“Acta est fabula”, un nou volum de Constantin Simirad, lansat la Junimea Scriptor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/04/2017

Editura Junimea, Clubul de  lectură şi promovare Junimea – Scriptor organizează joi, 20 aprilie 2017, de la ora 17.00, în Sala B.P.Haşdeu a Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi, lansarea volumului „Acta est fabula” de Constantin Simirad, parte a colecţiei Memoria clepsidrei.

“O frumoasă şi instructivă proză de idei scrie Constantin Simirad în cea mai recentă carte a sa, „Acta est fabula” (Editura Junimea, 2017). Textele se revendică din modalitatea prozei „de ficţiune”, mizînd pe mai departe pe arta povestirii şi a portretului, dar, mai ales, pe proiecţia autobiografică atît de evidentă în romane, cît şi în, bineînţeles, „audienţele” de altădată ale Primarului de Iaşi şi, mai apoi, ale Preşedintelui Consiliului Judeţean; de altfel, autorul invocă mereu „experienţa mea de viaţă” şi, iată, „marea experienţă căpătată în urma zecilor de mii de audienţe pe care le-am acordat în timp”. Într-un anume fel, „Acta est fabula” este o carte amară, configurînd surparea unor speranţe pe care toţi le vom fi avut în anii ’90 şi, mai cu seamă, cruntele dezamăgiri, cînd analistul constată faptul că noi, românii, „sîntem «aşa»”, într-un portret-robot ale cărui trăsături sînt, din păcate, „beteşugurile, educaţia precară, lipsa solidarităţii, lipsa de patriotism, abandonul moralei creştine, individualismul feroce”, la care adaugă preeminenţa Răului „în structura românului”. Soluţia? Reîntoarcerea la Credinţă, spune Constantin Simirad. Definiţiile memorabile fac din acestă carte nu doar un document, o fişă medicală a epocii şi condiţiei umane, ci şi o fermecătoare culegere de povestiri şi evocări”, a declarat criticul literar Ioan Holban, cel care va face şi prezentarea volumului în cadrul evenimentului de joi. Amfitrionii manifestării vor fi Simona Modreanu şi Lucian Vasiliu, secretariatul fiind asigurat de Cornelia Apetroaei şi Viorel Dumitraşcu.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*