[100 de ani] Îngrijorare

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/09/2017

În luna septembrie 1917 devenea tot mai clară destrămarea frontului rusesc, iar haosul care domnea la Petrograd era de rău augur pentru
România, ce rămânea fără sprijinul celui mai important aliat. Pe de altă parte, evenimentul lunii este venirea la Iaşi a Misiunii Americane de
Cruce Roşie. Medicii şi asistentele de peste ocean, conduşi de colonelul Anderson au deschis spitale şi cantine pentru nevoiaşi, având o importantă
activitate umanitară.

Evenimentele din Rusia

După luptele de la Mărăşeşti şi Oituz, unde armata română reuşise să înfrângă asaltul german, situaţia intra într-o aparentă acalmie. Victoriile repurtate pe front au entuziasmat populaţia, dar bucuria nu a durat mult. Nori negri se adunau la Est, marele aliat de peste Prut fiind cuprins de un haos generalizat. Trupele ruseşti de pe frontul românesc nu mai erau un sprijin real, ba chiar din contră – din sânul taberelor militare se isca pericolul propagandei bolşevice. În Rusia, neînţelegerile din Guvernul Provizoriu făceau tot mai improbabilă revenirea ordinii printre soldaţi, stabilitatea şi continuitatea sprijinirii României. Kerenski, care îşi asumase conducerea Guvernului Provizoriu de la Petrograd intrase în conflict deschis cu generalul Korniloff, rezultatul fiind lupte de stradă între adepţii celor două părţi. . Situaţia se agrava prin revenirea lui Lenin din Finlanda şi tot mai accentuata influenţă a sovietelor.

 

Generalul Korniloff, şeful statului major rus, la Moscova. La conferinta organizată aici a intrat în conflict cu Kerenski, primul ministru al Guvernului Provizoriu. În luna septembrie a încercat o lovitura de stat prin ocuparea Petrogradului. Kerenski, cu ajutorul bolşevicilor respinge atacul. 

Oraşul

În acest timp, Iaşul trăia o zbuciumată viaţă cotidiană. La aproape un an de când ajunsese capitală de război, oraşul avea infrastructura stradală aproape distrusă, alimentarea cu apă era precară, mormane de gunoaie, neridicate cu lunile, zăceau pe străzi. Populaţia, puţin mai rărită de evacuările în Rusia, trăia cu grija aprovizionării alimentare, orice produs fiind achiziţionat la cozi interminabile. Situaţia devenea îngrijorătoare şi cu o revenire a epidemiilor. În luna septembrie, ziarele anunţau o creştere alarmantă a cazurilor de tifos şi de febră tifoidă, comandantul sanitar al oraşului, dr Flor încercând din răsputeri să limiteze extinderea. Problemele proveneau mai ales din nerezolvarea problemei aprovizionării şi a rechiziţionărilor armatei. Primăria nu deţinea destule căruţe pentru salubritatea oraşului şi proprietarii erau rugaţi să ardă gunoaiele, tot din cauza transportului nu se puteau evacua latrinele. Mai mult, lipsea apa, debitul de la Timişeşti fiind neîndestulător, oamenii apelau la fântâni şi la cişmelele cu apă de la Ciric, nepotabilă.

 

Misiunea Americană

 

Palatul Roznovanu a găzduit Crucea Roşie Americană

La începutul lunii septembrie 1917 soseşte la Iaşi Misiunea Americană de Cruce Roşie. Primită cu entuziasm de oficialităţi şi de populaţie, corpul de medici şi asistente participă la diverse festivităţi organizate în cinstea lor. În scurt timp se instalează pentru activitatea medicală şi de asistenţă. Misiunea Americană este găzduită la Palatul Roznovanu, prin eliberarea spaţiului de către Tribunal şi Curtea de Apel.

Colonelul Henry Watkins Anderson (1870-1954) a fost comandatul misiunii American Red Cross în România, în 1917-1918. Anderson era lider al Partidului Republican din Virginia, iar în 1921, el a candidat la postul de guvernator al acelui stat. A fost un fervent susținător al Crucii Roșii Americane, iar în primul război mondial a fost numit comisar al Crucii Roșii americane pentru Balcani. În această calitate el a fost șeful misiunii medicale americane în România.

Din conducerea misiunii efectuate de Crucea Roșie Americană la Iași mai făceau parte Arthur Graham Glasgow, adjunctul lui Anderson, Francis W. Peabody, Bernard Flexber, H. Gideon Wells, Roger Griswold Perkins, Robert C. Bryan și C. T. Williams. Misiunea americană a susținut un spital civil în Iași și un spital militar în orașul Roman. „Membrii unității americane de Cruce Roșie erau doctori, ingineri, dar și experți în economie, sociologie, igienă și probleme sanitare, asistența lor fiind pentru români indispensabilă. Voluntarii americani din cadrul YMCA (The Yong Men’s Christian Association) au prestat un serviciu excelent, întemeind cantine în spatele frontului, în vederea aprovizionării soldaților cu ceai și alte lucruri aducătoare de alinare și oarecare confort. Misiunea Americană a rămas în România până la 9 martie 1918, când a trebuit să plece, împreună cu toate misiunile aliaților.

Colonelul Anderson şi Regina Maria în vizită la una din cantinele Crucii Roşii Americane


I.G. Duca, fruntaş liberal şi ministru în guvernul Brătianu a lăsat în aminitirile sale o cronică revelatoare a atmosferei perioadei începutului de toamnă 1917.

 

„Cu cât trecea vremea, cu atât destrămarea frontului rusesc devenea mai evidentă. Serbaceff (comandantul trupelor ruseşti din România, n.r.) nu ne ascundea că autoritatea sa scădea mereu şi că ajunsese să fie iluzorie, de altfel informaţiile pe care Marele nostru Cartier le obţinea de la diferitele unităţi erau de asemenea din cele mai pesimiste. Soldaţii ruşi plecau de pe front, se întorceau acasă în fundul Rusiei, se întorceau sau nu se întorceau după cum le convenea. Nimeni nu le cerea socoteală şi, cei ce ar fi putut să le ceară socoteală nu o făceau, fiindcă îşi dădeau seama că nu li se mai ascultau ordinele.

Era destul să stai 24 de ore în gara Iaşi şi rămâneai înspăimântat de ceea ce vedeai perindându-se în faţa ochilor, căci aveai oglinda credincioasă a stării de pe front. Pe de altă parte ştirile din interiorul Rusiei erau tot atât de îngrijorătoare, cei ce fuseseră acolo câteva luni înainte erau izbiţi de progresele procesului de destrămare.

Kerenski convocase în marele teatru din Moscova o adunare a reprezentanţilor tuturor partidelor şi tuturor categoriilor sociale din Rusia, la care trebuia să participe şi Generalul Korniloff, comandantul suprem al oştilor ruseşti. S’a crezut la un moment dat că din această întrunire va ieşi o îmbunătăţire a situaţiei, că se vor lua hotărîri importante atât în ceea ce priveşte armata, cât şi în ceea ce priveşte reorganizarea internă, în sfârşit că se va simţi acea acţiune de guvern, acea energie după care se suspina în zadar de atâtea luni. Iluzia a fost încă de scurtă durată. (…)

Dar dacă nouă ne era oarecum îngăduit să aşteptăm desfăşurarea evenimentelor cu un fatalism senin şi plin de cele mai strălucitoare speranţe, lui Brătianu nu îi era permis să stea într’o inacţiune resemnată. Ca şef al guvernului, ca om direct răspunzător de soarta ţării, el trebuia, examinând diferitele eventualităţi posibile, să cerceteze care ar fi atitudinea pe care trebuie să o adoptăm, după fiecare caz în parte. Şi pe la mijlocul lui Septembrie, deşi nu voia să ne spună nimic pentru a nu ne descuraja, deşi arăta un optimism care de mult dispăruse din sufletul său, am simţit că dânsul nu mai are decât o preocupare, una singură, să găsească soluţia cea mai corespunzătoare intereselor ţării faţă de evidenta şi apropiata prăbuşire e frontului rusesc. Ceea ce înlesnea meditaţiunilor lui a fost că la această epocă s-a îmbolnăvit şi că indispoziţia sa l-a condamnat să stea vreo două – trei săptămâni în casă şi la pat. Parcă îl revăd în odaia lui de culcare din casele Levin din strada Romană, surâzător în aparenţă, dar adânc frământat sufleteşte şi mai tăcut, mai impenetrabil decât oricând.

(…)

Misiunea americană se compunea din vreo 39 de persoane, medici, chirurgi, intelectuali, oameni de afaceri. Era trimisă de Crucea Roşie Americană având însărcinarea să ajute Crucea noastră Roşie cu alimente şi material sanitar. Prin aceasta noua noastră aliată, marea Republică Americană, voia să ne arate simpatia sa faţă de toate suferinţele pe care le îndurasem şi să manifeste în chip tangibil solidaritatea ei cu noi. Şi de fapt ne-au adus la Iaşi ca şi în toată Moldova un preţios ajutor prin medici, cantine şi materialul lor, totul fiind organizat cu acea perfecţie caracteristică Americanilor.

În capul misiunii era un anume Colonel Anderson, un American înalt, spătos, naiv şi bun, care din primul moment ne-a arătat o simpatie caldă şi înţelegătoare. Printre cei din jurul său cel mai interesant era însă un evreu din Chicago care tăcea, dar ai cărui ochi pătrunzători observau totul din dosul ochelarilor săi încercuiţi cu negru. El se numea Flexner şi, dacă nu mă înşel, ocupa o situaţie înaltă într’unul din aşezămintele culturale datorite fabuloasei generozităţi a lui John D. Rockfeller. Brătianu m’a însărcinat să mă ocup anume de acest Domn Flexner cu care am avut numeroase conversaţii foarte interesante, între altele privitor şi la chestiunea evreiască, preţuind astfel tactul său desăvârşit, precum şi subtilitatea semită a lucidei lui inteligenţe. îmi pare rău că investigaţiuni ulterioare nu mi-au permis să mai dau de urma lui.

Bineînţeles cât timp misiunea americană a fost Ia Iaşi ne-am căznit să o primim cât puteam mai bine”.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*