În cadrul Galei Premiilor Academiei, care a avut loc în Aula Academiei Române din Bucureşti, Premiul „Ion Creangă”, în domeniul filologiei şi literaturii, a fost acordat de prestigioasa instituţie academică lui Varujan Vosganian, pentru volumul „Cartea şoaptelor”.
„Cartea şoaptelor” este editată de către Editura ieşeană Polirom, fiind una dintre cele mai apreciate şi mai premiate apariţii din anul editorial 2009. Romanul are un palmares notabil, după ce a obţinut, printre altele, Premiul pentru „Cartea anului 2009″ acordat de revista „România literară”, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei „Observator cultural” pe anul 2009, Premiul revistei „Convorbiri literare” pe anul 2009. Romanul a mai fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.
O altă distincţie a Academiei Române, premiul „Ion Ionescu de la Brad”, acordat în domeniul ştiinţelor agricole şi silvice va ajunge anul acesta tot la Iaşi. Acesta va reveni profesorilor Valeriu D. Cotea, Valeriu V. Cotea şi Cristinel V. Zănoagă de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară pentru lucrarea în două volume „Tratat de Oenochimie”.
Printre ceilalţi premianţi ai Academiei Române se numără poetul Daniel Corbu, criticul de artă Valentin Ciucă, preotul Florin Bucescu, conf. univ. dr. Mariana Brânzei, prof. univ. Violeta Leoreanu Fotea, profesorul Ioan Pohoaţă de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Culiţă Sârbu, Adrian Oprea, conf. univ. dr. Luminiţa Bejenaru şi ieşeanul Ştefan Lemny, cercetător în domeniul istoriei, stabilit în Franţa.
Stiri similare



