A VII-a ediţie a Forumului Regional de Investiţii Nord-Est România

Publicat de Curierul de Iasi la data de 04/11/2010

Primăria Municipiului Iaşi împreună cu Agenţia de Dezvoltare Nord-Est, Consiliul Judeţean Iaşi, Prefectura Iaşi, Universitatea de Medicina şi Farmacie “Gr. T. Popa” şi Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” organizează în zilele de 4 şi 5 noiembrie 2010 cea de-a VII-a ediţie a Forumului Regional de Investiţii Nord-Est România.

Este pentru a doua oară când acest forum se organizează la Iaşi, evenimentul în premieră fiind că în plus faţă de lucrările Forumului se reunesc şi reprezentanţii celor 7 oraşe stabilite ca poli de creştere naţionali, o dovadă a recunoaşterii meritelor administraţiei publice locale din Iaşi, care a semnat primele 3 contracte de finanţare din România pe Polul de Creştere – Axa de dezvoltare Nord – Sud Pasaj “Octav Băncilă, “Dezvoltarea axei de transport Est – Vest în Municipiul Iaşi” şi “Dezvoltare reţea rutieră în zona cultural-istorică şi turistică a Municipiului Iaşi”, în valoare totală de peste 60 de milioane de euro.

“Salut prezenţa la Iaşi a unor personalităţi importante la nivel naţional care au acceptat invitaţia municipalităţii ieşene şi care vor modera sesiunile de lucru ale forumului, printre care îi amintesc pe Vasile Puşcaş – fostul negociator-şef al României în relaţiile cu UE, cunoscutul jurnalist Emil Hurezeanu, Sorin Ioniţă – preşedintele Societăţii Academice Române sau Dragoş Pâslaru, manager al Grupului de Economie Aplicată” – a declarat în cadrul unei conferinţe de presă primarul Gheorghe Nichita.

Edilul-şef a anunţat că în cadrul forumului, Primăria Municipiului Iaşi va găzdui Seara Culturală ( joi, ora 18 ) şi reuniunea de lucru a reprezentanţilor celor 7 Poli de Creştere ( vineri, orele 9 – 14 ), in Sala Mare a Palatului Roznovanu.

Forumul Regional de Investiţii Nord-Est România este organizat pe parcursul celor 2 zile astfel:

Ziua 1 – trei sesiuni de lucru
Sesiune în plen 1 – „Managementul urban integrat – condiţii pentru un oraş modern european”
Sesiune interactivă 2 – „Transformarea oraşelor: ţinta comună pentru sectorul public şi privat”
Sesiune interactiva 3 – „Urbanizarea: provocări şi soluţii”

Ziua 2 – atelier de lucru, seminar, vernisaj si dezbatere publica
Atelier de lucru „Promovarea inovaţiei în mediul de afaceri”
Seminar „Viitorul va fi eco-eficient sau nu?”
Dezbatere publică „ 2010 – Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale”
Vernisajul expoziţiei de proiecte regionale „Viitorul începe azi”

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*