Proiecte de 78 milioane de lei, depuse pentru finanțare prin PNDL

Publicat de Curierul de Iasi la data de 16/03/2017

La începutul acestei săptămâni municipalitatea ieșeană a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene un set de 32 de proiecte pentru a primi finanțare din partea Executivului.

Fondurile ar urma să fie alocate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), valoarea totală a proiectelor municipiului Iași fiind de aproape 78 milioane lei. Acestea vizează două domenii majore: educația și sănătatea, pe lista proiectelor figurând mai multe obiective de la unitățile de învățământ preuniversitar și spitalele din Iași. Toate aceste proiecte au făcut obiectul unor hotărâri de Consiliu Local care au fost dezbătute și votate în ședința extraordinară a legislativului ieșean din 6 martie.

Terenuri de sport pentru școli și licee

Cele mai multe din proiectele unităților de învățământ vizează amenajarea de terenuri de sport. Astfel, Colegiul Național are un proiect de 169.940 lei, Colegiul Național „Costache Negruzzi” de 390.040 lei, Colegiul Național „Mihai Eminescu” de 333.240 lei, Colegiul Național „Octav Băncilă” de 485.900 lei, Colegiul National „Garabet Ibrăileanu” de 400.270 lei, Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu” de 536.600 lei, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” de 400.270 lei, Liceul Tehnologic „Petru Poni” de 400.270 lei, Liceul Economic de Turism de 316.490 lei, Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu” de 347.890 lei, Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” de 196.020 lei, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun” de 383.890 lei, Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” de 316.490 lei, Şcoala Generală „Alecu Russo” de 442.590 lei, Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” de 337.670 lei, Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” de 400.270 lei și Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – Corp D de 317.990 lei.

De asemenea, Colegiul Național „Emil Racoviță” a propus un proiect de modernizare, împrejmuire, dotare corpuri clădire și terenuri sport și de demolare și reconstruire sală de sport (3.358.179 lei), Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” de dotare cu videoproiector, calculatoare și softuri (449.000 lei), Creșa nr. 1 „Universul Copiilor” de modernizare și extindere a corpului unității de învățământ, iar Creșa nr. 10 „Piticii Năzdrăvani” de modernizare a acesteia (1.874.864 lei).

Investiții la spitale

În ceea ce privește unitățile sanitare gestionate de Primărie, Spitalul Clinic de Recuperare a menționat necesitatea achiziției unei stații de preepurare ape uzate (10.007.581 lei), a unei stații și a unui server PACS (550.000 lei), a unui aparat roentgen digital (1.200.000 lei), a unui echipament de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM / RMN) (6.500.000 lei) și a unui sistem laser CO2 (600.000 lei).

Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” dorește reabilitare termică şi eficientizarea energetică a noii clădiri – C2 (5.264.831 lei), reabilitarea şi modernizarea Secţiei ATI și a Blocului Operator (15.662.590 lei), extinderea clădirii ambulatorului (20.103.090 lei), finanţarea dotării cu un aparat de litotritie extracorporală (1.500.000 lei), precum și finanțarea dotării cu un aparat de radiologie mobil (700.000 lei) și cu un aparat computer tomograf (1.400.000 lei), ultimele două pentru Laboratorul de Imagistică.

Întâlnire cu ministrul Dezvoltării la Iași

În cursul zilei de marți, 14 martie, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh a avut la sediul Prefecturii ieșene o întâlnire cu primarii din județul Iași pentru a le oferi o serie de precizări suplimentare despre liniile de finanțare incluse în PNDL. În cadrul întâlnirii, primarul Mihai Chirica a vorbit despre necesitatea dezvoltării echilibrate a regiunilor României și, în particular, despre investițiile în infrastructura regiunii de Nord – Est ca o condiție indispensabilă a creșterii economice a zonei.

„În cadrul întâlnirii cu ministrul Dezvoltării Regionale, doamna Sevil Shhaideh, am punctat, o dată în plus, faptul că municipiul Iași atrage investitori străini, cum este exemplul grupului german Preh, care astăzi (marți, 14 martie – n.r.) a deschis un punct de lucru în oraș și care își dorește să deschidă și o fabrică aici. Pentru ca acest fapt să devină realitate, compania are nevoie de eliminarea dezavantajelor în ceea ce privește infrastructura existentă. Capacitatea noastră trebuie să conveargă cu potențialul de dezvoltare a regiunii de Nord – Est, potențial care poate fi pus în valoare prin autostrada Iași – Târgu-Mureș. Nevoia acută de a dezvolta economia zonei pot spune că este la fel de arzătoare cum a fost proiectul Marii Uniri”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Comments

comments

Categoria: economie,eveniment





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*