ACADEMICIENII IAŞULUI – Mihail Kogălniceanu, marele orator al Academiei

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/05/2012

Curierul de Iaşi vă prezintă un nou serial, dedicat academicienilor Iaşului, elitei intelectuale care a conferit strălucire oraşului, sporindu-i prestigiul ştiinţific şi cultural în întreaga lume.

Pe 16 septembrie 1868, Mihail Kogălniceanu a devenit cel dintâi membru titular al Societăţii Academice Române ales prin vot secret.

Alegerea lui Kogălniceanu

În 1843, Mihail Kogălniceanu era numit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, instituţie la care a ţinut acel memorabil Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională. Cu toată opera sa, a căruia valoare era larg recunoscută, Kogălniceanu încă nu îşi găsise un loc în nou înfiinţata Societate Literară Română, precursoarea actualei Academii Române. Ocazia s-a ivit în 1868, când alegerea lui Kogălniceanu a fost validată de preşedintele Societăţii Academice de la acea dată, Ion Heliade Rădulescu după întrunirea a două treimi din voturile participanţilor. Lui Mihail Kogălniceanu i-a fost acordat locul de membru titular care devenise vacant ca urmare a decesului scriitorului Costache Negruzzi, fiind însă inclus la secţiunea istorico – arheologică şi nu la cea literară din care a făcut parte antecesorul său. Colegiii de secţiune erau Iosif Boroş, George Bariţiu, Vincenţiu Babeş, Vasile Alexandrescu – Urechia, Nicolae Ionescu, Alexandru Odobescu, Dimitrie A. Sturdza, Vasile Maniu şi Alexandru Papadopol Calimah.

Activitate prodigioasă

În calitate de academician, Mihail Kogălniceanu s-a interesat îndeosebi de monumentele antice din Dobrogea, despre care a şi prezentat o comunicare în secţiunea istorico – arheologică, în data de 19 septembrie 1882. Era preocupat mai ales de conservarea ruinelor monumentului triumfal roman de la Adamclisi, vestigii ameninţate cu deteriorarea de către unii localnici care extrăgeau piese sculpturale pentru împodobirea caselor personale. În 3 martie 1886, Mihail Kogălniceanu a intervenit în cadrul academiei pentru aducerea la Bucureşti (la Muzeul Naţional) a basoreliefurilor din respectivul monument, spre a fi salvate de la distrugere.

De numele său se leagă sporirea substanţială a fondurilor academiei necesare tipăririi fondului de documente adunate de Eudoxiu Hurmuzaki (1812 – 1874), numit şi el membru titular al Societăţii Academice Române în anul 1872. De notat că, încă din 1875, Mihail Kogălniceanu a făcut parte din comisia de tipărire a acelui fond (din care mai făceau parte şi Alexandru Odobescu, Teodor Rosetti şi Dimitrie A. Sturdza).

Orator renumit

O latură extrem de importantă a multiplelor calităţi ale lui Mihail Kogălniceanu a fost, precum bine se ştie, oratoria, pe care o utilizase cu o artă şi o măiestrie greu de egalat, atât în şedinţele academiei, cât şi în complexa sa activitate politică. Când se ştia că la o anumită întrunire a plenului academic lua parte şi Mihail Kogălniceanu sala devenea neîncăpătoare. Prin actualitatea subiectului abordat, temeinicia argumentelor, bogăţia informaţiilor, dar mai ales prin eleganţa stilistică, oratorul originar din Iaşi îşi răsplătea pe deplin auditorii. Expunerile sale erau impregnate de istoria naţională, dar şi de deosebit de suculente amintiri ce aveau tangenţă cu subiectele abordate, care erau de o impresionantă varietate tematică (situaţia Dobrogei, organizarea armatei ţării, starea economică a ţărănimii, legile referitoare la desfăşurarea alegerilor, elaborarea regulamentelor Camerei deputaţilor. În nici unul dintre aceste discursuri nu se punea atâta patos şi elocinţă ca în cazul luării în discuţie – nu de puţine ori în cadrul Academiei Române – a situaţiei referitoare la starea monumentelor istorice. Chiar şi în momentul actual, respectivele piese impecabile de oratorie pot să reprezinte un veritabil Vadae Mecum pentru istoricii secolului al XXI – lea. Bucurându-se de un elevat prestigiu în rândul membrilor Academiei Române, Mihail Kogălniceanu a fost ales în mai multe rânduri în conducerea acestui for cultural – ştiinţific naţional.

A fost înmormântat cu onoruri militare la Iaşi, în Cimitirul Eternitatea. Au rostit discursuri funebre Grigore Tocilescu şi Aron Densuşianu, precum şi alte oficialităţi din Iaşi şi Bucureşti. (textele din acest articol au fost preluate din volumul Academicienii Iaşului, autori Liviu Mărghitan şi Ioan Mancaş):

Scurtă istorie a Academiei Române

Valul de înnoiri din Europa epocii Iluminismului a atras în circuitul său şi principatele române, Ţara Românească şi Moldova. Pe la finele secolului al XVII – lea, în Bucureşti a fost fondată Şcoala Superioară Domnească. Şi la Iaşi devenise subiect de actualitate înfiinţarea unei şcoli de grad înalt. Această intenţie s-a materializat prin strădania lui Gheorghe Asachi. Şcolii nou create i s-a adăugat denumirea de Academie, spunându-i-se Academia Mihăileană datorită faptului că înfiinţarea acesteia a avut loc în vremea domniei lui Mihail Sturdza. Primii paşi spre modernizarea vieţii cultural – ştiinţifice i-au constituit înfiinţarea la Iaşi, în 1860, şi la Bucureşti, în 1864, a universităţilor. În 1866, Ministrul Cultelor a aprobat regulamentul de fondare a Societăţii Literare Române ale cărei obiective principale erau întocmirea Dicţionarului şi a Gramaticii limbii române. În 1867 a avut loc la Bucureşti şedinţa de inaugurare a Societăţii Literare Române şi tot în acel an, la 24 august – 5 septembrie, s-a adoptat primul Statut prin care noua denumire avea să fie Societatea Academică Română.

Din întâiul birou de conducere făceau parte Ion Heliade Rădulescu (preşedinte), Timotei Cipariu (vicepreşedinte) şi August Treboniu Laurian (secretar general). În structura iniţială de organizare au fost create trei secţii: Literară, Istorico – arheologică şi de Ştiinţe Naturale. După treisprezece ani de la fondare, Societatea Academică Română a fost declarată institut naţional a cărui denumire avea să fie Academia Română. În 1990, plenul academic a hotărât repunerea în drepturi a celor peste o sută de academicieni cărora li s-a retras această calitate în mod abuziv, în perioada politică totalitară.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*