A început încasarea taxelor şi impozitelor pe 2014

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/01/2014

În cursul zilei de luni, 6 ianuarie 2014, s-au încheiat verificările efectuate pentru deschiderea anului fiscal în programul informatic, iar de marţi, 7 ianuarie, se pot încasa toate impozitele, taxele şi alte sume datorate bugetului local, inclusiv a celor aferente anului 2014. Impozitele pentru acest an nu au fost majorate, proprietarii ieşeni achitând sume similare cu cele plătite anul trecut.

finante_impozit (3)

Unde puteţi plăti
Impozitele şi taxele locale pot fi plătite numerar sau prin card bancar la ghişeele DEFPL din bd. Ştefan cel Mare şi Sfant, nr. 11, cât şi la casieriile din centrele de cartier ale municipalităţii. Acestea sunt situate în Tătăraşi, str. Vasile Lupu nr. 82, în Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, Păcurari, şos. Păcurari nr. 34, Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, Frumoasa, b-dul Poitiers nr. 22-26. De asemenea, pot fi achitate impozitele la casieria Serviciului de înmatriculări, eliberări permise şi paşapoarte din b-dul Primăverii nr. 36 şi la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Iaşi, str. Smârdan nr. 5.

Plată electronică
Plata se poate efectua şi electronic, după solicitarea unei parole de la Serviciul Informatizare din cadrul Primăriei Iaşi, cam. 30, unde contribuabilul va fi informat asupra întregii proceduri. Solicitarea parolei se poate face şi prin completarea unui formular la oricare din centrele de cartier, pe baza de CI/BI şi datele urmând a fi primite prin email (utilizator şi parolă). De asemenea, plata se poate efectua şi prin virament prin Trezoreria Municipiului Iaşi, beneficiar Municipiul Iaşi (persoană juridică de drept public – cod fiscal 4541580). Conturile deschise la Trezoreria Iaşi, se găsesc pe pagina de internet a Primăriei Iaşi opţiunea „Acte de interes public” (tastându-se CTRL+F, după care se dă cautare IBAN).

Cum se plătesc impozitele
Principalele impozite şi taxe cum sunt cele pe clădiri, terenuri, mijloace de transport se plătesc anual, în două rate egale, până la data de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv. Plata cu întârziere atrage după sine majorări de întârziere de 2% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună începând cu ziua imediat următoare scadenţei termenului de plată şi până la data stingerii sumei datorate.

Impozitul anual pe fiecare tip de obligaţie, de până la 50 lei (Ron) inclusiv se plăteşte până la 31 martie 2014. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului anual pe clădiri şi terenuri până la 31 martie 2014, se acordă o bonificaţie de 5% conform HCL 129/30 mai 2013. Bonificaţia se acordă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*