Academicianul Alexandru Cihac, fondator al etimologiei româneşti

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/06/2012

Curierul de Iaşi vă prezintă un nou serial, dedicat academicienilor Iaşului, elitei intelectuale care a conferit strălucire oraşului, sporindu-i prestigiul ştiinţific şi cultural în întreaga lume.

De personalitatea academicianului Alexandru Cihac este corelată fondarea etimologiei româneşti

Studii în Bavaria

Medicul de origine cehă Iacob Christian Stanislav Cihac s-a stabilit înanul 1825 la Iaşi, unde a început să practice chirurgia, având studiile medicale făcute la universităţile din Heidelberg şi Viena. Pentru bogata sa activitate medicală şi socială a fost ales în 1872 membru de onoare al Societăţii Academice Române, el fiiind născut în orăşelul Aschaffenburg din landul german Bavaria. Fiul său Alexandru s-a născut însă la Iaşi, la o dată neprecizată de cercetători până în prezent, în luna septembrie 1925. Conform obiceiului vremii a fost şcolarizat cu dascăli particulari, accentul punându-se pe învăţarea limbilor greacă, franceză şi germană. Deoarece îşi făcuse în Moldova o situaţie materială mai mult decât confortabilă, părintele său a avut posibilitatea să îl şcolarizeze pe Alexandru în afara principatului moldovean. De foarte tânăr a plecat într-unul din landurile germane, foarte probabil în Bavaria de unde era originar Iacob Cihac, ţinut în care cu siguranţă avea atât rubedenii cât şi bunicunoscuţi. Este posibil să fi făcut studiile medii şi pe cele superioare la München sau Heidelberg – oraş în care studiase şi părintele său. Nu a studiat medicina aşa cum era de aşteptat, ci s-a dedicat lingvisticii. În anul 1862, la etatea de treizeci şi şapte de ani, se stabilise definitiv în Germania, dar nu avem certitudinea că de la început a trăit în oraşul Mainz, reşedinţa landului Rhenania – Palatinat.

Fondator al etimologiei româneşti

Ca filolog, aşa cum era logic să se întâmple deoarece se formase ca specialist în şcoala filologică germană, adoptase un spirit obiectiv de cercetare ştiinţifică. Se specializase în studierea sistematică a aflării originii cuvintelor şi a filiaţiilor acestora, ramură a filologiei denumită ETIMOLOGIE (de cei care se ocupă de astfel de căutări). De personalitatea lui Alexandru Cihac, originar din Iaşi, este corelată fondarea etimologiei româneşti deşi, datorită împrejurărilor, actul constituirii acestei ştiinţe a fost săvârşit la câteva mii de kilometri depărtare de spaţiul geografic românesc. Lucrarea care i-a adus o recunoaştere de-a dreptul continentală a creaţiei sale scriitoriceşti şi care a fost elaborată pe baze ştiinţifice a fost primul dicţionar exclusiv etimologic al limbii române intitulat: Dictionnaire d’etymologie daco-romane. Acesta a apărut în oraşul Frankfurt, situat pe valea fluviului Rhin, în landul Hessa, din partea sud-vestică a Germaniei actuale (în anul 1870). Cea de-a doua parte a acelui dicţionar, Elementes slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais, se editase la „distanţă” de nouă ani după apariţia întâiului tom (în 1879).

Alegerea în Academie

Întâiul volum al dicţionarului etimologic a intrat, am putea afirma, chiar de îndată după apariţie, în atenţia Societăţii Academice Române din Bucureşti, fiind apreciat ca un tom de o valoare ştiinţifică remarcabilă. Era şi firesc să stârnească un interes aparte, ştiut fiind că principalul obiectiv enunţat în statutele pe al căror temei se constituise în 1866 Societatea Literară Română (denumită în 1867 Academică, n.n.) era întocmirea dicţionarului limbii române. Ca urmare, în cadrul adunării generale a Societăţii Academice, ţinută în data de 30 august 1872, au fost aleşi membrii de onoare ai Societăţii Academice: filologul AlexandruCihac, medicul şi naturalistul Iacob Cristian Stanislau Cihac, precum şi farmacistul botanist Iosif Szabo. Toţi trei au avut tangenţă cu oraşul Iaşi: Alexandru Cihac se născuse acolo, iar tatăl său Iacob C. S. Cihac şi transilvăneanul din localitatea Bogata de Mureş, Iosif Szabo, îşi practicau ocupaţiile în fosta capitală a Moldovei. A fost un moment de-a dreptul unic în istoria academiei noastre naţionale, fiind aleşi concomitent ca membri corespondenţi trei ieşeni (unul prin naştere, doi prin „adopţie”; de notat faptul că I. Szabo a rămas pentru totdeauna în Iaşi, decedând în această localitate în anul 1874, n.n.).

Dicţionar de referinţă

Cel de-al doilea volum al dicţionarului etimologic semnat de Alexandru Cihac a fost apreciat chiar de către Institutul Franţei (Ansamblu format din cinci academii: AcademiaFranceză, Academia de Inscripţii şi Literatură, Academia de Ştiinţe, Academia de Arte frumoase şi Academia de Ştiinţe morale şi politice, n.n.) care a distins lucrarea cu premiul „Volney” (filosoful Constantin François de Casseboeuf, conte de Volney, n. 1757 – d. 1820, n.n.). Chiar dacă, pe parcursul vremii, s-au constatat o serie de deficienţe ale Dicţionarului, fiind supus criticilor de mai mulţi lingvişti între care se afla şi Bogdan Petriceicu Haşdeu – observaţii care s-au dovedit justificate -, totuşi lucrarea lui Alexandru Cihac a fost prima introducere a obiectivismului în filologia română şi a fost bogată în idei sugestive care au putut fi aplicate ulterior. Este necesar să precizăm că „defectele acestei opere” ne apar acum ca fiind inerente dacă se are în vedere timpul în care dicţionarul s-a elaborat, precum şi vastitatea acestei întreprinderi care literalmente „sparie gândul”, vorba cronicarului. Autorul nu a mai apucat să răspundă criticilor aduse, decedând în data de 20 iulie/10august 1887, la doar şaizeci şi doi de ani. A fost înmormântat la Mainz, oraşul în care se stabilise definitiv în anul 1862.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*