9,9 km de şină vor fi înlocuiţi pe traseul Iorga – Doi Băieţi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 08/08/2013

Un nou proiect cu finanţare europeană va demara la Iaşi. Investiţia vizează schimbarea liniilor de tramvai de pe un traseu de 9,9 km. Zonele pe care se va lucra sunt fostul Bazar (Bd. Nicolae Iorga) – Ţesătura – Calea Chişinăului – Metalurgie – Doi Băieţi. Valoarea contractului de lucrări este de 47 milioane lei, fără TVA. Investiţiile vor fi realizate de asocierea dintre Mari Vila Com SRL, Conest SA şi Grădinariu Import Export. Termenul de finalizare este vara anului 2015.

grafica linii tramvai

“Proiect ambiţios”

Vineri, 9 august, la ora 11.00, în Sala Mare a Primăriei Iaşi este programată conferinţa de presă care anunţă proiectul „Modernizarea reţelei de linii de tramvai în polul de creştere”. ”Este un proiect foarte mare, ambiţios şi presupune un efort pe măsură, dar continuăm şi prin aceste investiţii programul de modernizare a transportului public cu tramvaiul”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

 

Bulevardele vizate

bazar-doi baieti (3)Suprafaţa totală a străzilor pe care se află traseul proiectat este de 144.590 metri pătraţi din care suprafaţa estimată a fi ocupată prin realizarea lucrărilor este de 33.610 metri pătraţi şi cuprinde:

• Bulevardul Nicolae Iorga (între staţia de tramvai Bazar şi bulevardul Socola);

• Bulevardul Primăverii (între bulevardul Socola şi intersecţia cu Calea Chişinăului şi strada Ţesătura);

• Calea Chişinăului (intersecţia dintre Calea Chişinăului cu strada Ţesătura şi bulevardul Metalurgiei);

• Bulevardul Metalurgiei (între intersecţia cu Calea Chişinăului şi strada Vasile Lupu);

• Strada Vasile Lupu (de la intersecţia cu strada Ciurchi până la bulevardul Chimiei).

 

Beneficii asupra comunitaţii

– creşterea calităţii vieţii locuitorilor municipiului Iaşi;

– îmbunătăţirea infrastructurii de transport;

– descongestionarea şi fluidizarea circulaţiei cu tramvaiul;

– creşterea mobilităţii populaţiei şi protejarea condiţiilor de mediu în zona de intervenţie;

– îmbunătăţirea siguranţei traficului prin modernizarea căii de rulare tramvai;

– reducerea timpului de călătorie datorită creşterii vitezei de circulaţie de la 25 km/h la 35 km/h pe noua infrastructură rutieră;

– îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă pentru călători prin construirea de 10 peroane noi, montarea a 10 copertine pentru staţiile de tramvai, montarea de bandă de cauciuc pentru ghidarea persoanelor cu dizabilităţi;

– îmbunătăţirea parametrilor de mediu prin reducerea noxelor, zgomotului şi vibraţiilor;

– crearea de locuri de muncă durabile pentru populaţia locală;

– crearea unui cadru favorabil atragerii investitorilor naţionali şi străini;

– crearea unui cadru favorabil de demarare, dezvoltare, diversificare sau cel puţin de menţinere a afacerilor.

 

…………….

„Prin proiectul «Modernizarea reţelei de linii de tramvai în polul de creştere» urmărim să realizăm condiţii bune de călătorie cu tramvaiul, pe o infrastructură modernă. Sper ca ieşenii să înţeleagă că demersul nostru este de a eficientiza transportul public, pentru că prioritatea noastă este cetăţeanul Iaşului, care trebuie să beneficieze de o călătorie în condiţii excelente”, a declarat Gheorghe Nichita, primarul Municipiului Iaşi

 

…………….

 

Cifre statistice

La nivelul municipiului, Iaşi calea de rulare tramvai are o lungime de 77,748 km (cale simplă), din care 28,674 km modernizaţi, 3,629 km în curs de modernizare. Alţi 8,157 km se vor realiza în perioada următoare, iar restul de 37,288 km până în 2015.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*