Acţiuni sociale derulate de municipalitatea ieşeană cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/12/2018

Primăria Municipiului Iaşi şi postul de televiziune Iasi TV Life organizează a opta ediţie a campaniei „Implică-te! Şi tu poţi fi Moş Crăciun”, acţiune umanitară care se adresează copiilor proveniţi din familii vulnerabile, aflate în monitorizarea Direcţiei de Asistenţă Socială, dar şi a mai multor fundaţii din Iaşi precum „Solidaritate şi Speranţă”, „Star of Hope”, „Bethany”, „Salvaţi Copiii”, „Alături de voi”, Hecuba, „Surâsul Albastru”. Partener al demersului umanitar este Ateneul din Iaşi.

Campania are ca obiectiv prevenirea fenomenului de marginalizare în rândul familiilor cu copii și aflate în dificultate şi va consta în acordarea unui număr de 1.000 de pachete în valoare de 124 de lei fiecare (800 pachete acordate de Primăria Municipiului Iaşi şi 200 acordate de Iaşi TV Life). Donaţiile vor fi colectate în perioada 4 decembrie – 14 decembrie 2018 prin centrele de cartier ale municipalităţii, precum şi la sediul Iaşi TV Life. Pe 16 decembrie 2018 va fi organizat un spectacol de obiceiuri şi tradiţii de iarnă, în cadrul căruia vor fi oferite și pachetele de cadouri.

Condiţia de a primi acest ajutor este ca venitul net lunar să nu depăşească 780 de lei pe membru de familie. Mai multe detalii privind condiţiile de acordare şi documentele necesare pot fi obţinute la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Iaşi, ai cărei inspectori vor anunţa telefonic beneficiarii ajutorului de urgenţă cu privire la data, ora şi locaţia acordării acestuia.

Tichete pentru pensionari

De asemenea, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, va acorda tichete sociale valorice cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. De aceste tichete vor beneficia vârstnicii cu pensii în valoare cumulată de până la 640 de lei inclusiv (pensionari de drept şi pensionari pe caz de boală). Carnetul de tichete sociale va avea valoarea de 70 de lei, de el urmând a beneficia un număr de 6.245 de pensionari.

Tichetele vor fi distribuite începând cu data de 10 decembrie, finalizarea acţiunii urmând să aibă loc pe 10 martie 2019. Condiţiile de acordare constau în depunerea unei cereri de solicitate cu semnătura beneficiarului, dovada domiciliului sau reşedinţei pe raza Municipiului Iaşi, prezentarea unui cupon de pnesie, buletin sau carte de identitate în original şi copie.

Tichetele vor putea fi ridicate de la Căminul de Pensionari Sf. Cuv. Parascheva, Cantina de Ajutor Social din str. Sf. Andrei nr. 70, Direcţia de Asistenţă Socială şi cele cinci centre de cartier din Nicolina, Păcurari, Tătăraşi, Alexandru cel Bun, Frumoasa, între orele 8.30 – 15.30.

 

 

 

 

 

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*