A VIII-a ediție a Festivalului de Film Documentar DOC EST va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/10/2017

A VIII-a ediție a Festivalului de Film Documentar DOC EST, singurul festival de profil din Iași și din regiunea Moldovei, se va desfășura în perioada 22 – 26 noiembrie. Organizatorii festivalului își propun să aducă în prim-plan documentarul artistic printr-o selecție a celor mai recente filme românești, franceze, germane și englezești. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German Iași, Institutul Francez Iași, British Council Iași și municipalitatea ieșeană, cea din urmă asigurând un buget în valoare de 34.000 lei, reprezentând cheltuieli de organizare.

„Festivalul se dorește a fi o platformă de dezbatere care să ofere publicului posibilitatea de a cunoaște mai bine acest gen cinematografic, aducând în prim plan documentarul artistic, printr-o selecție a celor mai recente filme românești, franceze, germane și englezești. Scopul proiectului este de a crea un brand cultural al Iașului, clar definit și care să se distingă de alte evenimente-simbol de pe scena culturală din regiune. Anul acesta, după o pauză de trei ani, se dorește revitalizarea Festivalului de Film Documentar DOC EST, festival cu tradiție și să se pregătească o relansare spectaculoasă în luna noiembrie”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Consiliu Local.

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*