[100 de ani] Unirea Basarabiei cu România

Publicat de Curierul de Iasi la data de 26/03/2018

Iaşul primea cu entuziasm, pe 27 martie 1918 vestea unirii românilor de peste Prut cu ţara mama. Sărbătoarea unirii cu Basarabia era prima rază de speranţă, după perioada întunecată, plină de lipsuri şi suferinţe a anilor precedenţi. Era primul pas pentru ca anul 1918, început dezastruos, să devină cel mai important al istoriei naţionale.

30 martie 1918.
Actul Unirii Basarabiei este adus la Iaşi de o delegaţie a Sfatului Ţării. După oficierea la Mitropolie a unui Te-Deum, o paradă militară era organizată de strada Ştefan cel Mare

România trecea prin clipe grele la începutul anului 1918. Armistiţiul semnat cu Puterile Centrale nu adusese liniştea, ci din contră, o atmosferă apăsătoare, plină de îngrijorare stăpânea întreaga ţară. Rusia bolşevică semna la Brest-Litovsk tratatul de pace cu Germania şi Austro-Ungaria lăsând România singură pe frontul de Est. Dorind să elimine complet frontul din Carpaţi, Puterile Centrale puneau ţara în faţa unui ultimatum – începerea tratativelor de pace sau armistiţiul este încheiat şi se reiau luptele. Fără sprijinul Rusiei, devenită neprietenă, şi al aliaţilor din vest, rezistenţa militară de lungă durată a românilor era de domeniul fanteziei. Singura cale, aprobată de conducerea ţării, era acceptarea negocierilor de pace, având ca scop tergiversarea cât mai îndelungată a semnării unui tratat.

La începutul lunii ianuarie, Guvernul condus de Brătianu îşi dă demisia, prim-ministru fiind desemnat generalul Averescu, omul considerat cel mai potrivit pentru a discuta cu reprezentanţii Germaniei şi Austro-Ungariei. Condiţiile păcii, impuse de Puterile Centrale erau umilitoare – cedarea Dobrogei către bulgari, pierderea defileurilor din Carpaţi către Austro-Ungaria şi condiţii economice dezastruoase. În schimb, se arătau de acord cu o eventuală unire a Basarabiei cu România. Averescu, în poziţia ingrată de negociator, nu a reuşit să îmblânzească pretenţiile inamicilor şi nici nu dorea să accepte astfel Basarabia, pentru a nu fi considerată compensaţie la pierderea Dobrogei. În situaţia dramatică de la începutul lunii martie, Regele hotărăşte schimbarea Guvernului şi chemarea în funcţia de prim-ministru a lui Alexandru Marghiloman, politician rămas la Bucureşti fiind un susţinător al Puterilor Centrale.

Basarabia pe drumul Unirii

Revoluţia din Rusia a destrămat Imperiul Ţarist, iar acapararea puterii de către bolşevici a stârnit un sângeros război civil. Basarabia, ca şi alte provincii, în baza principiului de autodeterminare a popoarelor, îşi declară autonomia la finalul anului 1917. La Chişinău se constituia Sfatul Ţării, care în ziua de 19 noiembrie/ 2 decembrie 1917 proclama Republica Democratică Moldovenească în cadrul Republicii Federative Ruse. Mai apoi, la 24 ianuarie 1918, zi special aleasă pentru  a aminti de unirea din 1859, noua republică îşi declară independenţa. Mişcarea pentru unire devenise din ce în ce mai puternică şi din pricina presiunilor bolşevicilor şi ucrainenilor. Fără o structură şi instituţii stabile, republica era cuprinsă de haos, iar Sfatul Ţării solicită ajutor militar din partea României. În ianuarie 1918, generalul Ernest Broşteanu în fruntea trupelor române intră în Chişinău, reinstaurează ordinea şi elimină grupările bolşevice. Conducerea de la Iaşi nu dorea însă ca unirea să fie percepută ca o ocupaţie militară şi s-a insisitat pe păstrarea independenţei Sfatului Ţării ca structură de conducere a republicii. Unirea trebuia să fie liber consimţită şi întradevăr, tot mai multe cercuri din Basarabia cereau unirea cu ţara mamă.

 

„(…)în vremurile întunecate pe care ne era dat să le trăim atunci la Iaşi, ziua în care Inculeţ şi Ciugureanu au venit cu Actul Unirii a fost o zi de nădejde şi de înălţare; Te-Deum-ul de la Mitropolie, în care am sărbătorit acest mare act istoric, va rămâne pururi întipărit în amintirea acelora ce au avut fericirea să ia parte la el. Interesant a fost şi banchetul de la Palat unde Inculeţ ridicând paharul pentru Rege, l-a botezat Regele ţăranilor şi unde Stere a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de mare ofiţer (…). După acest banchet, Familia Regală a ieşit pe balcon pentru a mulţumi mulţimii care o aclama pe stradă.

I.G. Duca – Memorii, vol. IV, p. 108

 

Ziua cea Mare

Românii de dincolo de Prut solicitau însă câteva condiţii şi păstrarea unei oarecare autonomii. Doreau să aibă alegeri separate pe baza votului universal şi menţinerea Sfatului Ţării. În România, amânarea unirii nu mai avea sens odată ce era clar că Puterile Centrale nu aveau să renunţe la pretenţia asupra Dobrogei. Socotind că suna ceasul marelui act al Unirii, conform înţelegerii, la 26 martie primul ministru român pleca cu trenul la Chişinău unde urma să aibă loc şedinţa Sfatului Ţării cu privire la unire. Se caza la hotelul London unde Constantin Stere – tribunul înfocat al Unirii – aducea ultimele ştiri: unioniştii erau majoritari, dar existau şi rezerve şi poziţii adverse. Seara, în casa boierului Vladimir Herţa, se organiza un dineu pentru delegaţii din România, la care a cântat şi George Enescu. A doua zi, în 27 martie / 9 aprilie 1918 urma votarea, la ora 4. În favoarea unirii, prim ministru Marghiloman ţinea un discurs „vibrant” deputaţilor şi apoi se retrăgea la Cercul Militar aşteptând rezultatul. Seara îl afla. Adunarea hotărâse ca votul să fie nominal şi deschis. Se obţinuseră 86 de voturi pentru, 3 contra şi 35 de abţineri, alţi 13 deputaţi fiind absenţi. Au urmat clipe de mare entuziasm, participanţii se îmbrăţişau şi se striga „Trăiască Unirea Basarabiei cu România!”. Vestea ajungea la rege care răspundea cu recunoştinţă părintească. La rândul său, emoţionat, Brătianu a mulţumit Sfatului Ţării pentru înfăptuirea realizată: „în aceste clipe îngrozitoare, din Chişinău au pătruns în casa noastră razele înviorătoare ale luminii”.

Sărbătoarea Unirii la Iaşi

 

30 martie 1918.Regele Ferdinand salută parada militară organizată pentru a sărbători Unirea Basarabiei. Sursa foto: Imperial War Museum

Delegaţia României, în frunte cu Marghiloman se întorcea la Iaşi cu o mare victorie. Oraşul se pregătea să întâmpine delegaţia Chişinăului condusă de Ion Inculeţ şi formată din personalităţi basarabene care aduceau regelui prima candelă de speranţă după doi ani de desnădejde. Actul Unirii sosea la Iaşi pe 30 martie/ 13 aprilie 1918 şi era aşteptat la Gară cu lacrimi în ochi de către autorităţile române. A urmat un Te- Deum la Mitropolie la care participa şi familia regală şi o defilare pe Ştefan cel Mare. O mare de oameni se adunaseră pentru a saluta reprezentanţii Basarabiei şi pentru a se bucura de revenirea între graniţele ţării a provinciei pierdute în 1812. La Palatul Regal – astăzi Muzeul Unirii – avea loc un prânz voios, unde suveranul toasta şi Inculeţ răspundea numindu-l Christianski Karoli (Regele ţăranilor).

 

Horă pe Lăpuşneanu

Sărbătoare era şi în stradă. În Piaţa Unirii se întindeau horele, iar în faţa balconului în care au ieşit delegaţii basarabeni cu regele, grupuri de târgoveţi entuziasmaţi ovaţionau musafirii chemându-i să se prindă la Hora Înfrăţirii întinsă pe strada Lăpuşneanu. Descriind momentul regina nota: „unul dintre musafiri nu s-a mulţumit numai cu îngăduinţa de a ţine o cuvântare de pe balconul unde ne aflam, dar a stăruit să ia pe fiicele şi fii noştri să joace hora cu poporul adunat în stradă. Nando (apelativ pentru Regele Ferdinand, n.r.) nu se împotrivi şi fiicele noastre se pomeniră deodată centrul unor zgomotoase şi însufleţite aclamaţii şi jucară dansul naţional în vestita stradă Lăpuşneanu, împreună cu nişte basarabeni necunoscuţi, însă plini de entuziasm”.

 

 

Comments

comments