Acţiuni de control pentru a preveni consumul de alcool în rândul elevilor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/02/2012

În ultimele zile, poliţiştii locali din cadrul Biroului Control Activităţi Comerciale au desfăşurat mai multe acţiuni de control în rândul unităţilor de alimentaţie publică, care îşi desfăşoară activitatea în apropierea instituţiilor de învăţământ. Aceste controale au avut scopul de a verifica dacă sunt respectate prevederile legale cu privire la servirea de băuturi alcoolice către minori.

Astfel, în perioada de referinţă au fost verificaţi peste 30 de agenţi economici din zona cartierelor Bularga şi Nicolina în urma cărora au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea cele mai multe nereguli au fost constatate cu privire la servirea minorilor cu băuturi alcoolice. În acest sens, 8 lucrători comerciali au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii nr. 61/1991, rep., cu amenzi cuprinse în cuprinse între 100 şi 500 lei, deoarece la momentul controlului în incinta societăţilor au fost depistaţi mai mulţi minori în timp ce erau serviţi cu băuturi alcoolice. Având în vedere faptul că tinerii identificaţi lipseau de la orele de curs, aceştia au fost conduşi la unitatea de învăţământ pe care o frecventează, urmând a fi informată conducerea instituţiei cu privire la aspectele constatate.

De asemenea, 4 agenţi economici au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 12/1990 rep. privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, deoarece la data controlului nu deţineau la punctul de lucru documentele de funcţionare. Cu prilejul verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliţie au fost identificate şi 3 societăţi comerciale care îşi desfăşurau activitatea fără a deţine autorizaţie eliberată de către Primăria Municipiului Iaşi, ocazie cu care au fost sancţionate contravenţional conform H.C.L.M. Iaşi 120/ 2007.

Având ca scop protejarea elevilor, aceste acţiuni de control vor continua şi în perioada următoare la toate societăţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în apropierea unităţilor de învâţămînt.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*