[100 de ani] Reforme pentru România de mâine

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/06/2017

În iunie 1917, Parlamentul României aproba, la Iaşi, cel mai important proiect legislativ din activitatea sa în timpul primului război mondial. Camera Deputaţilor şi Senatul stabileau reforma constituţională care permitea împroprietărirea ţăranilor şi votul universal.

 

Întreaga clasă politică se afla în mare fierbere la începutul verii 1917 când începeau dezbaterile pentru reformele anunţate – pământ pentru soldaţii ţărani şi votul obştesc. Reformele erau deziderate mai vechi, dinainte de război, dar abia în situaţia României sfâşiate, redusă la Moldova, modificarea Constituţiei a devenit urgentă. Pe de o parte, pe front, ţara se baza pe forţa ţăranilor şi era necesar pentru moralul trupelor ca Parlamentul şi conducerea ţării să dea semnalul că au pentru ce lupta – pământ. Pe de altă parte, mişcarea revoluţionară din Rusia adusese şi în România ideile unor mari prefaceri sociale. Deschiderea clasei conducătoare către reforme democratice era astfel un bun mijloc de a stinge avântul revoluţionarilor inspiraţi de sovietele ruseşti şi care doreau chiar detronarea Regelui.

Reforme necesare

În România începutului de secol XX, aproape 80 la sută din populaţie trăia la sate şi se ocupa cu agricultura. În schimb foarte puţini ţărani erau proprietari de pământ, majoritatea lucrând pe domeniile marilor proprietari funciari. Răscoala din 1907 demonstrase că situaţia trebuia schimbată, însă cercurile politice se pierdeau în nesfârşite negocieri. Primul război mondial transformă ţăranii în ostaşi şi ţara se bazează pe forţa lor în tranşee. În decembrie 1916, în situaţia României în pragul dezastrului, în Parlament, regele Ferdinand promite ostaşilor pământ. După câteva luni, în martie, suveranul, în faţa soldaţilor de această dată, spune că au pentru ce lupta: vor primi pământ şi dreptul de a vota.

Negocieri în Parlament

Reforma agrară intră în negocieri în luna aprilie, tema centrală fiind cât şi cum se va expropria din domeniile marilor proprietari. Dacă liberalii erau dispuşi la o măsură drastică, unii conservatori doreau să limiteze suprafeţele ce urmau a intra în proprietatea ţăranilor. Situaţia se complică în Parlament unde apare un nou partid – Partidul Muncii, constituit din liberali care au îmbrăţişat ideile revoluţiei ruseşti. Dacă o parte a conservatorilor – mari proprietari de pământ doreau limitarea exproprierilor, cei din Partidul Muncii doreau reforme radicale şi maximale. Pentru că nu aveau suficientă susţinere pentru amendamentele lor, aceştia din urmă au votat împotriva reformei constituţionale considerată insuficientă. Marii jucători din Parlament, liberalii şi conservatorii căzuseră însă de acord – reforma era necesară pentru a strânge legăturile între clasa conducătoare şi populaţie, era semnul unei unităţi care promitea rezistenţa ţării. Pe 14 iunie 1917 Camera Deputaţilor vota covârşitor pentru reforma constituţională, pentru ca, mai apoi, pe 20 iunie, Senatul să confirme importantele prefaceri sociale.
Deşi aprobată şi primită cu entuziasm, reforma agrară a rămas la stadiul negocierilor pe tot parcursul războiului. Abia în 1921 începe aplicarea împroprietăririi ţăranilor şi aceasta fiind făcută gradual. În România Mare au fost expropriate până în 1937 aproximativ 5,8 milioane de hectare de pământ. Votul universal, pentru bărbaţii de peste 21 de ani, a intrat în aplicare la alegerile din 1919.

În memoriile sale, I.G. Duca, ministrul Instrucţiunii la acea vreme şi unul din principalii negociatori liberali pentru reforme, laudă atitudinea conservatorilor:
„Cei mai mari proprietari din Cameră au dat adeziunea lor, punând interesele superioare ale statului şi ale neamului mai presus de legitimile lor interese personale.
Am mai spus-o, dar ţin să o repet, nu cred să existe în istorie multe exemple de un aşa înalt simţ al datoriei la o clasă întreagă şi va rămâne pururea o cinste nepieritoare pentru clasele diriguitoare ale României Mici, pentru acea aşa-zisă şi atât de hulită oligarhie, care a ştiut la un moment hotărâtor al dezvoltării noastre sociale şi naţionale să consimtă de bună voie la sacrificiile necesare, pentru a da ţării întregite pacea socială şi pentru a-i asigura puternice temelii de dezvoltare viitoare”.
(I.G. Duca – Amintiri politice, vol 2, pag.202)

 

Discursurile momentului

Evenimentul 12 iunie

Barbu Delavrancea

„(…)Consider reforma agrară şi cea electorală ca cea mai arzătoare chestie naţională.
Acei care mor apărând România nu trebuie să aibă, din atâtea bunătăţi, doar aerul pe care îl respiră. Noi, prin aceste reforme nu facem decât să dereticăm casa în care vom primi pe fraţii noştri după atâtea veacuri de suferinţă(…)”.

Nicolae Iorga

„(…)Noi nu trebuie să dăm pământ şi libertăţi ca un dar ci ca un omagiu dreptului celor care sângerează apărând această ţară. Cu cât vom discuta mai mult cu atât ne vom înţelege mai puţin şi cu atât vom dovedi mai mult că nu suntem demni să facem aceste reforme”.

Mihai Cantacuzino, (lider al conservatorilor, mare proprietar)

„Un popor cu asemenea însuşiri vitejeşti ca cel al nostru nu merită să creadă că este nedreptăţit. De aceea toţi cei care vor fi siliţi să facă jertfe (marii proprietari, n.r.) le vor face uşor pentru că se vor gândi că nici o jertfă nu este mai mare ca jertfe celor mulţi.
Opera de azi este o operă de întărire a Românieide mâine şi o operă de înfrăţire naţională de aceea trebuie să înlăturăm din această discuţie orice spirit care ne-ar putea dezbina”.

Take Ionescu, (preşedintele Partidului Conservator)

„Multe din cele spuse la această adunare nu le-am auzit din cauza zgomotului aripelor îngerului morţii.
(…) Generaţia aceasta a făcut două opere mari şi eroice. Prima când a declarat războiul, a doua când a făptuit această mare revoluţie socială. Istoria va uita numele nostru, dar se va şti că în acest colţ al ţării unde am suferit şi am sperat ne-am sacrificat singuri pentru generaţiile viitoare”.

I.C. Brătianu
discurs în Camera Deputaţilor (12 iunie)

“Reformele sunt şi o operă de dreptate şi de solidaritate facută cu concursul şi din iniţiativa claselor diriguitoare şi e bine ca şi sub acest aspect activitatea noastră naţională să fie o operă de unire. (…)
Solidaritatea din tranşee şi din suferinţe arată că este un popor întreg care luptă şi că toţi sunt fraţi înaintea vrăjmaşilor. De aceea nu e bine să punem clasă contra clasă sau român contra român.
În situaţiunea actuală se vede că duşmanii nu sunt în această ţară ci în afară. Eu nu sunt în luptă cu adversarii de aici, cu toţi suntem în luptă cu duşmanul din afară.(…)
Trebuie să arătăm ostaşilor noştri, amicilor de peste hotare şi vrăjmaşului din faţa noastră că suntem hotărâţi să câştigăm victoria cu orice preţ”.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*