100 de ani. Iaşi capitala României. Ziua naţională

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/05/2017

Pentru prima dată, în 1917, Iaşul – capitală sărbătorea Ziua Naţională – 10 mai. Nu era însă prilej de fast şi ceremonii pompoase, ca în alţi ani. În schimb, Ziua Naţională avea să aducă revelaţia reînvierii armatei române, a reclădirii speranţei şi încrederii într-un entuziasm popular neîntâlnit de la începutul războiului. Cu toate acestea, situaţia ţării nu era încurajatoare, iar veştile de pe frontul aliaţilor prevesteau zile înnegurate.

Familia Regală sărbătorea Ziua naţională – 10 mai la Iaşi pentru prima oară. Ceremoniile de altădată din Bucureşti erau uitate, iar ţara trecea prin cele mai grele momente ale istoriei sale. Totuşi, manifestările erau foarte importante pentru moralul populaţiei. Dedicate exclusiv Armatei, sărbătoarea Zilei Naţionale trebuia să arate legătura trainică dintre Dinastie şi popor şi să insufle speranţa în renaşterea României.
O zi cu soare a întâmpinat sărbătoarea naţională. Pe platoul Aviaţiei, din zona Abator s-au adunat de dimineaţă trupele aflate în Iaşi din care se remarcau regimentele 4 şi 9 Vânători. Regele a decorat drapelele regimentelor, pe comandanţii lor şi pe soldaţii care s-au remarcat pe front. A fost organizat un exerciţiu de gimnastică, un recital de cântece ostăşeşti şi recitare de poeme.
Entuziasmul militarilor şi a populaţiei a depăşit aşteptările. Din mii de piepturi s-au ridicat urale salutând pe Rege şi toţi cei prezenţi au cântat imnurile patriotice.
După-amiază, sărbătoarea a continuat la Teatrul Naţional cu un festival special, la care îşi făceau debutul proiecţiile cinematografice cu filme realizate pe front. Urmau reprezentaţiile artistice. „Maestrul Nottara a pus tot talentul său la interpretarea poeziei „Zece Mai” de Grigore Ranetti, iar Mărioara Ventura cu aceiaşi pătrundere care electrizează toată sala recitp „10 Mai 1915” de Octavian Goga şi „Vitejilor noştri” de Mircea Rădulescu”, va consemna ziarul Opinia.

Situaţie îngrijorătoare

Sărbătoarea naţională a fost unul din puţinele momente dădătoare de speranţă şi încredere, iar populaţia Iaşului s-a bucurat să vadă trupele pregătite să întâmpine un nou an de război. Viitorul însă era dominat de incertitudine, iar veştile din străinătate erau îngrijorătoare. Pe de o parte, în ţară, lumea politică era agitată de dezbaterile parlamentare cu privire la cele două mari reforme – exproprierea marilor domenii şi votul universal. Tot mai tulburătoare erau mişcările socialiste inspirate şi sprijinite de revoluţionarii din Rusia, fostele trupe ţariste erau dificil de controlat şi se întindea curentul împotriva războiului. Situaţia internaţională era şi ea nefavorabilă. Marea ofensivă a aliaţilor noştri de pe frontul de vest, în care se punea speranţa slăbirii frontului românesc se pregătea de un eşec răsunător. Începută la finalul lui aprilie, ofensiva franceză şi engleză nu reuşise să străpungă decisiv apărarea germană, pierderile în oameni fiind impresionante.

Mişcarea, 13 mai 1917
Zece mai

Pe platoul ars de soare al corpului de aviaţie sub un cer senin ca speranţele şi încredera noastră, fără tribunele şi celelalte decoruri ce banalizau în alţi ani eroica amintire, s-a serbat această zi de două ori sfântă, prin amintirea actului măreţ săvârşit altă dată şi ca simbol al reînvierii prezente.
Pe acest câmp a venit M.S. Regele împreună cu întreaga Familie Regală în mijlocul eroilor, să răsplătească pe cei ce s-au distins şi să deie o nouă forţă inimilor ce în curând vor avea să treacă prin grele şi biruitoare încercări spre a goni pe cei ce ne pângăresc căminurile. (…)
La orele 10 începe serviciul divin oficiat de Arhireul Antim asistat de opt preoţi. (…) Apoi M.Sa trece în revistă trupele şi decorează cu Mihai Viteazu clasa III-a drapelele regimentelor 4 Vânători de sub comanda d-lui Colonel Gherculesczu şi 9 Vânători de sub comanda d-lui Colonel Rasoviceanu. (…)
Urmează defilarea trupelor începând cu şcoalele de Artilerie şi geniu în sunetele fanfarelor unite ale tuturor regimentelor Diviziei.
M.S. Regele a felicitat pe D-nul Colonel Rasoviceanu pentru modul cum au fost executate mai multe figuri de gimnastică suedeză de către soldaţii din reg 9 Vânători. (…)
Cercetaşul Niculescu, un copil de şapte ani, declamă „Furtuna” de Zaharia Bârsan cu atâta talent încât impresionează adânc întreg publicul şi este felicitat şi mângâiat de M.S. Regina.
Corurile tuturor regimentelor în unire cu fanfara intoneaz eroicul marş „La arme” şi produce atât entuziasm încât d-nul Morţun, preşedintele Camerei, îşi smulge ceasul de aur şi-l oferă în semn de amintire maestrului.
Serbarea sfârşeşte la orele 18 când pleacă Familia Regală în sunetele Imnului Regal şi urmată până departe de uralele acelor ce mâinecu acelaşi entuziasm îşi vor vărsa sângele pentru a săvârşi o operă senină ca ziua de azi şi ca sufletele lor.

 

Jurnalul Reginei Maria

Zece Mai! Ziua noastră naţională! Câte amintiri îmi readuce în minte! Anii lungi ai tinereţii, când, an după an, îmi pregăteam cele mai frumoase haine pentru ocazia aceasta, ca să fac o impresie cât mai frumoasă în faţa poporului. Mi-i amintesc pe unchiul şi mătuşa, pe toţi copiii mei la diferite vârste, îmbrăcaţi îngrijit şi nerăbdători. Chiar şi când erau foarte mici îi luam cu mine în ziua aceea să vadă parada. Doar micul Mircea n-a venit cu noi niciodată, ceilalţi merseseră cu noi la vârsta lui, dar numai Mircea al meu avea un temperament schimbător, nu puteai fi sigur că va sta cuminte, Mircea al meu era un băieţel zvăpăiat!
Băieţelul acela zvăpăiat nu mai e zvăpăiat, stă nemişcat şi tăcut în mormântul lui peste care nu mai pot să risipesc flori de 10 Mai! Ce face oare bietul nostru Bucureşti azi? Ce gânduri, ce nădejdi,
ce disperare îl încearcă? Care din noi se va mai întoarce acolo şi pe cine vom mai găsi la întoarcere ?
Ei bine, pentru noi 10 Mai a fost o zi emoţionantă. La zece am plecat cu cu automobilul pe pista de aviaţie; mai întâi am asistat la o slujbă religioasă, în mijlocul tuturor trupelor, apoi Nando a decorat câţiva ofiţeri şi soldaţi, apoi trupele au trecut în marş prin faţa noastră, iar după aceea soldaţii au dansat şi au făcut tot felul de reprezentaţii.

Rezultatul unor eforturi supraomeneşti!
Totul devenea înduioşător la gândul că cei mai mulţi dintre oamenii aceştia au fost în bătaia focului, că erau rămăşiţele armatei noastre, care la început a fost de două ori mai mare! Că, prin greutăţi de neînchipuit, prin lipsurile şi mizeria iernii trecute, ceea ce vedeam aici era un efort incredibil de reconstrucţie, în împrejurări cumplit de grele. Era deosebit de mişcător când ne gândeam la miile şi miile care sunt acum sub pământ, seceraţi de focuri de armă, boli şi mizerie. Îmi apare în faţa ochilor iarna trecută, ca un coşmar pe care mintea omenească de-abia dacă poate să-l cuprindă – vai! Doamne, dă să nu mai trăim o asemenea iarnă!
Înainte să plecăm de acolo am fost salutaţi cu ovaţii răsunătoare. Odată ce am urcat în automobil, stând în picioare, vedeam întregul câmp şi l-am convins pe Nando să-şi scoată chipiul şi să-l fluture către ei, cum fac şi ei când sunt cuprinşi de entuziasm. Stăteam alături de el şi făceam cu mâna – a urmat un tunet de urale. Toţi soldaţii au început să alerge către noi, aruncându-şi chipiele în aer, alţii şi le puseseră în vârful baionetelor şi fluturau armele, i-a copleşit un incredibil suflu de entuziasm; am plecat petrecuţi de uralele lor.
Stătuserăm acolo mai bine de trei ore! Dar vremea era minunată, însorită, cu cer albastru, însă nu prea caldă. (…)
După prânz m-am odihnit puţin, apoi am mers la teatru şi acolo a fost foarte cald, iar atmosfera a fost tare entuziastă – toţi foarte patrioţi, foarte loiali. Sala era plină de soldaţi şi ofiţeri care au cântat împreună Trăiască regele, în cor.
Ne bucurăm şi ne simţim impresionaţi când vedem ce popularitate imensă a căpătat Nando, în ciuda lipsei de victorii în război.

(Maria, regina României, Jurnal de război: 1916 – 1917, Ed. Humanitas, 2014, pag. 482 – 483)

SERIAL 100 de ani. Iaşi – capitala României

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*