100 de ani. Iaşi – capitala României. Oraşul supraaglomerat

Publicat de Curierul de Iasi la data de 25/11/2016

 

titlu-2Iaşul devenise supraaglomerat în luna noiembrie 1916. Refugiaţi din toate colţurile ţării căutau aici adăpost şi condiţii minime de trai.
Autorităţile locale nu mai făceau faţă nenumăratelor cereri ale populaţiei, oraşul nefiind pregătit pentru cei aproape 400 de mii de locuitori cât număra când ţara însemna doar Moldova.

 

Primarul oraşului, Georgel Mârzescu, şi întreg aparatul administrativ, depunea eforturi supraomeneşti pentru a rezolva situaţia, recurgând la rugăminţi adresate proprietarilor de case, dar şi la rechiziţii, construind barăci, amenajând grajduri şi magazii, pentru a nu-i lăsa pe oameni sub cerul liber. Se închiria orice putea să fie locuit şi la preţuri astronomice. Aprovizionarea era însă marea problemă. Trenurile, principala cale de a aduce la Iaşi bunurile atât de necesare, erau rezervate pentru nevoile frontului. Peste toate, sosise vremea rece, iar în Iaşi se găseau greu lemne sau păcură. Lipseau şi zahărul, uleiul, făina. Cu toate încercările administraţiei de a stabili centre de distribuţie pe bază de bonuri, preţuri maximale pentru produse şi controale în pieţe, nu se putea ţine sub control specula. Cei care vedeau în război o afacere au început să câştige fabulos: proprietarii închiriau camere la suprapreţ, brutarii vindeau pâinea cu lipsă la cântar, birturile ofereau mâncare cu ingrediente dubioase, vânzătorii ambulanţi opreau ţăranii care veneau în pieţele ieşene speriindu-i că le vor fi rechiziţionate marfa, căruţa şi caii. Asta pentru a lua ei toată marfa şi a o vinde cu preţuri astronomice în oraş.

Igienă precară
Aglomeraţia şi lipsurile aduseseră Iaşul într-o stare de cumplită mizerie. Canalizarea nu făcea faţă, gunoaiele se adunau mormane, iar săpunul devenise o raritate. Doctorul şef al oraşului I. Flor începuse o amplă campanie în presă de a înştiinţa populaţia cu privire la măsurile  necesare pentru a preîntâmpina apariţia unor epidemii. Se distribuia var pentru dezinfecţie, se făceau controale la distribuitorii de apă, etc. Din luna noiembrie, în cinci centre zonale, populaţia era vaccinată împotriva holerei şi erau instituite secţii speciale pentru contagioşi în spitale. Nu au fost însă oprite îmbolnăvirile, tot mai multe cazuri fiind semnalate în mahalale Iaşului.

poezie-1916

Viaţa scumpă
Medicul miliar Vasile Bianu sosea la Iaşi de pe front şi rămânea consternat de schimbarea oraşului. Avea să noteze în memoriile sale:
„Aspectul acestui frumos şi liniştit oraş, vechia capitală a Moldovei, era cu totul schimbat. Pe toate stradele circula atâta lume încât abia te puteai mişca. Populaţiunea oraşului dela 70.000 a ajuns 380.000 după ultima numărătoare, aproape de două ori cât populaţiunea normală a Bucureştilor. Pe lângă guvernul ţării şi toate autorităţile înalte de Stat din Bucureşti, instalate aici, mai era o lume întreagă de refugiaţi din Muntenia. Afară de români, era multă armată rusească, ofiţeri şi soldaţi, cari erau în continuă mişcare. În faţa Otelului Traian, pe Piaţa Unirii, în jurul falnicului monument al marelui domnitor român Cuza – Vodă,am văzut un grup numeros de ofiţeri francezi, ale căror variate uniforme, amestecate cu uniformele ruseşti şi româneşti, precum şi îmbrăcămintea tot aşa de variată a celor ce nu făceau parte din elementele armatei, dădeau acestei pieţe o înfăţişare cât se poate de ciudată şi prevestitoare de mari evenimente, la care trebuie să ne aşteptăm. Acelaşi  lucru se vede pe toate stradele principale, mai ales în strada Lăpuşneanu, în cari circulaţia este extrem de anevoioasă. […] Din cauza aglomeraţiei viaţa în Iaşi a devenit foarte scumpă. Chiriile au ajuns la sume fabuloase, iar preţul articolelor principale de traiu s-a îndoit şi întreit, dar nici cu acest preţ nu se puteau găsi decât cu mare greutate”.
Vasile Bianu – Însemnări din răsboiul României Mari, Institutul de arte grafice „Ardealul”, Cluj, 1926.

 


miscarea-25-noiembrie-1916-administratiaMişcarea 25 noiembrie 1916

Lăsaţi administraţia să lucreze
„Chestiunea cea mai serioasă la ordinea zilei la Iaşi este aceea a aprovizionării. După cum am spus, administraţia comunală îşi dă toată silinţa pentru a face faţă necesităţilor.
Aceste necesităţi, cu toate dificultăţile de transport, au fost în parte satisfăcute.
Totdeauna însă am sfătuit publicul că are datoria de a fi îngăduitor şi de a nu stânjeni acţiunea administraţiei prin cereri imposibile sau pretenţii imposibile.
Vizitând cineva birourile Primăriei rămâne uimit de asaltul ce-l dă publicul membrilor administraţiei comunale. Cei mai mulţi vin pentru simple informaţiuni, alţii cu cereri care ştiu bine că nu pot fi satisfăcute, alţii cu pretenţiuni de a li se procura cartofi, zarzavaturi sau alte alimente ce se găsesc în abundenţă în piaţă.
Ei bine, în asemenea condiţiuni nici publicul nu poate fi servit  şi nici administraţia comunală nu poate lucra”.

 

 


opinia-28-oct-1916-cenzura-moldoveni-cmyk

„Nu putem da mai mult”
Numeroşii refugiaţi nu puteau găsi condiţiile de viaţă din locul de baştină şi, în scurt timp, mai ales înstăriţii bucureşteni, vor deveni critici la adresa localnicilor, oraşului provincial acuzând lipsurile de tot felul. Pe de altă parte, ieşenii erau şi ei nemulţumiţi – îi acuzau pe musafiri că încurajează specula şi ei, cu resurse mai modeste, nu-şi mai pot procura alimentele. În Opinia, Osvald A. Teodoreanu, cunoscutul Păstorel de mai târziu,  abordează tema într-un editorial, replică la un material a lui Nicolae Iorga.
Opinia, 26 noiembrie 1916
Le-aşi spune…
[…]
„Încât concetăţenii lor bucureşteni, cari pentru prima oară calcă pământul Iaşului, să nu-i bănuiască nici lipsa confortului mai modern şi mai civilizat inerent vilegiaturilor în occident, nici starea deplorabilă a unor străzi, nici ruina ori neisprăvirea vechilor palate, pe care noi regretăm că suntem nevoiţi a-i face să le suporte, căci nu e vina noastră.
Moldovenii în general şi Ieşenii în special sunt primitori şi ospitalieri. Cam l`orientale, ce-i drept, dar ce pot face în starea lor de sărăcie? La plus belle fille du monde ne peut donner que ce qu`elle a.
Nu avem şi nu putem da mai mult”.

 

 

Comments

comments



1 Comentariu

  1. Din păcate în istoriografia română rolul militar și politic jucat de Bârlad, în perioada grea a retragerii nu este tratat, fiind doar amintită temporara ședere a cuplului regal ori a Marelui Cartier General aici. Vezi în acest sens – Orașul Iași – capitala rezistenței până la capăt (1916-1917), (coord. Ion Agrigoroaiei), Editura Junimea, Iași, 2016; I. Scurtu, 1916-1917. Viața cotidiană în Iași, http://www.ioanscurtu.ro/1916-1917-viata-cotidiana-in-iasi/
    În timpul primului război mondial, Orfelinatul din Zorleni a fost transformat în spital, apoi în Cartier Regal. În timpul retragerii din decembrie 1916 familia regală își va găsi adapost la conacul de pe moșia Slobozia-Zorleni. Pentru o scurtă perioadă de timp Bârladul a avut o importanță mai mare decât mărimea sa devenind centrul militar al României “ciuntite” . La Bârlad a funcționat, nu numai, Marele Cartier General al armatei române, ci și: Cartierul general al armatei a IV-a ruse, Comandamentul Armatei a-I-a române, spitale de campanie, diferite servicii și organisme militare etc.
    Pe aici (implicit conacul de la Zorleni) s-au perindat numeroase personalități politice și militare românești (Carol -viitorul rege, Constantin Prezan , Dumitru Iliescu , Eremia Grigorescu, Theodor Râmniceanu , Constantin Cristescu , Ernest Ballif ), străine (Henri Mathias Berthelot , generalul Bellioc, colonelul Champin, V. V. Suvorov , Saskievici, J. Norton-Griffith ), atașați militari (englez C. Thomson , italian Luciano Ferigo , sârb) etc.




*