[100 de ani] Zvon de pace

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/09/2017

Departe de bătăliile de pe front, Europa politică era zbuciumată de recenta propunere de pace a papei Benedict XV. În septembrie 1917, Kaiserul Wilhelm II-lea răspunde la propunerea de pace într-un mod ambiguu, dar se lansează timide negocieri pentru oprirea războiului. Pe de altă parte, după succesul german pe frontul rusesc, kaiserul vizitează frontul din România şi mormântul regelui Carol de la Curtea de Argeş

La începutul lunii septembrie 1917, trupele germane cuceresc relativ uşor Riga, al patrulea oraş ca mărime din Rusia. Frontul de la Nord de Moldova se dovedea un cumplit dezastru pentru aliaţi. Armata rusă, destrămată de tulburările interne şi tot mai indisciplinată, era incapabilă să reziste înaintării Puterilor Centrale. În Europa circula o glumă: „Cât se mai retrag azi ruşii? – Cât poate un infanterist german să mărşăluiască. Mai puţin ca ieri, au obosit şi ei”. Haosul generalizat din Rusia nu putea fi decât o veste îngrozitoare pentru România. În ţară se aşteptau cu înfrigurare veştile de la Petrograd şi Moscova, teama cea mai mare fiind ieşirea Rusiei din război, ceea ce ar fi lăsat Moldova complet izolată.

Discuţii de pace

În acest timp, papa Benedict XV-lea trimite tuturor conducătorilor ţărior beligerante o propunere de pace. Aceasta stipula deschiderea unor negocieri, retragerea din teritoriile ocupate şi discuţii cu privire la revendicările teritoriale ale fiecărei ţări. Guvernele europene primesc cu răceală propunerea însă fără a o refuza ferm. La jumătatea lunii septembrie, este publicat pe larg în toată presa europeană răspunsul kaiserului Wilhelm al II-lea. Fără a se pronunţa în măsuri practice, împăratul face o pledoarie pentru pacifism dorind să atragă atenţia că el nu a dorit niciodată războiul. Mesajul este aspru criticat de toate cancelariile aliaţilor, inclusiv de presa românească – kaiserul era duplicitar, vorbea de pace, dar ostaşilor săi le recomanda cruzime. Dincolo de agitaţia publică de suprafaţă, se deschideau legături diplomatice pentru o eventuală negociere de pace. Ministrul german de externe se întâlneşte cu reprezentanţi englezi, însă propunerile sunt respinse de aliaţi. Domina printre membrii Antantei părerea că Germania nu mai putea rezista mult. E adevărat, înaintau în Rusia, însă pe frontul de Vest tocmai se repurtase o victorie în bătălia de pe Ypres şi, speranţă explozivă, soseau trupele americane. În calculul politic era uitată România, aliatul izolat din Est.

Kaiserul în România

Cutremurătoare nelinişte avea să stârnească vizita kaiserului în România ocupată. După victoria de la Riga, Wilhelm II porneşte într-o vizită de învingător pe frontul de est. A salutat trupele care au cucerit oraşul de la Marea Baltică şi s-a îndreptat spre România. La Giurgiu s-a întâlnit cu regele Bulgariei pentru o scurtă discuţie, apoi – fier înroşit pentru români – a vizitat Curtea de Argeş, unde a depus coroane de flori la mormântul Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Kaiserul era capul familiei Hohenzolern şi, în această calitate, dorea să-şi arate aprecierea faţă de regele credincios originilor sale – Carol, spre deosebire de repudiatul Ferdinand, regele refugiat la Iaşi. Pe 22 septembrie kaiserul ajunge la Câmpina pentru a vedea bogatele câmpuri petrolifere şi apoi trece în revistă trupele germane de pe front – la Focşani. În propaganda germană, bătălia de la Mărăşeşti era trecută ca o victorie a lui Mackensen – reuşise să spargă frontul şi să ia zeci de mii de prizonieri. Binenţeles, trebuia acoperit eşecul repurtat în faţa trupelor româneşti.
Vizita kaiserului a umplut de revoltă presa ieşeană. Ziarele se întrec în a-l critica, condamnând ca blasfemie trecerea pe la mormântul fostului rege. Sunt amintite cruzimile teutonilor în teritoriul ocupat, dreapta decizie a lui Ferdinand de a merge cu Antanta şi să reasigure că victoria va fi de partea noastră. În realitate, vizita de învingător a Kaiserului a îndurerat mult populaţia, mai ales că viitorul, în ciuda victoriilor de la Mărăşeşti şi Oituz, se prefigura destul de sumbru. Mâhnise şi mai mult pe regele Ferdinand. Regina Maria menţionează în jurnalul său că „Nando” a fost foarte afectat la aflarea veştii şi zile întregi a stat înnegurat.

Acţiunea Română – 13 septembrie 1917

Călătoria Kaiserului

Presa germană anunţă cu trufie că Wilhelm al II-lea este în România şi că el s-a dus la Curtea de Argeş să îngenuncheze în faţa mormintelor mult regretaţilor suverani, Regele Carol şi Regina Elisabeta, unde a depus coroane.
Cu dezgust şi mâhnire am primit ştirea, la auzul căreia ştim bine au sângerat multe inimi răscolind durerea înăbuşită în cei mulţi rămaşi fără voe, vremelnic sub stăpânirea cumplitului duşman.
(…)
Acest act de pietate aparentă nu-i decât dovada îngânfării Kaizerului care a încercat încă o umilire pentru întemeietorul Statului român (…)
Dacă o parte bună din pământul nostru a fost cotropit, când armata noastră nu era încă pregătită să facă faţă tuturor mijloacelor infernale teutone, mai târziu ea a dat dovadă de vitejie, punându-se zăgaz la Siret hoardelor lui Mackensen. În durerea noastră, noi avem demnitatea aceluia care s-a luptat şi se luptă pentru drept şi ţară şi vitregia soartei nu ne-a ştirbit întru nimic credinţa într-un viitor mai bun, credinţa în victorie. (Idni)

Când dracul se face călugăr

Răspunzând la nota Papei, (…) el spune că de mult, de la suirea sa pe tron a nutrit sentimente şi intenţiuni pacifiste, reamintind un discurs ţinut în 1888 şi afirmând solemn că a luptat mereu „să nu cadă în ispită” – cu alte cuvine să evite în orice clip războiul detestat!
Când dracul se face călugăr, e mai pios decât călugărul.
(…)
În spatele luniei de foc, la o distanţă respectabilă de zona bătută de artilerie, el trece în revistă trupele şi le ţine cuvântări nu numai războinice, dar pline de ură la adresa „lumei ce s-a ridicat împotriva sa”.
S-a dus la Riga, unde şi-a preparat o intrare triumfală de liberator, a fost apoi pe frontul occidental, a revenit pe frontul român şi a vizitat scumpul nostru teritoriu ultragiat prin prezenţa hordiilor sale şi ale aliaţilor săi. Oricât ar vagabonda Kaiserul de colo-colo oricât ar da prilej la exhibiţiuni – de deznodămntul logic al sângeroasei aventuri nu va scăpa.
R. Seişanu

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*