[100 de ani] Iaşi – Capitala României. Presa cenzurată

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/04/2017

În anii capitalei de război, la Iaşi apăreau numeroase ziare, supravegheate cu grijă de cenzură. Alături de autohtonele „Evenimentul”, „Opinia”, „Mişcarea” şi „L’Independance Roumaine” venise de la Bucureşti „Neamul Românesc” a lui Nicolae Iorga, se înfiinţase „România”, publicaţie a Marelui Cartier General şi alte câteva ziare cu apariţie efemeră.

Presa este o oglindă a evenimentelor şi a vieţii cotidiene în care se regăseşte clar imaginea unei anumite perioade. În condiţiile primului război mondial, această oglindă a fost filtrată de vălul cenzurii. În toate ţările beligerante se impusese controlul ziarelor şi cenzura – presa lăuda propriile armate, demonizau adversarii şi făceau propagandă „adevărului” şi „justeţii” propriilor acţiuni militare.
Dacă în anii neutralităţii, presa din România era împărţită în tabere ce favorizau fie o politică antantistă, fie una filogermană, după 1916, presa este unanimă în sprijinul idealului naţional şi efortului de război. Intră în scenă şi cenzura, organizată de ministerul instrucţiunii care are grijă ca nicio veste care ar putea afecta moralul trupelor şi al populaţiei să nu apară în coloanelor ziarelor. Sunt tratate fugar sau chiar lipsesc ştirile cu înfrângerile de pe front, catastrofa de la Ciurea, dezastrul din spitale şi cumplita epidemie de tifos.
În mâna guvernului liberal, cenzura avea grijă să nu apară nici critici la adresa miniştrilor, sau a acţiunilor conducerii. În mare parte, ziariştii practicau o autocenzură, pentru a evita coloanele albe lăsate de cenzori după tăierea textelor. În Iaşi apăreau Evenimentul şi Opinia de influenţă conservatoare. După ce, în decembrie 1916, se formează un guvern în care intră şi conservatorii, opoziţia nu mai există. Cel mai cenzurat ziar rămâne Opinia, publicaţia care strecoară cele mai multe critici. „Mişcarea”, ziar al liberalilor este intact, textele fiind aprobate şi chiar dictate de fruntaşii guvernului. „Neamul Românesc” nici nu trecea pe la cenzură pentru a nu-l supăra pe Iorga. Ziarul Cartierului General – România, cu redacţia pe Lăpuşneanu şi care îl avea la conducere pe Mihail Sadoveanu era cel mai optimist fiind şi special dedicat trupelor de pe front.

 

Coloane monotone

După război, în 1921, Mihail Sadoveanu descrie lumea Iaşului în cumpliţii ani ai României ciuntite. În romanul “Strada Lăpuşneanu” menţionează şi nemulţumirea faţă de cenzură pe care, ca ziarist, a simţit-o în acei ani. Filtrarea cenzurii impunea o imagine mult mai luminoasă a vieţii din marele război decât realitatea sumbră a Iaşului acelor timpuri. Mihail Sadoveanu a lucrat la ziarul Marelui Cartier General – “România”.

„(…)puneau la cale gazeta de a doua zi. Inventau cîte-o lovitură de senzaţie, ori un mărunt şiretlic la adresa cenzurii. Plopeanu se arăta foarte meşter în lupta aceasta cu ochiul nemilostiv şi bănuitor al cenzorilor, îşi îmbrăca pasagiile primejdioase într-o dantelă de fineţi şi subînţelesuri, şi le dădea drumul ca unor mici fiinţi cochete, care au destulă viclenie ca să se apere singure. Deşi cenzura trebuia să fie numai o armă de război, cum era firesc, încerca să-şi întindă negrele ei tentacule asupra tuturor manifestărilor de viaţă, apărînd şi ceea ce se chema ordinea, demnitatea statului ş-a naţiunii, şi alte ciudate lucruri îmbrăcate în cuvinte nedumerite. Tot ce ieşea în presă asupra acelor zile nesigure şi triste, morţii nevinovaţi, crîncenele nedreptăţi, jaful, specula neînfrînată a acelora pe care Adrian îi numea «hienele războiului», totul trebuia puternic supraveghiat, pentru a nu descoperi fără minte şi fără măsură, atît prietinilor cît şi duşmanilor, rănile acestei zbuciumate generaţii. În general gazetele înţelegeau să se acomodeze împrejurărilor, şi tipăreau coloane monotone, pline de aceleaşi şi aceleaşi locuri comune, cu ştirile telegrafice ale lumii, îngrijit scurtate de mai înainte de aceeaşi cenzură.”

Ziarele războiului

I.G. Duca, în timpul primului război mondial – Ministrul Instrucţiunii, coordona sistemul de cenzură şi avea strânse relaţii cu presa. În amintirile sale a lăsat un edificator tablou al presei ieşene din acea perioadă.

„(…) Iorga avea „Neamul Românesc”, care se trimitea pe front, nu îl supuneam cenzurii preventive, căci l-ar fi supărat inutil. Fiind în vederile noastre, eram la adăpostul oricăror surprinderi neplăcute, aceasta îmi impunea doar sarcina să văd foarte des pe Iorga, ceea ce făceam cu o conştiinciozitate admirabilă şi cu o răbdare îngerească. În toate zilele meseria nu era neplăcută, omul era însă schimbăcios, influenţabil, de o nervozitate bolnăvicioasă, trebuia prin urmare manevrat cu o diplomaţie, cu o subtilitate de spirit, cu o varietate de procedee, care mi-au ascuţit facultăţile şi mi-au fost de un netăgăduit folos în cariera mea politică. Recunoştinţa mea depăşeşte, în această privinţă, cu mult toate necazurile ce le-am îndurat doi ani de-a rândul.
După aceea era „Evenimentul”, acesta fiind ziarul colegului nostru Greceanu, era scris de asemenea în vederile noastre şi nu mă pot plânge, cât a durat colaborarea cu Take Ionescu şi prietenii săi, nu am avut nici o neplăcere din partea lor.
„Opinia” lui Bădărău ar fi fost dispusă să ne creeze dificultăţi, sentimentele intime ale celor ce o conduceau fiind germanofile, dar de când se descoperiseră faimoasele liste ale lui Gunther, de când se ştia că Bădărău figura pe ele cu respectabila sumă de 500.000 lei, de când Take Ionescu refuzase să-i mai întindă mâna, Bădărău nu mai îndrăznea să ridice glasul. Gazeta lui era cu desăvârşire informativă şi anodină, iar el într’o trăsurică sărăcăcioasă alerga de la o vie la alta, evita să se arate în parlament, se mărginea să facă afaceri cu intendenţa, în special cu cea rusească.
(…)
Noi, partidul liberal, aveam două ziare, „Mişcarea” şi „L’Independance Roumaine”. „Mişcarea” era ziarul organizaţiei noastre din Iaşi, o conducea Nicu Maxim, o minte limpede şi un spirit ponderat. Câţiva ziarişti refugiaţi de la „Viitorul”, ca Hasnaş, Compoteca, Tăuşanu au venit să-i completeze şi să-i întărească redacţia. „L’Independance Roumaine” a trebuit să fie reorganizată în întregime, am încredinţat această sarcină amicului Drăghicescu, care a îndeplinit-o cu multă râvnă şi cu mult devotament.
Mai târziu au apărut încă două ziare, unul numit „Acţiunea” al unui anume Nicolau, fratele ziaristului din Bucureşti cu acelaşi nume, şi altul „România”, acesta din urmă fiind ziarul oficial al Marelui Cartier, ziar de front, care se vindea însă mult şi la laşi. Iniţiativa înfiinţării lui o luase Generalul Prezan cu Principele Carol şi era continuarea planului meu din primele zile ale declarării războiului. Ideea era dealtminterea nu numai bună, dar şi logică, Moldova era plină de scriitori băştinaşi şi refugiaţi, ce întrebuinţare mai bună li se putea da decât punându-i pe toţi să scrie pentru a susţine moralul soldaţilor şi al populaţiei civile. Mulţi din acei aflători pe la diferite regimente au fost astfel aduşi la Iaşi şi mobilizaţi la redacţia „României”, unde se constitui un comitet de redacţie compus din Delavrancea, Minulescu, Corneliu Moldovan, P. Locusteanu, Goga, George Ranetti, Mihail Sadoveanu şi Gongopol, Director fiind Sadoveanu.”
I.G. Duca, Amintiri politice, vol II.

Presa şi cenzura

Opinia, 19 martie 1917

Opinia, 19 martie 1917

„(…)Trăim într-un timp când se scrie mult. Se scrie la ziare, se scriu broşuri, cărţi, aşă că nu va fi nevoie pentru viitori să recurgă la arheologie (…)
Se scrie mult astăzi. Dar ce?
Cenzura e aici pentru a nu lăsa să se strecoare o iotă din ceia ce se crede că ar compromite nu numai apărarea naţională, ci a nu lăsa să se ştirbească ceva din autoritatea oamenilor publici.
Scriem deci toţi cam la fel, unii negreşit având un stil frumos literat, înflorit, alţii mai modeşti, dar scriem.
Apărătorii, marii apărători ai cenzurei, ar voi ca de dânsa să nu scape nici inocentele scrisori prin care soţul de pe front trimite sărutări soţiei sale.
Şi atunci ne gândim la truda istoricului viitor care va voi să ştie ceva despre cum au decurs lucrurile în vremea marelui război ?! (…)

Armata va avea, credem noi, notele ei secrete, care după război nu vor mai fi secrete. Diplomaţia va avea pe ale ei. Dar viaţa civilă, viaţa de toată ziua? Vor fi luând unii nişte note mai intime.
În cât priveşte însă manifestaţia pe faţă prin ziare şi alte tipărituri, greu dacă nu imposibil. Cenzura le-a nivelat.
Sperăm însă că războiul nu va ţine mult, şi când domnia cenzurii se va fi isprăvit, noi cei rămaşi ne vom aduce aminte de evenimente şi vom spune atunci ceea ce nu se poate astăzi.
Nu ne legăm de cenzori, pentru care avem toată stima. Dar cenzura bat-o s-o bată !”

Serial Iaşi – Capitala României

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*