1.400 de ieșeni au văzut Universul de pe scena Ateneului Tătărași

Publicat de Curierul de Iasi la data de 04/08/2015

11822274_439916236192835_1331547555892717664_nÎn perioada 28 iulie – 3 august 2015, pentru prima oară în istoria orașului Iași, a avut loc un spectacol de Planetariu într-o cupolă de 8 m diametru. 1.400 de ieșeni au participat la spectacolul stelar organizat de Ateneul Tătărași, în colaborare cu Asociația Astronomică Pluto din Cluj. Evenimentul a avut ca țintă sădirea în sufletul copiilor, de la vârste foarte mici dragostea pentru Univers.

Imagini 3D
Spectatorii au admirat toate planetele din sistemul solar, constelațiile și galaxiile care au fost proiectate pe cupola planetariului mobil. Spre încântarea publicului, din spectacol au făcut parte și imagini 3D cu asteroizi și informații despre constelațiile tradiționale ale străbunilor tălmacite pe înțelesul copiilor. „Ne bucurăm că am putut oferi ieșenilor un asemenea spectacol într-o perioadă în care, din cauza vacanței, evenimentele culturale sunt tot mai puține, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Doresc să le mulțumesc celor 1.400 de spectatori care ne-au trecut pragul, echipei Asociației Astronomice Pluto și reprezentanților mass-media care au promovat și susținut evenimentul nostru”, a spus Liviu Brătescu, directorul Ateneului Tătărași. În perioada următoare, echipa Ateneului pregăteşte pentru stagiunea teatrală 2015-2016 un program inedit, cu multe evenimente cultural-artistice. De asemenea, pentru perioada vacanței de vară continuă, la Ateneul Tătărași, cursurile educative pentru copii.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*