Acţiuni de prevenire a efectelor caniculei

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/06/2016

Primarul Mihai Chirica, în calitate de preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, a dispus luarea mai multor măsuri în vederea diminuării efectelor provocate de vremea caniculară asupra populaţiei.

 

Asigurarea apei potabile

Astfel, au fost dispuse identificarea şi evidenţierea persoanelor cu dizabilităţi, boli cronice, posibilităţi materiale şi financiare reduse (în vederea acordării de ajutor, inclusiv apă minerală, sucuri şi fructe). Totodată, societăţile şi regiile furnizoare de utilităţi publice vor trebui să doteze punctele de încasare a facturilor cu echipamente de climatizare şi dozatoare de apă. ApaVital va verifica buna funcţionare a celor zece cişmele (3 în Parcul Copou, staţia RATP „Golia”, parcul Expoziţiei, 2 în zona platoului Oancea, parcul Teatrul Naţional, cinematograful Victoria, Hala Centrală, complex Minerva, staţia RATP Liceul de Chimie, parcul Podu Roş, parcul Titu Maiorescu şi pe strada Clopotari). Tot ApaVital va trebui să asigure distribuţia apei potabile către zonele din municipiu care nu sunt racordate la sistemul centralizat de distribuţie a apei potabile şi a căror surse de alimentare cu apă potabilă au scăzut/secat. De asemenea, fântânile arteziene vor fi puse în funcţiune inclusiv pe timpul nopţii, până la ora 24:00, iar SC Servicii Publice Municipale Iaşi SA va asigura buna funcţionare a cişmelelor existente în cimitire.

 

Siguranţa alimentară

Angajaţii Poliţiei Locale şi Salubris vor monitoriza şi cursurile de apă de pe raza municipiului în vederea protejării acestora împotriva poluării şi a depozitării gunoaielor. Conducerea Poliţiei Locale va suplimenta numărul agenţilor ai patrulele pe timp de noapte şi va intensifica măsurile pentru reţinerea cerşetorilor şi persoanele fără adăpost în vederea dirijării acestora spre adăposturi pe perioada caniculară. Totodată, alături de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, poliţiştii locali vor intensifica controalele în pieţe şi la comercianţii stradali la produsele alimentare perisabile. Autoritatea de Sănătate Publică va asigura cadrele medicale la punctele de prim ajutor organizate în oraş, iar Primăria va asigura dotarea şi stocul de apă minerală necesare acestor puncte, precum şi distribuirea de apă minerală către populaţie (în Centrele de cartier). Municipalitatea ieşeană, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, va solicita sprijinul organizaţiilor neguvernamentale în vederea supravegherii active a persoanelor cu dizabilităţi, bolnavi cronici, bătrâni, precum şi persoane cu venituri reduse, şi va suplimenta fondurile alocate pentru posibilele situaţii de deces cauzate de caniculă în vederea înhumării persoanelor care fac parte din categoria de populaţie fără resurse financiare şi materiale.

 

Acţiuni de informare

RATP va asigura la capetele de traseu posibilitatea aprovizionării mijloacelor de transport în comun cu apă rece, iar Biroul Siguranţa Circulaţiei din cadrul regiei va monitoriza permanent mijloacele de transport în comun în vederea preluării persoanelor care necesită sprijin şi asistenţă medicală. Angajaţii Ecopiaţa vor trebui să asigure furnizarea de apă potabilă în pieţele agroalimentare, bazar, târguri şi oboare şi să se asigure că produselor producătorilor primari, în pieţele agroalimentare, vor fi comercializate doar până la ora 10:00. Reprezentanţii Primăriei vor distribui materiale informative cuprinzând recomandări pentru populaţie în caz de caniculă în zonele de agrement, centrele de cartier, parcuri, pieţe, bazar, precum şi prin intermediul Curierului de Iaşi şi al siteului Primăriei. De asemenea, în zonele de agrement vor fi montate panouri informative privind atenţionările şi avertizările meteo şi măsurile de protejare pe timp de caniculă. În urma şedinţei Comitelului Local pentru Situaţii de Urgenţă a fost interzisă circulaţia autovehiculelor cu o sarcină mai mare de 7,5 tone pe raza municipiului între orele 10:00-20:00. Reprezentanţi ai Biroului de Protecţie Civilă vor asigura permanenţa pe toată perioada avertizării.

 

 

Comments

comments

Categoria: sanatate,Special





1 Comentariu

  1. Ionut

    Eu zic sa dati, tot ca preventie impotriva caniculei, si ‘fro 2000 de metri de teren din Tg Cucu cado’ pt nu-stiu-ce Federatie. Mm..?Ce ziceti? Mai un bloc, mai o spagutza acolo…Hai ca se poate! Daca se prinde cineva de manevra, il luati cu gura inainte cu lipsa de respect fata de istorie, alea-alea.




*