că e tulburat, înseamnă că exist. Cred că tulburarea e primul semn al viului din noi.”

Un interviu realizat de Ciprian Moraru (Don Machiavelli)

 

Repere biografice

Ada Lupu a absolvit Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, cu un masterat în Arta Actorului. Pe scena Teatrului Naţional Vasile Alecsandri a debutat în 2013, în dublul rol Ofelia/Electra din piesa Hamletmachine. În 2015, a jucat rolul Hilde din Femeia mării pusă în scenă de Radu Afrim, regizor sub bagheta căruia va câştiga în 2018 premiul UNITER pentru rolul Fiica din spectacolul Măcelăria lui Iov (2017). În paralel cu prezenţele scenice de la Naţionalul ieşean, Ada Lupu joacă în producţii independente, precum Maria în spectacolul Neînţelegerea sau Ducesa din Alice în Ţara Minunilor.

Premiile obţinute de Ada Lupu sunt numeroase, dintre acestea remarcându-se, în primul rând, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar (Fiica din Măcelăria lui Iov, regia Radu Afrim), dar şi Marele Premiu ,,Ştefan Iordache”, Premiul publicului pentru cea mai bună actriţă şi Premiul Vox Maris la Gala Tânărului Actor Hop (2014) şi Premiul I pentru Dramaturgie – Monodrama pentru piesa de teatru „Povestea păsării fără cuib”, Festivalul Internaţional al Recitalurilor dramatice “Valentin Silvestru” de la Bacău (2016).

Comments

comments

Categoria: interviu

Cuvinte cheie:



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*